În Căutarea Fericirii

Capitolul 1

Păcatele lor, pe care eu le-am moștenit sunt mult prea grele. Uneori nu înțeleg de ce sunt înzestrată cu ele, de ce trebuie să car în spate povara trecutului. Trecutul. Trecutul este cel care mă ține încă pe loc. Îmi pune piedici la fiecare pas, de fiecare dată cazând. Am căzut de atât de multe ori, încât nu mai vedeam rostul continuării acestei lupte. Dar, neştiind încă motivul, m-am ridicat de fiecare dată, înaintând prin întuneric. Se spune că e mai frumos să mergi cu un prieten prin întuneric, decât singur pe lumină. Eu nu puteam nici să visez la un asemenea lucru. M-au lăsat balta. Toți. Nu mai aveam nici o lumină în viața mea, care să îmi călăuzească lumea neagră.
Și dintr-un motiv sau altul, mă agățasem de el. Credeam că el îmi va arăta unde se găsește fericirea, credeam ca el mă va ajuta sa o caut, dar nu. El nu a făcut altceva decât să mă distrugă. Eu si

Şi am ajuns sa pășesc pe un hol lung și întunecat. Înaintez... înaintez... până când văd o umbră, ce se dovedește a fi un om. El. Mă indrept spre el cu paşi repezi şi în câteva momente ajung in spatele lui. E înalt; cu părul negru ca întunericul ce îmi distruge viața. Poartă o cămașă neagră ce-i vine ca turnată, o pereche de blugi negri asortată cu bocancii de aceeasi culoare. Îl ating pe umăr înfiorată, cu mâna plină de răni si sânge.

" Cine esti, si ce-ai făcut cu viata mea? De ce? De ce eu? Ce ti-am facut?" tip la el cu lacrimi in ochi. Ecoul vocii mele se aude in surdină.O liniște de mormânt se lasă peste noi. Astept. Aștept un răspuns întrebărilor mele, dar nimic. Nici un sunet. Imi aud bataile inimii, care cresc cu fiecare clipa de tacere. Văzând ca nimic nu se intampla, cedez. Cedez si fizic... si emotional. Cad in genunchi si incep sa plang. Lacrimile mi se incheie in barba. Incerc sa ma opresc. Ochii impaienjaniti si roșii, odata de o culoare maronie, ca lemnul padurii, mi se inchid incet, incet. Îl aud întorcăndu-se. Tot ce mai simt e ca ma ridica in brate.Si apoi negru.

Sar din pat ca arsa. Ce Dumnezeu? A fost doar un vis. Doar un vis... Este a patra oara cand il visez. Nu i-am vazut niciodata fata, si nici nu vreau. Azi nu am chef, si nici dispozitia necesara sa ma gandesc la ceea ce visez noaptea. Am destule pe cap. Si in plus, trebuie sa ma concentrez pe pe testul de luni. Sar ca un cangur pana la geam ca sa trag draperiile. Razele de soare patrund in camera mea mica, dar ordonata. Privesc de pe fereastra asfaltul uzat, iar mai apoi imi indrept privirea spre o fata ce merge spre trotuar. Chicotesc atunci cand vad ca are ghiozdanul in spate. Ce fel de om cara duminica,geanta aia ce pare a fi plina cu manuale si caiete? Doar daca... azi e luni!

Ma indrept cu pasi apasati spre noptiera de langa pat, unde zace si mobilul meu. Il deblochez si-l privesc debusolata. Ceasul indica 8 fara 10 minute. Imi arunc pe pat celularul si ma uit frustrata prin camera. Imi amintesc foarte clar ca aseara, inainte de culcare, mi-am pus alarma. Dar nu mai conteaza. Timpul trece si eu stau in mijlocul camerei ca baba in Rai. Pasesc spre dulap si imi caut hainele cu care ar trebui sa ma imbrac azi la facultate. Pana la urma iau o pereche de blugi negri stramti si un tricou de aceeasi culoare. Cardiganul meu visiniu sta cuminte pe umeras. Il insfac si pe acesta si ma indrept spre baie. N-am timp sa fac dus, e si asa destul de târziu. Ma imbrac repede cu hainele alese si iau parfumul meu preferat de pe raftul din colt. Cand consider ca m-am dat cu destul parfum, ies din baie si imi iau ghiozdanul de langa birou.

