'' Jurnale din exil '', autor Yannis Ritsos

14 noiembrie 1948 - 21 noiembrie 1948

14 noiembrie 1948

Când ne-am întors din nou ochii ca să vedem

câteva diferențe între bucățile zilei, nu am găsit

niciunde să ne oprim – am pierdut conturul, ora,

culoarea, fața. Apoi am ascultat

încercând să facem un zgomot – orice sunet

ar verifica pacea timpului, așa că ar putea fi

o reprezentație inversă, cutii, mătură, nume-

firimitura care cade pe masă

vântul care șchiopătă în sărma ghimpată

furculița care lovește farfuria și continuă să se scufunde în.

Altfel ce rămâne e un cerc fără centru

o rotație în aer fără altă mișcare decât a sa

ea nu poate deveni nici roata unei mașini trecând prin pădure

și dacă ar fi n-ar ajunge decât un pătrat

nu e nici o fereastră pentru tine prin care să vezi lumea

să te uiți la cele trei magazine de tâmplărie înșirate în linie din nu știu care suburbie

doar o relație de linii drepte, o analogie de colțuri

neimportante lucruri, foarte fade. Doar un matematician sau chiar un astrofizician

ar mai putea face din toate astea ceva solid și clar.

Nu pot, mă gândesc. Și cu toate astea întotdeauna mi-au plăcut observatoarele-

o scară întunecată, ceasul, telescopul,

toate acele instantanee ale stelelor în imagini de-a dreptul normale,

lipstitul de spadă Orion, prinsă pe neașteptate

Berenice acoperită de pistrui, nespălată, neîngrijită,

pe de-a-ntregul o bucătărie burgheză, transportată

metaforic pe pământ- ibrice de cafea, căni, tigăi

răzuitor, solniță, tăvi, mici fărâme

de alb, radiind puțin, agățate

de un perete afumat al nopții. Cineva spune:

numere, numere, ani lumină, legiuni de legiuni. Nu am ascultat.

Azi îmi vorbea un prieten. Când avea 13 ani- spunea el-

vindea portocale și lămâi pe străzile din Pireu;

un prieten armean al său vindea dresuri. În zilele de vară cu lună plină

se întâlneau jos, în port, înapoia sacilor

așezau coșurile și citeau poeme

apoi poate mâncau un covrig ori o portocală și priveau marea

un pește țâșnind, vasele străine. Începând cu ziua de azi

am într-adevăr un prieten. Prietenul meu

miroase a portocale și a port. În buzunarele sale

poartă sirena multor vapoare mergând în noapte. În mâinile sale văd

mișcarea minutarului de la Marele Ceas. Începând de azi

îl iubesc, i-am descheiat un nasture de la haină.