Elizabeth

Consoarta

― Ai rămas la fel de ambițioasă, Jacquetta! râde el cu sinceritate. Da, ne vom căsători copiii cu fii și fiicele nobililor din Northamptonshire sau din vecinătate. Vom avea propria noastră familiei, aici, scumpa mea. Asta dacă regele va îngădui — știu că va îngădui! Am luptat de partea lui iar acum avem favoarea lui! 

Se uită la mine.

― Iar tu te vei căsători cu un bărbat bun și veți putea trăi aici, în Northamptonshire, alături de noi. Bag de seamă că ești favorita lui — altfel de ce ar mai veni, nu? — însă mă aștept de la tine să îți aduci aminte ce ți-am spus. Să rămâi loială neamului și cauzei tale. Nu ai voie să îi oferi mai mult decât un zâmbet frumos și o vorbă bună. 

Surâsul de pe chipul lui e unul mulțumit. Mă tem să îi spun că am deja un soț și că el e pe drum și vine să mă vadă. Edward mi-a poruncit să țin legământul secret până când războiul trece și în Anglia se instalează iarăși pacea. De bună seamă că asta urmează, nu? De bună seamă că va veni el însuși și le va spune că sunt soția lui iar apoi mă va lua la Londra pentru încoronare. De altfel, de ce ar mai veni cu atâta zor ca să mă întâlnească?

― Cu Domnul înainte, Jacquetta!

― Amin, replică ea cu pioșenie.

                                         Sfârșitul lunii mai, 1464

Atunci când vine, întâmpinat cu urale, cântece și cuvinte de felicitare, mama îl primește cu o reverență elegantă iar tata îi strânge mâna puternic ca să îl conducă la masa largă din sala de primire; eu mă încumet numai să zâmbesc. Zâmbesc și mă înclin în fața unui bărbat — unui rege — temerar și mândru de propriu-i câștig, iar el, neobosit, cuprins pe dată de vioiciune și căldură, copleșit câtuși de puțin de taina legăturii dintre noi, mă salută maiestuos, ca pe o doamnă onorabilă, favorita casei, fiica ducesei de Bedford, femeia care a ocupat o poziție frumoasă în înaltă curte Lancaster, nobilă prin naștere și rudă cu Casa regală a Burgundiei.

Nu îndrăznesc mai mult. Nu îndrăznesc să îl mai privesc și să mă minunez. Negreșit că flirtul se oprește aici; mi-e frică să îi întâlnesc privirea cenușie și să simt cum zâmbetul fermecător trece iute pe lângă mine. De bună seamă că mi-e teamă și că nu își va respecta făgăduiala față de mine, că m-a luat în derâdere, deși împarte pâinea la masa mea și îl veselesc în gospodăria părinților mei. Mă aștept ca el să spună ceva; mă aștept să se ridice cu hotărâre  de pe jilț, să mă ia în brațe ca un iubit și să spună tuturor că sunt soția lui și respectiv regina Angliei. Mă aștept ca el să scuipe taina tot atât de ferm precum a și înfăptuit-o. Aștept și aștept și tot aștept, dar nu se face nici o strigare. Regele sporovăiește cu noi ca la o cină obișnuită; nimic din ce spune nu face să pară că ne-am căsătorit sau chiar că și-ar dori să mă recunoască în vreun fel. Uitătura nu îi rămâne ațintită asupra mea nici măcar pentru o clipă și mă face să cred că nici nu știe că exist. E precum ar fi plecat departe, într-o altă lume și nu s-ar mai întoarce vreodată înapoi. Mă simt ca și când aș fi închisă într-o boltă de sticlă și nu aș mai ajunge vreodată la el. Gândul că asta s-ar putea oricând adeveri — că tata va afla ce am înfăptuit pe la spatele lui, că mă va pune să mă plimb de-a lungul drumeagului numai în cămașă de noapte, purtând o lumânare blestemată în mână, ca o târfă, iar apoi mă va trimite să îmi trăiesc restul zilelor în mănăstire — mă înspăimântă atât de tare încât mă sprijin câteva clipe de speteaza jilțului ca să nu tremur. El pălăvrăgește neîncetat, precum ar fi un văr care a plecat în drumeții lungi prin toată creștinătatea și s-a întors să ne istorisească aventurile sale de la curțile marilor domni, cursul lumii și științele astronomilor, atât de absorbit de propriul gând, fără ca măcar să mă observe stând la numai un scaun depărtare. Pare într-adevăr o cină obișnuită; îi văd pe toți din sală veselindu-se ca la o sărbătoare — cu toate că cea adevărată încă e nerostită — și simt că nu îmi mai pot ascunde multă vreme frustrarea. Îmi doresc atât de fierbinte să mă pot ridica și să plec! Tata e vorbăreț și entuziasmat, mama este tăcută, zâmbitoare și foarte cochetă, frații mei sunt amuzați de glumele regelui iar surorile mele mai mici privesc uimite de pe jilțurile lor splendoarea bărbatului plin de vanitate, dar eu simt că dorul mă veștejește iar frica se revarsă peste mine ca un val de aer înghețat.