Vampire Romance

Capitolul 3

Alarma ceasului a inceput sa sune, rupand linistea diminetii. Elena s-a trezit in cearceafurile fine , care inca prezentau mirosul de levantica, in timp ce lumina patrundea printre draperii. Elena si-a frecat usor ochii cu mainile sale firave, apoi s-a ridicat incet din pat, oprind alarma. Si-a intins mainile deasupra capului, cascand puternic. Apoi, printr-o miscare brusca, si-a intors capul catre noptiera, unde se afla medalionul, in locul in care il asezase cu cateva ore in urma. Si-a intors apoi din nou capul catre dulapul sau spatios, fara sa ii dea mare importanta in acel moment. A deschis cu repeziciune dulapul, din care a scos o rochie pana la genunchi, de un superb albastru marin, atat de fina la atingere. A asortat-o cu o pereche de opincute de aceasi culoare. Si-a asezat apoi un inel pe deget. Era un inel rafinat, cu o piatra mica, bine sculpata, pictata intr-un albastru celestial. Peria, noua, ii mangaia cu blandete parul, care i se scurgea pe spate.

La ora 7:50 Elena a ajuns la scoala. Si-a zarit prietenii in parcare si s-a indreptat catre ei.

-Hei, Elena. Cum a fost noaptea trecuta? Te-ai intalnit cu vreun strigoi? a intrebat Tyler sarcastic, aproape sa rada in hohote, dar totusi pe un ton prietenos.

-Ty! Nu fi nesimtit, a intervenit Matt.

-E ok Matt, a spus Elena, schitand un mic zambet.

In urmatorul moment, Elena si-a indreptat privirea catre celalalt capat al parcarii si la zarit, stand acolo. Privindo, pe ea! Stefan! Elena nu a putut evita sa isi muste buza, gest care nu a trecut neobservat de prietenii sai. Erau intrigati! Ce se intampla? Elena simtea cum adrenalina i se imprastie in tot corpul, cum inima incepe sa ii bata tot mai tare, de parca ar fi vrut sa ii sara din piept. Si nu stia de ce. Era acel sarut pasional, acel baiat misterios care o facea sa pluteasca, sa se piarda intre mii si mii de ganduri? Sau era ceva mai mult? Ceva de care inca nu era constienta.

Clopotelul a sunat, iar cei sase prieteni au inceput sa mearga fiecare intr-o directie diferita, indreptandu-se catre o anume sala. Elena si-a intors privierea pentru cateva secunde, pentru al vedea din nou, dar el nu mai era. A inceput sa paseasca rapit catre laboratorul de biologie, aproape alergand pe holurile acum goale. Brusc, Elena a fost oprita de o mana care a prins-o de inceietura. A ezitat sa privesca. Apoi a simtit doua maini inconjurandu-i talia si niste buze sarutandu-i cu tandrete gatul. Un larg zambet pe chipul Elenei era inevitabil. Ea si-a intors apoi corpul pentru a-i intalni privirea. Il privea si se pierdea in ochii lui, profuzi. Mainile sale puternice ii strangeau corpul de al lui. Ea ii atingea cu blandete chipul, si amandoi stiau ce urma. Si-au apropiat cu timiditate fetele, pana cand buzele lor s-au contopit intr-un nou sarut. Dar era un sarut complet diferit de cel dintai. Cei doi nu simteau doar o pasiune incotrolabila, ci si dorinta de a fi aproape, caldura pe care corpurile lor o emana. Era ca si cum timpul s-a oprit si totul in jurul lor disparuse. Erau doar ei doi, si acea dorinta irationala de a fi aproapre. Buzele lor se miscau perfect sincronizate. Sarutul era acum mai pasional. Cand lipsa aerului a inceput sa isi faca aparitia, cei doi si-au desparit buzele, privindu-se in ochii, zambindu-si reciproc.

-Nu stiu de ce, dar nu pot sa ma opresc din a ma gandi la tine, rostise Stefan soptindu-i incet.

-Mi se intampla acelasi lucru..., a inceput sa rosteasca Elena, pe acelasi ton. De fiecare data cand imi intorc privirea, imi doresc ca tu sa fi acolo. Imi inchid ochii, si imi imaginez chipul tau, iar cand ii deschid imi doresc sa de vad, stand acolo, in fata mea. Si nu stiu de ce.

Au ramas muti! Pe holurile goale nu se auzea nici un sunet. Elena statea nemiscata, de parca orice miscare gresita ar putut distruge acel moment. Simtea cum inima ii bate din ce in ce mai tare.

-Elena, tot ce s-a intamplat noaptea trecuta, tot ce s-a intamplat acum...

-Stefan, imi cer scuze pentru noapte trecuta. Nu ar fi trebuit sa te sarut. Chiar nu stiu ce m-a apucat. Iti jur ca eu nu sunt asa, niciodata nu am facut asa ceva. Chiar nu stiu cum sa iti cer iertare.

-Este ok, serios! Chiar nu trebuie sa imi ceri scuze pentru nimic. Acel sarut, noaptea trecuta, m-a luat prin surprindere. Chair nu ma asteptam la asta. Dar si eu vroiam sa te sarut. Nu stiu de ce, chiar nu stiu. Dar vroiam. Nu mi s-a mai intamplat asta pana acum. Credeam ca poate a fost adrenalina; noapte trecuta a fost o nebunie. Dar astazi, sarutul asta m-a facut sa realizez ceva.

-Ce?

-Te plac. Foarte mult.

-Stefan, simt acelasi lucru. Dar, ce zici daca o luam de la zero, acum? Fara sa grabim lucrurile.

-M-ai placea foarte mult.

-Si mie. Hey, eu si prietenii mei mergem la Grill dupa scoala. E un bar in centrul orasului. Vrei sa vi?

-Sigur, cu ocazia asta pot sa ii cunosc. Si, drept cine as veni?

-Ce zici daca vi drept Stefan. Si lasam sa restul sa curga de la sine? Si vedem unde ajungem.

-Suna bine. La ce ora?

-La 3.

-Ok, ne vedem acolo. Pa!

-Pa!

Inainte de a pleca, Stefan a luat mana Elenei intr-a lui si a sarutat-o cu tandrete. Atunci un zambet inocent, inevitabil si-a facut aparitia pe chipul Elenei. Stefan a privit-o adanc in ochi, apoi i-a oferit un zambet larg. Fericirea care i-a fost oferita de acel scurt zambet al Elenai era de nedescris! Cei doi s-a despartit apoi, fiecare indreptandu-se catre o sala de clasa, zambind. Era inevitabil!