'' Jurnale din exil '', autor Yannis Ritsos

29 Octombrie 1948

( Jurnale din exil . I. )

Dormin foarte puţin ; - nu suficient

Toată noaptea exilaţii sforăie -

Băieţi obosiţi , atât de obosiţi.

Afară sunt stelele - stele enorme

capete rase , ale căror plete s-au răspândit sălbatic

ca din capul sfântului Ioan Botezătorul

ori din al nostru Panayiotis.

Sunt broaşte prin mentă, de asemenea.

Dimineaţa un soare roşu ne loveşte crud în faţă

reflectat de mare în cel mai stupid mod

ca în picturile acelea ieftine care se vând pe treptele Şcolii Arsakeios

şi e ciudat că ne place acest tip de soare.

Singuri, în perechi ori adesea în grup

ne oprim în curte ori pe deal să-l privim.

Şi soarele acela ne bate şi mai crunt faţa

ca un ţăran descălţat bătându-şi migdalul

pentru a-i scutura ultimele daruri.

Apoi ne coborâm ochii şi ne privim încălţările

ne privim mizeria. Nimic nu s-a micşorat.

Alături de ghimpi şi frunze roşii căzute

am găsit urâciosul cap de măgăr

- probabil căpăţâna unei veri -

rămas acolo pe pietrele umezi

şi împrejurul său cîteva mici flori albastre

al căror nume nu-l ştiu.

Dacă cineva ne-ar chema de dincolo de gardul de sârmă ghimpată

vocea sa mai mult ca sigur că se va scufunda repede în lut

precum un corn de hârtie plin cu stafide.

Seara le vom auzi de pe dealuri din nou

schimbând roţile dezumflate ale Lunii.

Mai târziu lucrurile îşi vor găsi din nou liniştea

aşa cum în curtea împrejmuită s-ar întâmpla să găseşti

un nasture maroniu de la tunică – şi tu ştii;

că nu e nimic asemenea nasturilor costumului actoricesc de vară

– nu , nicidecum–

banalul nasture va trebui cusut la loc, pe costumul tău

cu acea ciudată şi politicoasă grijă

a uceniciei eterne.