I-am spus povestea intregii mele vieti iar acum Jenna sta, uitandu-se in gol, incercand sa nu imi intalneasca privirea. Stiu la ce se gandeste. Este acea privire pe care o urasc din suflet, cel mai josnic sentiment:mila. Incearca sa isi mareasca ochii pentru a nu i se vedea lacrimile ce sunt pe cale sa evadeze. Ofteaza lung si priveste in jos dupa care, cu o miscare atat de imprevizibila si rapida isi arunca bratele in jurul gatului meu. O aud suspinand. O mangai pe spate in semn de consolare, desi in mod normal eu ar trebui sa fiu cel consolat. O aud soptind Imi pare rau... Ca si cum ar fi vina ei.
Ma simt cam incomod in ipostaza asta. Nu stiu nici macar cine e ea, insa o tin in brate deja. Nu stiu ce ar trebui sa fac pentru ca, intr-adevar, e o situatie ce ma depaseste. Nimeni nu a mai facut asta cand mi-a ascultat povestea. Ba mai mult, Audrey s-a uitat cu un fel de ura, ca si cum sunt vinovat ca am cancer.
Intr-o smuncitura, Jenna se ridica, lovindu-si din greseala capul de maxilarul meu, si fuge spre dormitorul din care tocmai iesise. Vreau sa ma ridic, dar nu pot. Nu stiu ce as face daca m-as duce dupa ea, ce as putea sa ii spun. Probabil se simtea la fel de stanjenita ca mine.
CITEȘTI
Nu fugi!
Adventure"Universul nu are niciun sens. Cu cat te afunzi mai mult in cunoasterea sa, cu atat iti dai seama cat de incomplet este studiul facut, cate lacune detine mintea umana. Nu putem intelege nimic de la A la Z, si cu toate acestea ne continuam vietile, f...
