În Căutarea Fericirii

Capitolul 4

Annabelle povesteste :
Merg pe aleea ce duce spre intrarea in bloc. Imi intorc privirea spre masina neagra ce m-a adus pana aici. Il vad cum zâmbește si cum imi face din mana. Ii raspund la salut si intru in incaperea ce duce spre apartamentul meu. Inaintez pe holul intunecat, pana ajung in fata locuintei mele. Apartamentul 5. Simt ca ceva imi lipseste, dar imi indepartez acest gand si apas pe clanta . Usa se deschide, iar eu imi amintesc destul de bine ca azi-dimineata am incuiat-o. Sper sa nu fii intrat vreun hot. Patrund in camera calduroasa a lăcașului meu si inchid usa in urma mea. Totul pare a fii in regula. E liniște si toate sunt la locul lor.
" Pe unde umbli , nebuno?" Se aude din bucatarie, iar eu imi lipesc spatele de perete , ca mai apoi sa imi duc o mana la inima. Stau asa cateva momente pana vad ca persoana ce se afla in bucatarie isi face apariția pe hol. Nu pot sa cred! A intrat aici fara sa ceara permisiunea?
" Ce? Esti prea surprinsa sa ma vezi?" spune si eu ma holbez in continuare la el. " Dar te-am anuntat! Sau poate ai aruncat scrisoarea fara sa o citesti!" insinuează, iar apoi incepe sa rada.
" Tu!" arat acuzator cu degetul spre el, ca mai apoi sa ma indrept cu pasi lenti spre el." Ai spus ca vii maine, nicidecum astazi!" ii spun in momentul in care ii dau in joaca cu pumnul in umar. Acesta ma trage intr-o imbratisare, iar eu raman blocata. Nu m-a mai imbratisat din ziua in care tata ne-a parasit. In tot acest timp am crezut ca ma uraste. In cateva momente imi infasor si eu bratele in jurul lui. Stam asa minute bune, poate chiar mai mult. Pana la urma, rupe imbratisarea si se uita in ochii mei, iar apoi zâmbește. Ii returnez un zambet, iar apoi il trag de maneca bluzei ce o poarta pana in bucatarie. "Cum de te-ai hotarat sa vii mai devreme la mine?" ii spun in cele din urma . Sebastien se aseaza pe un scaun si incepe sa mediteze.
" Am vrut sa vad ce faci." raspunde sec, iar eu oftez. Ma asez pe scaunul de langa el si ii cuprind umarul drept cu o mana.
" Spune-mi mai detaliat." il indemn, iar el isi intoarce privirea spre mine.
" Eu am venit aici pentru a vedea ce faci." imi raspunde, iar eu imi dau ochii peste cap.
" Uite. Nu vreau sa vorbesc despre asta." spune, iar eu ma gandesc la problema pe care o are. Niciodata nu si-a exprimat niciodata sentimentele fata de o persoana. Nu a spus nimanui niciodata ce il supara. E cu trei ani mai mare ca mine si de obicei nu nu intelegem prea bine. Am de gand sa il fac sa vorbeasca, indiferent daca vrea sau nu.
" Ai ceva. Stiu asta. Chiar daca nu prea mi-am petrecut timpul cu tine, te cunosc mai bine ca oricine de pe lumea asta. Asa ca ai face bine sa imi spui ce ai, pana nu iti primesti portia de bataie pe astazi" spun serioasa iar el incepe sa rada. Asa. I-am ridicat moralul. Acum trebuie doar sa ciripeasca, iar eu voi incerca sa-i rezolv problema.
" Bella, nu am nimic. Nu-ti mai bate capul cu acest lucru minor. Ai treburi mai importante de facut. Cum ar fi..." sta si isi mangaie barbia, exact ca un geniu ce e pe cale sa descopere ceva revoluționar." Ce-ar fii sa-mi spui ce ai mai facut pe la facultate?" ma intreaba si eu ma gandesc la un raspuns. Nu am facut nimic interesant. Am scris, am facut proiecte, am invatat.
" Stii cartea aia de care ti-am povestit?"incerc sa ii testez memoria cu aceasta intrebare. Dupa ce m-am dat batuta si am renuntat la planul meu genial, cred ca am dreptul sa il sacai putin.
" Hmm... stai sa-mi aduc aminte. Cartea aia ' Pe aripi de vant'? spune si eu chiar vreau sa incep sa rad, dar ma abțin.
" Da, 'Pe aripile vântului'. " il corectez si continui fraza." Cartea aceasta este una dintre cele mai frumoase dintre cele citite de mine. Ti-o recomand, Sebastien! Poate te vei relaxa si tu putin. Parca esti o mortăciune." spun si acesta zâmbește. Nu a facut nici o remarca rautacioasa la adresa acestei carti, nu a ras de mine... Baiatul asta clar a patit ceva.
" Spune despre ce e vorba in aceasta minunata adunatura de cuvinte. " isi exprima 'interesul' fata de ceea ce i-am recomandat.
