Skyler P.O.V

             Lacrimile curg şiroaie pe obraji mei odată cu machiajul. Merg pe stradă  şi privesc în gol. Singura imagine care-mi apare în fața ochilor este cu el  privindu-mă cu-n rânjet satisfăcut pe chip. Imaginea cu el peste Clara,  curva facultăți , cea  care mi-a distrus viața în ultimii 5 ani - încă din liceu -  curva care mi-a luat tot ce iubeam. Acum mi l-a luat şi pe el,  singura persoană care mi-a demonstrat că mă iubeşte şi singira persoană pe care am iubito după moartea părinților mei, iar cu plecarea lui a plecat şi ultima fărâmă de fericire din mine. Cu ce i-am greşit atât de rău în cât să mă însele chiar  în fața mea? Poate nu l-am iubit suficent de mult sau poate a făcut-o pentru că nu m-am dăruit lui? Dar nu am fost pregătită pentru acel pas, nu eram pregătită sa-mi încep viața sexuală. Am 20 de ani şi totuşi încă nu am gasit un bărbat căruia să vreau să mă dăruiesc, căruia sa-i  ofer puritatea mea, nu am găsit încă barbatul care să mă iubească cu adevărat, aşa cum pretindea c-o face Sam.

      ŞI eu care vroiam să mă dăruiesc lui azi ca si cadou de ziua lui. El mă înseală când era conştient că trebuie să apar la petrecere din moment în moment. Sam sper să arzi în iad alături de Clara! Dar la ce să mă m -ai consum? Fapta este deja consumată!

    Iar acum iată-mă la miezul nopții mergând de nebună pe străzile pustii ale New York-ului. Pun pariu că arăt ca dracu! Cu machiajul întins pe toată fața,  cu părul în toate direcțiile - pentru că la frustrare am început să mă trag de păr - iar hainele îmi sunt şifonate, arăt de parcă am fost violată. Dacă m-ar vedea cineva ar spune că am grave probleme mentale. Spre norocul meu nu este picior de om pe stradă, se pare că norocul ține cu mina măcar acum.

     Tocul botinelor mele loveşte trotuarul formând un ecou care sparge liniştea ce mă înconjoară. Pe fundal se auzea încă o pereche de paşi şi am impresia că mă urmăreşte. Speriată am grăbit pasul ca să mă îndepărtez cât mai mult cu putință, dar nici el nu se lasă mai prejos si grăbeşte şi el pasul. Sunt destul de departe de apartamentul aşa că am luat-o pe o scurtătură, printre nişte blocuri.

      Mare greşeală. Am fost lipită brutal de peretele unui bloc. Am încercat să țip după ajutor, dar nu am apucat pentru că mâna lui mi-a acoperit gura. Am început să mă zbat, să scape din strânsoarea lui, dar fără rezultat. E prea puternic. Nu pot să cred c-o să-mi pierd puritatea aşa,  fiind violată!

      Lacrimile mi-au brăzdat chipul şi am început să mă zbat cu mai multă  putere când rochia mi-a fost sfâşiată, iar materialul a fie aruncat undeva în spatele lui. Am profitat de momentul lui de neatenție când şi-a luat mâna de pe gura mea, şi am strigat cât m-au ținut plămânii după ajutor.

      - Taci,  târfă ordinară! Lasă-mă să-mi duc treaba la bun sfârşit ! spune sever şi-mi dă 2 palme .  A încercat să-mi deschidă capsele sutienului, dar s-a oprit când a auzit o voce răguşită şi gravă :

      - În secunda asta îți iei mâinele jegoase de pe ea, altfel vei regretat! spune băiatul misterios accentuând ultimul cuvânt.

      Bărbatul  l-a ingnorat şi a început să-mi sărute gâtul, iar eu m-am pus serios pe plâns. Într-o fracțiune de secundă nu am mai simțit greutatea bărbatului pe mine.  Mi-am mutat privirea spre  stânga unde bărbatul ce m-a salvat îi dădea câteva picioare celui ce era să mă violeze.

    M-am dezechilibrat şi aşteptam contactul dur cu asfaltul, dar în schim două brațe musculoase m-au prins la timp. O pereche de ochi de un verde smarald  au fost ultimul lucru pe care l-am văzut după care totul s-a facut negru....

      Harry P.O.V

       A leşinat! Am luato în stil mireasă şi am fugit la maşină, unde am aşezat-o cu grijă pe bancheta din spate si am scos de sub banchetă un hanorac de al meu şi o îmbrac cu el.  M-am urcat la volan şi-am inceput să bat stresat cu degetele în volan. Şi acum  ce? La ea acasă nu pot s-o duc.... Mai e o singură variantă aşa că hai acas'!

    Am băgat chieile în contact şi-am pornit de pe loc. Goneam cu 200 km/h că na... viteza este sinonim pentru numele meu.

     În mai puțin de 15 minute eram în fața casei. Am coborât, am luato pe frumoasa adormită în brațe şi am pornit spre intrarea principală a casei. Am trecut pe lângă intrarea livingului,iar toate privirile au fost pe mine. Niall a deschis gura să spună ceva dar :

     -  Vă explic mâine! le-o tau eu evitând miile de întrebări.

   Am urcat în camera mea şi-am pus-o pe Skyler pe pat şi da, o cheamă Skyler sau cel puțin aşa scrie pe pandantul lănsişorului pe care îl purta.  O îmbrac cu o pijama de-a  Yannei - iubita lui Niall -.Mi-am dat blugi şi hanoracul şi mi-am luat o pereche de pantaloni de trening gri şi am părăsit camera direcția mea fiind dormitorul oaspeților . M-am pus în pat şi-am fost purtat în lumea viselor...

      Skyler P.O.V

                         Dimineața

      Mi-am deschis ochi leneş şi-am privit tavanul, iar evenimentul de seara trecută mi s-au derulat în minte.  Stai aşa.... m-am ridicat în şezut speriată. Asta nu-i camera mea, camera asta nu am vazut-o în viața mea! Şi nici cu hainele mele nu sunt îmbrăcată! M-am ridicat rapid din pat şi am fugit la fereastră şi-am tras draperiile. Suntem într-o pădure. Ce phihopat  traieşte în mijlocul păduri? Aud uşa deschizându-se şi-mi îndrept privirea spre usă. Pe ea intră crețu' cu ochi de smarald ce m-a salvat noaptea trecută....

____________________________

Deci, cum vi se pare? Aveți o părere pentru mine? Pentru că aş vrea una:))) Next la 20 de ochisori si 2 steluțe
P.S. mersi că mi-ai citit capitolul!😘😘😘
P.s scuzați greşelile   

-Adriana

My Criminal || H.S ||Where stories live. Discover now