În Căutarea Fericirii

Capitolul 3

            Aiden povestește :
      
         In momentul in care intru pe usa localului, o voce pițigăiată imi striga numele. Imi intorc capul pentru a vedea cine este tipa care m-a strigat, dar in schimb o vad pe fata pe care am "stropit-o" ieri. Se holbeaza la mine, iar eu ii fac din mana si ma indrept spre ea. Cand ajung lângă ea, o observ pe Sidney care imi zâmbește. Imi dau ochii peste cap si imi mut privirea pe fata din fata mea. Cu parul  castaniu ce ii ajunge pana la jumatatea spatelui, si cu ochii de un brun inchis, uitându-se surprinsa la mine, nu mai pare nervoasa ca si ieri, ci.. blanda.
         
          " Ma bucur sa te revad, bruneto!" ii spun, dandu-mi seama ca nu stiu cum o cheama. Aceasta ofteaza zgomotos si intinde mana.
       
              " Mda, si eu ma bucur sa te revad. Eu sunt Annabelle Anderson , dar imi poti spune Bella." imi raspunde întrebărilor, iar eu ii prind mana, scuturand-o de cateva ori.
          
             " Eu sunt Aiden Moore." ma prezint si afisez unul dintre zâmbetele mele cuceritoare. Aceasta roșește si isi lasa privirea in jos, iar eu imi abțin un chicot." Sa înțeleg ca m-ati asteptat si pe mine." spun si Annabelle isi ridica privirea spre mine." Sidney, nu i-ai spus ca voi veni si eu?"marai catre ea si aceasta da din umeri in semn ca a uitat. Blondina asta mi-a spus ca vrea sa-mi   prezinte pe cineva, iar mie nici ca mi-ar fi pasat. Dar prietenului meu ii cam place de ea, asa ca a trebuit sa ii fac pe plac. Sper sa-i vina mintea la cap, inainte sa înnebunesc. Jason a spus ca întârzie si eu trebuie sa suport doua ciudate.
           
             Annabelle se aseaza fata in fata cu Sidney,  iar eu ma pun langa bruneta. Ma uit cu coada ochiului la ea si vad cat de incordata e. Un chelner vine sa ne ia comanda, privirea fiinu-i pe fata din stanga mea. Ma uit urat la el, dar se pare ca nici nu ma observa. Ii cer o cafea amara, iar fetele cate un ceai.
       
            " Ma duc pana la baie." Spune Sidney iar fata cu parul castaniu o aproba.
       
           " Si, Annabelle..." imi indrept privirea spre ea si continui." Nu te-am vazut niciodată la petreceri. Prietenei tale ii e rusine cu tine? " o întreb rânjind, iar aceasta se incrunta si isi da ochii peste cap.
         
            " Nu imi plac petrecerile la care merge Sidney. De aceea nu o insotesc pe acolo." imi raspunde enervata, iar eu am de gand sa o umplu de nervi.
          
          ." Sa nu imi spui ca esti vreo tocilara care se izoleaza intre patru pereti pentru a citi in liniste." ii spun si clipesc des. Annabelle pufnește si se tranteste de spatarul scaunului.
           
          " Nu, nu sunt, dar prefer sa stau acasa decat sa fiu in aceeași incapere cu niste cadavre ordinare ce miros a tigara si alcool." scuipa cuvintele si eu incep sa rad in hohote. Probabil ma crede un nebun, dar ma doare in cot de parerea ei. Chelnerul se intoarce cu comanda noastra, iar Annabelle ii mulțumește frumos si ii ofera un zâmbet.
       
               " Iti place? " o întreb si astept sa rabufneasca.
         
           " Ce sa imi placa?" imi spune calm iar eu stau cateva momente pana sa ii raspund.
          
             " Baiatul. Iti place?" o întreb din nou si aceasta ofteaza.
          
          "  Normal ca nu il plac. De unde ai scos-o si pe asta? "spune si isi duce ceasca plina cu ceai la buze. Ia o înghițitură si o pune inapoi pe masa." Nu il cunosc. De ce mi-ar placea?" Continua mai liniștită de data aceasta. Telefonul mobil ii suna si il aseaza la ureche.
         
           " Da,mama?"... " Nu am ajuns acasa."..." Nu, sunt cu Sidney la cafenea. De ce?"..." Da, stiu ca va veni in vizita. Nu-ti face griji." ... " Cat? Patru zile?"..." Nu-i nimic. Te sun cand ajung. Pa!" spune si incheie conversatia cu mama sa, din cate am auzit.
       
            " Ti se pare ca am față de fată? o întreb cat se poate de serios. Fata asta nu e asa cum credeam eu. Ea si Sidney sunt total opuse. Nu stiu cum o poate suporta pe blondina.
           
