Before Suicide Squad

Testul de incredere

Ce fel de doctorita sunt eu daca plec pur si simplu in mijlocul sedintei, fara nicio explicatie? Totusi, eram nervoasa si e mai bine asa decat sa spun cine stie ce cuvinte pe care mai tarziu le-as fi regretat.
Daca e un lucru pe care l-am invatat de cand am terminat facultatea, acela este ca trebuie sa-mi pastrez calmul in orice situatie. Nu ai voie sa fii nervos cand lucrezi cu criminali sau nebuni, iar de data asta cred ca singurul mod de a ma revansa fata de pacientul meu este sa-i duc ceva... dar ce? Ce le place hotilor? Cutitele? Armele? Oricum, n-as putea avea niciodata astfel de lucruri.
Abandonez situatia rasufland peste asternuturile moi, doar pentru ca in urmatoarea secunda sa aud sunetul enervant al alarmei bubuindu-mi in timpane.
Cu greu, ma ridic din pat si ma intrept catre baie.
Purtand obisnuitul halat si avand o cana de cafea in fata mea, imi studiez pacientul atenta,putand observa un scris pe frunte, probabil un nume. Dupa cateva minute de analiza reciproca, decid sa rup tacerea:
-Buna, pacientule!
Ce e in capul meu? "Pacientule", pe bune? Cum sa repar asta? Of, nu o sa iasa bine deloc! Trebuie sa incerc sa nu mai par atat de intimidata, doar sunt doctorita! Am mai avut atatia pacienti si parca acesta e diferit... e mai inchis si e mult mai greu sa scot ceva de la el. Normal, Harleen, doar e cel mai periculos om din lume. Rasuflu invinsa: vocea constiintei are dreptate, ca de obicei.
Maraie usor, dupa care se incrunta si ma fixeaza cu privirea-i arzatoare:
-Te credeam altfel...
Starea lui de agitatie s-a transformat brusc in tristete, ochii plecandu-i-se si buzele tremurandu-i usor.
-Ce...ce vrei sa spui?
Flacara din ochii sai s-a reaprins, de aceasta data tipand:
-Eu am crezut in tine, iar tu ma consideri un simplu pacient!
Imi plec privirea si, fara sa vreau, ochii mi se umezesc. Luptandu-ma cu lacrimile, reusesc sa spun, pe un ton mai ridicat decat ar trebui:
-Nu... nu este adevarat!
Cutele de pe fruntea sa au disparut brusc, fiind inlocuite de o pura curiozitate.
-Atunci ce sunt eu pentru tine?
Intrebarea asta e mult prea mult, dar nu pot ceda acum, trebuie sa fiu puternica si hotarata.
-Esti prietenul meu, spun cu o voce dulce.
-Prietenul tau... esti sigura? Atunci te rog sa nu ma mai numesti pacient... imi place sa cred ca sunt mai mult de atat, nu-i asa, doctorita Quinzel?
-Da.
-Daca vrei intr-adevar sa fim prieteni, trebuie sa facem un test al increderii...
-Bine.
-Sa stii ca eu am incredere in tine... si pot sa-ti dovedesc!
-Atunci dovedeste-o!
Raspunsul meu a sunat clar si hotarat, exact cum trebuie sa fie.
Afiseaza un ranjet, inainte sa-mi raspunda:
-Ar fi destul daca ti-as raspunde sincer la o intrebare?
-Orice intrebare?
-Orice!
-Care a fost primul om pe care l-ai omorat?
-Tatal meu.
-De ce l-ai ucis?
-Asta e deja a doua intrebare.
Raspunsul lui m-a facut sa ma incrunt putin, gest care i-a provocat un mic zambet in coltul gurii.
-Stai linistita, pe masura ce imi castigi increderea, o sa te las sa-mi pui mai multe intrebari.
-Bine, acum cred ca eu ar trebui sa-ti arat increderea mea. Cum as putea sa fac asta?
-Oh, asta e mai usor decat iti poti imagina... ha ha ha ha ha!
Rasul haotic mi-a facut pielea de gaina, insa stiu ca trebuie sa sa fiu curajoasa.
-Deci, ce trebuie sa fac?
-Dezleaga-ma!