Elizabeth

Consoarta

Asta înseamnă să pășești înaintea tuturor, să fii prima doamnă din regat, să fii regina Angliei. Vremurile zilelor noastre sunt șubrede, împânzite de primejdii, briganzi și neliniști. Așa a trăit prima doamnă a Casei de Lancaster vreme de zece ani, cât timp a condus în locul soțului ei, urmându-și propriul sfat și adâncindu-se în trufie și înecându-se în răzmerițe, până când Henric a devenit bolnav, un conducător nebun, inapt de conducere ca un vițel, iar țara a rămas în mâinile ei fragile și mici, lacome, ce nu încetau să mai împartă onoruri și să fure birouri de la oamenii de ispravă ca să își răsplătească prietenii de nimic, toți bărbați ieșiți din obscuritate și cu vino-n-coace, sfetnici diabolici ce ne-au pierdut toate pământurile și drepturile în Franța. Țara tremura, tot mai săracă sub pasul pintenilor ei din fir de aur, zgâriată sub trena ei lungă care zvâcnea precum coada unei pisici furioase. Toți lupii au fost împrăștiați prin gospodării și ogoare, toți sub comanda ei, asuprind și călcând țăranii în picioare.

Acum va fi la fel. Dacă Edward se va întoarce și mă va recunoaște drept soția și regina lui, va fi la fel și pentru mine. Voi fi nevoită să ascult toate mârșăviile nobililor, să mă supun poruncii regelui, să fiu o soție înțelegătoare și fidelă, să mă arăt rodnică pentru a mulțumi norodul și pentru a asigura succesiunea bărbatului meu și să rămân neclintită în fața răzmerițelor ce se vor abate asupra noastră. Iar acum mi-e frică. Mă tem că poate nu voi avea parte de nimic din toate astea, că prevenirile lui Anthony se vor adeveri și că eu voi rămâne numai o femeie obișnuită, una dintre multele neghioabe care și-au aruncat onoarea în favoarea unei căsătorii prostești, una dintre sutele de neghioabe din Anglia care au așteptat la margine de drum, o văduvă naivă și nestatornică, purtând pata unei deșertăciuni.

Dacă se va întoarce înapoi la mine, așa cum mi-a făgăduit, tânărul pe care îl iubesc va fi suveranul unui regat nesigur, iar eu ar trebui să fiu pe măsura protocoalelor curții lui regești — o femeie puternică. Biata Margareta și-a pierdut camarazii cei mai de valoare pe care îi avea prin ordinul de trădare, și-a pierdut soțul într-o groapă a nebuniei și s-a trezit de una singură într-o Anglie condusă de vrăjmașul ei de moarte câtă vreme prințul ei nou-născut încă dormea în leagănul lui poleit cu aur. Nu vreau să mă gândesc la ce va trebui eu să pierd ca să urc pe tron.

Iar el se întoarce. Cu adevărat! Îmi trimite un sol tainic și îmi spune că a câștigat bătălia și că a spart asediul Castelului Bamburgh și că se va întoarce înapoi prin Northamptonshire, unde își va dizolva armata și va dori să cineze iarăși alături de noi iar apoi va pleca înapoi la Londra. În epistola cu sigiliul blazonului regal, îi spune tatei că va fi fericit și foarte recunoscător dacă îl vom mai putea găzdui o seară pentru cină câtă vreme oastea lui se va odihni înainte să se întoarcă în capitală. În nota privată adresată mie îmi spune că va rămâne la Stony Stratfford și că va veni să mă vadă la cabana de la Grafton, atunci când toată gospodăria va fi adormită. Nu îmi spune nimic mai mult. Nici o chemare la Londra, nici un cuvânt în plus față de statutul meu de nevastă sau de taina noastră. Totul a rămas așa cum a fost mereu: o taină.

Tatăl meu este foarte mulțumit de perspectivele vizitei unui învingător. Pe mama o strânge în brațe și o sărută pătimaș iar apoi iasă voios la vânătoare împreună cu frații mei, făgăduind că va aduce înapoi acasă cel mai mare vânat, demn de masa unui rege. Ea rămâne netulburată, zâmbindu-i cald și îndemnându-l să aducă acasă un mistreț, căci regele merită felicitat.

― Toată averea noastră e în mâinile sale acum, Richard! Regele Edward a cucerit întreaga țară iar toate ogoarele și fermele noastre sunt aici din porunca lui. Tot ce avem în stăpânire avem numai pentru că el ni le-a oferit. Avem propria noastră curte mică aici, dragul meu. Iar copiii noștri trebuie să aibă căsătorii avute ca să îmi poată dărui mulți nepoți!