Capitolul patru.
Şi cu acel smerit surâs,
Cu acea blândă faţă,
Să faci din viaţa mea un vis,
Din visul meu o viaţă.
Aşteptam cu nerăbdare ca tânăra să-mi facă cunoştiinţă şi cu restul grupului. Pe măsură ce îi priveam chicotind şi scălămbăindu-se în toate felurile, îmi dădeam seama că s-ar fi putut să mă înşel. În timp ce Michelle îmi adresa nişte cuvinte, privirea mea era fixată pe gesturile lor total imature şi fără sens. Singurul tip dintre cele două fete se purta cât se poate de grotesc, satisfăcându-şi dorinţele perverse. Am încercat din răsupteri să fiu atent la ce zice Michelle şi să intru într-o conversaţie cu ea. Speram ca măcar ea să-mi mai salveze ochii - cu chipul ei.
- Michelle, frumos nume, o întrerup, cu riscul ca să mă considere un necioplit. Îmi aduce aminte de mai multe lucruri, printre care şi o poveste mai specială - heh, personajul principal era Michelle.
Fata se holbă destul de nedumerit la mine.
- Mă scuzi, totuşi. Nu am vrut să te întrerup. Doar că...
- Andrei, Olivia şi cealaltă tipă? Cred că te înţeleg. Nu ştiu deloc să se comporte în preajma unui nou venit. Luna trecută am mai întâlnit un tip. Tot aşa, stăteam toţi adunaţi sub un nuc, doar că nu tocmai aici, când de nu se ştie unde, îşi face apariţia un tânăr, cam ca tine. A încercat el să intre în vorbă cu noi, dar când Andrei i-a adresat o mitocănie, a plecat ofensat de aici. Nici n-am apucat să-i aflui numele. Tipul părea aşa de...
- Înţeleg, îi zic, întrerupând-o din nou.
Motivele pentru care am făcut aceasta de astă dată sunt evidente - mai mult sau mai puţin.
- Oricum, sper că nu o să te laşi influenţat de aparenţe, chiar dacă acestea au un impact puternic asupra ta, nu-i aşa? zise fata pe-un ton calm şi drăguţ - cel puţin aşa mi se păru.
- Desigur, Michelle. Cred că nu ar strica să încerc să văd după aparenţe. Sper totuşi să merite.
De fiecare dată când aceasta îmi adresa ceva, eu îi replicam cu vorbe mai mult non-sens şi aberaţii, încercând să-mi maschez adevăratele emoţii care mă cuprinseseră. Nu înţelegeam de ce o găseam aşa de speciala pe Michelle. Nu e neapărat din cauză că avea un zâmbet frumos şi-un păr rumen ca acele castane, frumos atinse şi colorate de soare, în mijlocul toamnei, dar pentru că părea să aibă o personalitate care îmi place. Pare o tipă calculată, dar tot odată dezordonată, una atentă la fiecare detaliu, dar în acelaşi timp o nepăsătoare de zile mari. Nu voiam să mă gândesc încă la faptul că aş putea fi îndrăgostit de ea, pentru că nu simţeam nimic - încă. Şi nici nu doresc asta.
Am încercat să-i fac pe plac şi să încerc să schimb vreo două vorbe cu Andrei şi Olivia, personajele care păreau a avea o însemnătate mai mare în ochii lui Michelle. Olivia părea de treabă şi nu chiar aşa de nesimţită, în sensul în care măcar aparenţele au dovedit asta, dar Anrdei, ei bine, prefer să nu mai detaliez aici. Am râs scârbit la fiecare afirmaţie idioată pe care o făcea, numai pentru că nu am vrut să se ia şi mai tare de mine.
Peste vreo câteva zeci de minute în care simţeam că nu mai am aer, fiind sufocat de prezenţa lui Andrei - care mă deranja într-o măsură mai mică sau mai mare - am rugat-o pe Michelle o anumită chestiune.
- Michelle, îmi cer scuze că intervin... aș putea să te rog ceva anume? Dacă n-o să accepți e mai mult decat ok, dar...
- Spune, Eric. Aș face orice ca să scap de ăștia de aici - serios. În ultima vreme m-am simțit tot mai mult ignorată de „prietenii” pe care îi am. Nu vreau să dramatizez acum și nici să-ți stric starea de fericire pe care cred că o ai, îmi zise ea, simțindu-i-se tremurul în voce.