" Ce? De ce? Eu am zis sa o citesti, nu sa ma asculti povestind-o." ii reprosez, iar el isi impreuneaza palmele, in semn de ruga." Oh! Stai! Am scris derspre ea azi la literatura. Am si cartea, si caietul in geanta." spun in momentul in care mi se aprinde beculetul.
" Despre ce geanta vorbesti?" se preface nestiutor, iar eu imi lipesc o palma de frunte.
" Off, Sebastien, vorbesc de geanta pe care o aveam cand am venit acasa. Geanta neagra in care am agendele pentru facultate si..."
"Tu pricepi ca nu ai venit acasa cu nici o geanta?" ma trezeste la realitate acesta. Mi-am pierdut geanta? Unde am lasat-o? Poate la restaurant? Sigur. Ce natanga sunt! Pot sa-mi iau adio de la ea. Imi voi lua alta. Asta era un cadou de la mama pe care-l primisem inainte sa incep facultatea.
"Maine vei veni cu mine sa-mi iau alta. Nu-i asa?" il întreb si el da negativ din cap.
" Sa risc sa fiu vazut impreuna cu tine?!" se rasteste la mine si dupa un timp se incrunta." Bine, cum vrei." aproba si imi zâmbește. Ok... asta e ciudat. Daca ii propuneam asta ieri, cu siguranta nu mai vorbea cu mine un an.
" Pe bune? Vii cu mine!?.....Cine esti?" il privesc suspicioasa. In schimb, el incepe sa rada. Ce-i in neregula cu el? Accepta sa vina cu mine si acum asta?
"Hai, gata, taci!" spune jucaus si chicoteste. " Nu iti e foame?" ma intreaba si eu ma pregatesc sa ii dau un raspuns negativ, dar in schimb, simt un miros delicios ce vine dinspre cuptor. Cum de pana acum nu am simtit nimic? " Si sa nu spui nu, ca te iau la bataie!" ma avertizeaza, si-si ridica pumnii in zona pieptului. A devenit atat de amuzant intr-un timp atat de scurt. Sau poate.... nu atat de scurt. A trecut jumatate de an de cand l-am vazut ultima oara. S-a schimbat mult... moral. " Nu te mai holba la mine, ca ma intimidezi!" spune si eu scap un chicot printre buze.
" Si, domnule bucatar, ce delicatesa ati pregatit in seara aceasta?" il intreb curioasa pe baiatul ce imi este frate.
" Pentru tine, domnisoara, am pregătit..."dar vibratiile telefonului il opresc, si este nevoit sa răspundă.
"Buna, Aiden! Care-i treaba?"... " Vineri? Nu stiu sigur."...
" Stai! Aiden? Aiden Moore?" Întreab de-a dreptul uluita.
"Da. El." imi spune fratele meu, continuandu-si convorbirea telefonica. Sar de pe scaun si ii 'fur' telefonul lui Sebastien, ca mai apoi sa il duc la ureche.
" Aiden?" intreb putin nesigura, asigurandu-ma ca baiatul ce imi e frate nu isi va lua inapoi telefonul.
' Annabelle?' intreaba curios, surprinderea putandu-i fi citita in glas. 'Ce cauti tu la Sebastien?'imi adreseaza intrebarea si ma simt ca la un inceput de interogatoriu. 'E prietenul tau?De ce nu mi-ai...' dar nu il las sa continue aberațiile.
" In primul rand, nu eu sunt la el, ci el la mine, nu ti-am spus pentru ca nu e prietenul meu si in plus, imi e frate." ii spun, fiind sigura ca i-am raspuns destul de clar la cele trei întrebări.
' Tu glumesti. Frate?!' intreaba si mai surprins de aceasta data.
"Doamne, lasa asta acum. Te rog, spune-mi ca mi-am uitat geanta la tine in masina!" spun pe un ton jos, totodată oftand.
'Geanta ta?... ' spune si se oprește, iar mie imi da fiori pe sira spinarii.'Da, e la mine.'continua si eu ma linistesc. ' Annabelle... se prea poate, dar sa stii ca a fost din greseala...' vrea sa spuna inac ceva, dar se opreste. Ce prostie o fi facut? Doamne, sper sa nu fie grav...
" Aiden, ce ai făcut?" il intreb ingrijorata pe baiatul de la celălalt capat al telefonului.
' Te rog, nu te supara ca ti-am umblat prin lucruri' termina de pronuntat fraza cu un usor aer de amuzament. Imi lipesc puternic palma dreapta de frunte.
" Mi-ai umblat prin lucruri?!" incerc sa par nervoasa dar nu prea imi iese. " Nu e nimic, sunt obisnuita." spun si chicotesc.
' In seara asta nu cred ca am sanse sa ti-o aduc' imi mărturisește, iar in fundal se aud niste voci necunoscute mie.
" Ce se aude?" il intreb curioasa, iar el incepe sa rada. Am spus ceva amuzant?