Cobor in graba scarile, iar cand ajung la ultima, calc pe langa ea si ma cad lata pe jos. Imi ia cam doua secunde sa ma desmeticesc ca mai apoi sa ma ridic din nou in doua picioare. Ies pe hol si imi caut perechea de balerini visinii, care este de negasit. Ii descopar langa bocancii fratelui meu, care cu siguranta i-a uitat la mine ultima data cand a fost pe aici. Natangul!
Imi iau cheile ce le-am gasit agatate in cuier, ma incalt si plec spre usa. Cand dau cu ochii de oglinda, imi dau seama ca am uitat sa trec peria prin par. Mai rau nici nu se poate! Urc scarile pana la baie si ma pieptan, pana cand imi imblanzesc coama.

Imi fac cruce cand ajung in fata usii de lemn de la intrare, si dupa ce o incui, o iau la goana spre facultate. Am noroc ca nu e asa departe. Ma opresc din alergat atunci cand vad facultatea in fata mea. Urc treptele; cu siguranță le voi urî dupa chestia de azi-dimineata. Sper sa intru in clasa neobservata, desi este imposibil.

***

Dupa cum m-am gandit, nu am trecut neobservata , iar profesorul Wilson - cel care nu prea ma suporta, cu toate ca nu i-am facut nimic - mi-a tinut predica, ca de fiecare data cand fac ceva gresit la ora lui. Cursurile au trecut teribil de greu si acum ma grabesc acasa , nu doar pentru ca imi este foame de mor, ci si din cauza ploii ce urmeaza sa vina pe aici. Merg pe trotuar cand cateva picaturi de apa ma uda. Ma uit in sus si imi dau seama ca ploaia deja a inceput si eu nu am ajuns acasa. Ma impiedic de cateva ori in aer, fara sa cad, iar cand ajung aproape de casa, o masina neagra trece pe langa mine, stropindu-ma din cap pana in picioare cu apa murdara ce se afla pe sosea. Masina se opreste brusc si se intoarce prin dreptul meu. Buzele mele formeaza un "O" perfect atunci cand vad cine se ascunde in spatele masinii. Chiar daca nu l-am mai vazut niciodata, imi pare atat de cunoscut. Parul negru, putin dezordonat ii da un aer misterios. Buzele rozalii si pline lasa la vedere o dantura imaculata. Acesta se incrunta si eu realizez ca ma holbez la el. Imediat imi mut privirea in pamant si simt cum tot sângele mi se urca in obraji.

"Buna, Printesa... Apelor murdare! Ce-i? Ti-am cazut cu tronc?" imi spune amuzat, iar mie imi ia cateva momente sa imi dau seama de sensul vorbelor lui. Imi srtang pumnii atat de tare incat am senzatia ca vreo vena va plesni curand.

" Uite care-i treaba, idiotule! N-am nevoie de complimentele tale de doi bani! Fii asa in continuare si te asigur ca vei ramane toata viata singur!" ii spun si ma intorc cu spatele la el. Merg spre intrarea blocului si il aud cum incepe sa rada. Sunt sigura ca l-am auzit spunand: "Intepata tipa.", dar nu l-am bagat in seama. N-am chef sa-mi pun mintea cu cei din rasa lor.

Ajung in camera mea si imi las geanta pe podea, ca mai apoi sa ma indrept spre baie. Sper ca o baie cu multa spuma ma va ajuta sa ma relaxez. Baiatul ala a stors si ultimul strop de viata din mine. Bine, arata.... dragut, dar nu se comporta ca unul. E un nesimtit.

Dau drumul la apa si astept sa vad cada umpluta macar pe jumatate, ca mai apoi sa ma cufund in ea. De ce mi se pare cunoscut? Nu-mi amintesc sa-l fi vazut pana acum. Poate vreun prieten de-al fratelui meu. Un dobitoc la fel ca si el. Dar il las deoparte pe tipul misterios si incerc sa ma bucur de clipele astea linistite. Am de facut un proiect pana maine si cu el țopăind de colo-colo prin capul meu nu aș avea cum să-l termin.