File de lectură

Fara titlu

         Într-un colţ îndepărtat al lumii o ultimă raza de lumină şi-a dat duhul. Noapte cu mantia ei de argint, era martoră la o minune, cum numeau localnicii acel moment. Nu le era frica de vânt, de ploi, ninsori sau alte calamitaţi naturale, ştiau că acea micuţă era întruchiparea verii. Atunci, în acel moment bătut de magie, a deschis pentru prima oară ochii o fetiţă căreia soarta îi pregătise un viitor. Două fiinţe priveau cu căldura corpul micuţei, zâmbind. Ştiau că aveau pe umeri o altă povară, dar ea îi făcea să dorească să lupte mai departe şi să nu se dea bătuți. Cu timpul acea făptură a crescut, a cunoscut lumea aşa cum este ea, însă a dezvoltat o pasiune aparte. Încă înainte de a deschide ochii Dumnezeu a înzestrat-o cu un dar pe care să-l dezvolte cu timpul. Ea, acea mică fiinţă a îndrăgit cărţile şi magia scrierii uneia. Era fascinate de acele foi pe care erau aşternute cuvinte noi pentru urechea şi ochii ei. Dornică de a străpunge enigma acelei lumi, a luat în mână pentru prima oară pixul cu scopul de a-şi aşterne propriile gânduri. Pe acea foaie adusă de timp. Mâna ei fină a atins uimită acea comoară, degetele pipăiau materialul, însă, nu a asta a fermecat-o. Ochii ei aveau în faţă o lume nouă, diferită de cea în care trăia, urechile ei auzeau cuvin te de alint, dornică să le descopere, să se aprofundeze şi mai mult. Gura ei repeta magia sunetelor, însă nu exista un zâmbet, lacrimile erau cele care vorbeau. Gustul pe care l-a îndrăgit era un mister, nălucile pe care le simţea o trăgeau de ambele mâini, implorând-o în singurătate şi linişte să exploreze tărâmul pe care imaginaţia ei îl crease. Când a aşezat pixul şi-a făcut o promisiune: "Nu avea să se despartă de acea conexiune niciodată". Cu timpul viaţa a indus-o în eroare. A reuşit să-şi explice sensul cuvântului prieten, ştia că duşmanul cel mai periculos e posedat de ură. Atunci a înţeles că familia este singura poartă la care putea să bată oricând. Nu a avut nevoie de persoane care să o trădeze, era mulţumită de persoanele pe care le contura pe acea foaie smălţata într-un colţ. În altă zi a înţeles că aparţine antichităţii, descoperind cealaltă pasiune a ei. În fiecare seară, aplecată în genunchi, cu mâinile împreunate şi cu ochii închişi nu uita să îi mulţumească lui Dumnezeu pentru pentru faptul că nu uita să o trezească dimineaţa, pentru că nu uita să vegheze asupra ei şi a familiei. Astfel îşi exprima sentimentele printr-o rugăciune. Ea, acea fiinţă care era doar un copil timid căpătase maturitate şi o mantie dură cu scopul de a o proteja. Nimeni nu o cunoştea în realitate, singurele persoane erau părinţii. Reuşise să îşi construiască un caracter puternic, dur, totodată unul sentimentalist. Nu acceptă minciuna, nu iartă uşor, iar sacrificiile la care urmează să fie supusă o vor transforma într-o persoană puternică. Lumina din împărăţia unde crescuse o învăluia mereu cu acel sentimente numit curaj. Îi dădea speranţa şi avânt în luptă. Până şi ea ştia că viaţa nu e uşoară şi pentru a străbate calea ei are nevoie de mai multă încredere şi de o armă: "destinul". Ştia că drumul presurat cu flori nu duce spre victorie. Nu avea vise, nu credea în ele. În fiecare zi desluşea o nouă strategie pe care o punea în aplicare. Tindea spre succes, şi încă mai tinde. Dorea să-şi ureze destinul, iar părinţii ei să devină mândri. A înţeles că are nevoie de sacrificii puternice de a ajunge unde îşi doreşte cu adevărat, dar nu crede că ar putea fi în stare de orice. Dorea doar să guste succesul şi să nu îşi păteze numele. Acufundată în cărţi, reuşea să se trezească pregătită de a înfrunta fiecare zi cu fruntea plină de lumină. Această făptură îşi urmează destinul, nu priveşte în urmă spre scările presărate cu momente din viața care încearcă să o tragă în jos. Luptă zi de zi cu un pix în mână şi cu pace în suflet. Povestea ei nu se sfârşeşte aici, continuă şi va continua până nu va gusta succesul.