' Sunt surorile mele. Intr-o zi o sa ti le prezint, desigur, daca vrei...' imi propune si zambesc involuntar. E asa un dulce! Da... ca toti ceilalti. Da. Asta am vrut sa spun.
" Abia astept sa le cunosc!"spun entuziasmata." Nu te mai retin. Du-te sa te joci cu surioarele tale!" ii ordon si il aud chicotind.
'Bine, bine, ma duc. Sa stii ca tot nu ai scapat de mine.' spune lent ultima propoziție si inchide apelul, iar eu simt cum obrajii imi ard. Bine ca nu ma vede, altfel ar fi facut un comentariu rautacios la adresa mea.
Sebastien isi recupereaza telefonul din mana mea si ma priveste ciudat.
" S-a intamplat... ceva?" ma întreabă si eu sau din cap negativ." Esti mai entuziasmata. Ce ti-a spus Aiden?" spune si in cap imi rasuna convorbirea cu el.
" Nu... nu s-a întâmplat nimic." il asigur si ma indrept spre scari.
" Unde te duci?" ma întreabă nedumerit. Aici sunt doua variante : întreabă din curiozitate sau vrea sa fie grijuliu, ceea se nu prea ii sta in fire. Prefer sa cred varianta a doua. Ii zambesc si imi continui drumul.
" Ma duc sa fac un dus." ii raspund la intrebare." Simt ca am nevoie de una" continui incet, pentru a nu ma putea auzi. Nu cred ca ar intelege. Nici eu nu înțeleg. Asa ca sper sa treaca, si sa imi revin la normal.

Aiden povestește:
Inchid apelul si privesc ecranul telefonului. Annabelle... Bine, stiu ca e ciudat sa ma gandesc la fata asta, dar nu ma pot abține. E...misterioasa si...diferita. Ma surprinde faptul ca este sora lui Sebastien, mai ales ca acestia doi nu seamana deloc unul cu altul. E vulcanica, dar in acelasi timp inocenta si... sunt daramat atunci cand primesc o perna in cap. Aud niste rasete din partea cealalta a camerei si imi intorc privirea, unde le observ pe Sophia si pe Lottie.
" Ai pățit ceva?" intreaba Lottie cu o privire de ingeras. O cunosc prea bine ca sa stiu ca in spatele privirii asteia, se ascunde un mic dracusor care abia așteaptă sa isi chinuie fratele mai mare. " Cu cine ai vorbit la telefon?" ma atinteste cu privirea asteptand cuminte un raspuns.
"Cu... un prieten." mint, dar Sophia obiecteaza.
" Cu un prieten pe care il cheama Annabelle?" spune si ranjeste la mine. Si uite asa, surorile mele de şase ani imi demonstrează inca o data ca pot fi mai inteligente ca mine.
"Bine, m-ati prins!" ma dau batut si imi ridic mainile deasupra capului in semn de predare." Am vorbit cu o fata, sora unui prieten..."vreau sa le spun adevărul, dar sunt intrerupt.
" Ai vrut sa spui cu iubita ta. Nu?" insinuează, iar eu o inghiontesc jucaus in umar.
"Am auzit cum vorbeai cu ea, asa, ca un adevărat îndrăgostit." imi spune Lottie, iar eu vreau sa le întrerup balivernele, dar in urmatoarea secunda degetul ei imi apasa buzele in semn de tacere." Acum trebuie sa taci, pentru ca noi doua am aflat adevarul." ma avertizeaza aceasta, iar eu pufnesc si ma uit urat la ele.
" Hai sa lasam asta, si sa ne continuam joaca." le propun, iar surioarele mele sar in sus de bucurie.
" Stai si maine aici cu noi?" ma întreabă Sophia cu ochi de catelus. Mereu face asta cand vrea sa obțină ceva. " Te rog..?"
"Nu voi sta toata ziua, dar sper ca macar micul-dejun sa il luam impreuna." incerc sa le conving, iar ele zambesc.
"Stim ca vrei sa te întâlnești cu iubita ta!" spun entuziasmate, iar eu imi lipesc o palma de frunte. " Nu te comporta asa! Sa stii ca vrem sa o cunoaștem! " imi reproseaza acestea, si decid sa le accept decizia, pentru ca altfel nu voi iesi nesifonat din treaba asta.
" Continuam bataia cu perne?"incerc sa schimb subiectul si reușesc deoarece Lottie apuca cu mainile ei micute o perna si mi-o tranteste in fata.
" Haide sa o continuam!" ma anunta Sophia, si sunt extrem de incantat atunci cand imi dau seama ca imi voi scoate din cap pentru cateva momente imaginea brunetei, ce de cateva zile încoace nu imi mai da pace.

Buna!❤ Imi pare rau pentru " mica" întârziere a acestui capitol. Sper din tot sufletul sa va placa.
Va aștept cu nerăbdare comentariile! 😘😘
Apropo,la media e Lottie, si cum Sophia e sora ei geamana, nu cred ca mai are rost sa pun poza si cu ea.😂