           " Nu. Cand am spus eu asta?" obiecteaza si mai ia o gura de ceai.
         
           " Ai spus-o cand vorbeai la telefon:' Sunt cu Sidney la cafenea.'!" Spun strambandu-ma caraghios, iar ea chicoteste.
         
          " Eu am venit cu prietena mea aici, nu cu tine!" Spune si rade. Eu am intenționat sa o enervez , nu sa o fac sa rada. Oricum are un zambet drăguț. Ba nu! Ce prostii spun aici? Dupa cateva clipe petrecute in tacere, apar doua siluete in preajma. Sidney si Jason.
         
            "Buna, frate" spune acesta in momentul in care ma ridic de pe scaun si ii strâng mana. " Nu-mi faci si mie cunoștință cu domnisoara bruneta de langa tine?" ma întreabă,iar eu imi dau ochii peste cap. Annabelle se ridica, iar cand ajunge in dreptul prietenului meu, ii raspunde.
            
           " Eu sunt Annabelle Anderson, dar poti sa-mi spui Bella." se prezinta amabila si ii zâmbește.
       
           " Incantat de cunoștință! Eu sunt Jason Blase!" spune si ii intoarce zâmbetul." Imi pare rau ca trebuie sa va lasam singuri , dar Sidney are ceva de rezolvat, iar eu m-am oferit sa o duc la destinație. Sper sa ne mai vedem,  Bella!" spune prietenul meu si imi face cu ochiul. I-as da doi pumni, dar n-am chef sa ii stric aceasta 'sansa' spre fericire. Ii vad cum spre indreapta spre iesire, iar eu ma intorc spre Annabelle. Aceasta se uita intens la mine, iar eu ranjesc la ea. Tot sângele i se urca in obraji.
             " Te-am prins!" exclam si ea se uita la mine cu ochi întrebători. " Te-am prins holbandu-te la mine" ii spun si ea isi lasa privirea in jos. Nu înțeleg. E asa de timida, dar are momente in care parca poate infrunta lumea.
       
            " Eu trebuie sa plec." Imi spune si vrea sa se indeparteze de mine, dar o prind de antebraț.
         
           " Te duc eu!"ma ofer si primesc in schimb o privire ciudata.
          
           " Nu e nevoie. Voi merge cu un taxi." spune grabita si vrea sa plece, dar eu o opresc, din nou.
       
           " Vei merge cu mine!" ii spun lent , iar Annabelle isi trece o mana prin par, asa cum o fac eu. O prind de mana si o trag dupa mine spre parcare, nu inainte de a arunca niste bani pe masa. Ajunsi in fata masinii mele negre,fac un gest nespecific mie si ii deschid portiera. Aceasta stă nemișcată si priveste in gol.
           
           " Sigur nu vrei sa ma omori?" ma intreaba curioasa, iar eu incep sa rad. Ii mimez un 'intră', si de data aceasta ma asculta. Ocolesc masina si patrund in ea, aruncand o privire spre fata ce sta cuminte in stanga mea. Pornesc masina si ies din parcare, pastrand atmosfera limistita. Conduc prudent, inca un lucru neobisnuit mie. De obicei, sunt regele soselelor. Imi intind mana spre radio si il pornesc, iar linistea este înlocuită de o melodie lenta si romabtica. Strâmb din nas si fetei cu parul castaniu ii scapa un chicot. Melodia asta aproape ma adoarme, asa ca intenționez sa schimb programul, dar mana lui Annabelle, asezata pe bratul meu ma opreste.
            
         " Nu o schimba! E preferata mea! " imi mărturisește ea, iar eu o ascult. Inca ii simt mana pe bratul meu, si ma intorc sa o privesc. Aceasta se rușinează si isi retrage mana ca arsa. Ma concentrez pe drum, pana sa imi dau seama ca nu stiu unde merg.
          
          " Spune-mi adresa ta!" ii ordon iar aceasta se incrunta.
          
         " De ce ti-as da adresa unde locuiesc?" ma întreabă, ca mai apoi sa isi lipeasca o palma de frunte." Ca sa ma duci acasa. Nu?" isi raspunde singura la intrebare si eu imi stapanesc rasul. " Madyson Street, al doilea bloc pe partea stanga." imi ofera aceste informații iar eu aprob din cap.
         
         " Acolo sa fie!" spun, iar ea chicoteste. Eu chiar nu imi pot da seama de ce ma comport frumos cu ea. E o fata obisnuita, exact ca si celelalte. Nu?
         
          " Deci,  Annabelle, ce vrei sa faci dupa ce termini facultatea?" o intreb fara sa vreau.
       
           "Vreau sa devin psiholog." spune sec si priveste pe geam. "De mica am vrut sa am un cabinet particular, unde voi putea ajuta oamenii" spune si ma uimeste. E atat de buna, atat de timida, dar totusi atat de curajoasa. " Tu?" ma întreabă acelaci lucru si eu nu stiu ce sa ii raspund. Oftez si imi trec mana prin par.   
         
           " Eu voi continua afacerea familiei, chiar daca nu imi doresc asta." marturisesc si simt cum tot calmul meu o ia la sanatoasa. Ea nu spune nimic, dar ma aproba si pentru prima oară am senzatia ca cineva a inteles cum ma simt.
         
            " Jason este prietenul tau? imi pune aceasta intrebare, iar eu ma simt usurat ca a schimbat subiectul. E prima persoana care nu ma sacaie la cap in legatura cu afacerea familiei. Toti imi spun ca sunt norocos sa am sansa asta, insa ea...
         
             " E prietenul meu din copilărie." ii spun si afișez un mic zambesc." Singurul meu prieten. " ma corectez repede si imi intorc privirea spre ea.
            " Exact ca mine." spune si imi dau seama la ce se refera. Presupun ca Sidney e singura ei prietena. Cand eram mic, mama nu ma lasa sa ma joc cu copiii de varsta mea.
Spunea ca e " periculos" sa fiu singur afara. Credea ca am nevoie de însoțitor. Cred ca din cauza asta Jason e singurul meu prieten. El a avut incredere in mine si nu m-a abandonat niciodata.
           
             "Aproape am ajuns. " o anunt, vazand pancarda pe care scrie 'Madyson Street '. Imi face semn spre al doilea bloc, iar eu opresc masina in fata acestuia.
        
            " Mulțumesc mult, Aiden! Chiar nu trebuia sa te deranjezi!" imi multumeste si mie imi pare rau ca trebuie sa plece. Dar stai! Nu are de ce sa imi para rau. E doar o fata. O fata obisnuita.
     
              "Cu plăcere, Annabelle!" spun uitându-ma in ochii ei. O privesc intens, pana ea isi muta privirea in jos.
            
             " Nu-mi mai spune ' Annabelle'! Nu-mi place!" spune incet, aproape in soapta.
           
             " E un nume frumos, bruneto!" O incurajez, iar ea isi arcuieste buzele intr-un zâmbet impecabil.
         
            " Crezi asta?" imi spune plina de speranta. De ce nu as crede asta? E un nume minunat. Din cate am observat, toti ii spun Bella. Mie imi place Annabelle.  
           
            " Da, asta cred." ii raspund si-i zambesc.  
           
            " Mulțumesc." spune si iese din masina. O urmaresc cu privirea pana cand ajunge la intrare, si apoi ii fac cu mana cand isi intoarce capul spre mine. Imi raspunde la salut si intra in bloc. Pornesc motorul dupa cateva minute de gandire, si ma indrept spre casa. Imi voi vizita familia, si probabil voi dormi acolo in noaptea asta. Nu le-am vazut de mult timp pe neastâmpăratele alea doua si le simt lipsa. Deja imi imaginez ce fericite vor fii atunci când ma vor vedea. Asa fac de fiecare data.
       
            Constat ca am ajuns in fata vilei tatalui meu, asa ca parchez masina langa celelalte. Annabelle. Si iar ma gandesc la ea!
Imi indrept privirea spre locul unde a stat acum cateva minute si ochii imi cad pe geanta ce se afla pe scaun. O apuc cu o mana si o suspend in aer. E a ei. Stiu ca nu ar trebui, dar nu ma pot abtine. O deschid si observ in ea cateva caiete si pixuri. Rasfoiesc unul dintre caiete si imi pot da cu ușurință seama ca e cel de literatura. ' Pe aripile vântului ' scrie pe una dintre pagini, iar eu imi amintesc de ultima oară cand am citit-o. E o carte captivanta. Am citit-o de patru ori si poate o voi mai citi. Pun caietul inapoi in geanta si-i inchei fermoarul . Ies afara si incui masina, ca mai apoi sa inaintez pe aleea pietruita. Ma opresc din mers atunci cand vad un ghemotoc de blana in mijlocul aleii. Oh, Chaty. Am senzația ca mâța asta nu ma place. Ultima data cand am venit aici,  m-am ales cu o zgarietura de toata frumusetea. Imi alung din gand aceasta amintire si calc peste pisica pufoasa a surorilor mele. Ajung in fata usii si sun la sonerie. Chiar daca aici locuiesc parintii mei, pot fi considerat un musafir datorita vizitelor mele rare. Cu siguranță va fi o noapte lunga.

           Buna! Imi pare rau de existenta greșelilor in acest capitol. Sper sa va placa!❤