Wild

Capitolul 12-In care ma simt neputincios

A tresărit atunci când i-am ridicat bărbia ca să mă privească iarăși, însă și-a ferit-o, lucru ce m-a făcut să chicotesc, privea scările ce abea se vedeau din locul în care ne aflăm noi.

-Nici nu trebuia să știi, nici unul dintre voi nu trebuia si nici nu trebuie să afle despre trecutul meu și al lui Charley! Zâmbesc prinzându-i fata in palme și dandu-i un mic sărut pe frunte, ca după să o feresc din ușă, ea părând să nu realizeze acest lucru, însă cuta din e în ce mai adâncă, dintre sprâncenele ai îmi spunea alt ceva.

Intru în cameră surorii mele, asezandu-ma în genunchi lângă patul ei, mangaindu-i chipul pe care inca se observau dârele uscate de la lacrimi. Am lăsat un oftat să îmi scape, ferind o șuviță de un roz pal de pe chipul singurei finte pentru care m-a mai ridic din pat dimineața. Oftez ridicanrdu-ma în picioare, ca după să fac înconjurul patului, intinzandu-ma pe cealaltă jumătate, după ce am reușit să îmi dau papucii jos.

Charley se întoarce repede aruncandu-si mâinile după gâtul meu și punandu-si capul între gâtul și umărul meu, suspinând si strangandu-ma în brate destul de tare, eu frecandu-mi mâinile pe dupa telia mea, strangand-o si eu la randul meu în brațe ascunzandu-mi nasul în părul ei, era un obicei pe care îl aveam de când eram mici, si ne ascundeam în toate cotloanele casei, plângând.

-Tu nu o să mă părăsești niciodată, nu? Șoptește sora mea, cu vocea sugrumata, simtindu-i una dintre lacrimi picurând pe pielea gatului meu.

-Nu, chiar și când vei fi femeie in toata firea si o sa ai copii, o să fiu acolo cpsa te ajut cand nu o să îți găsești dădacă! Zic, reușind să smulg un chicotit tras de păr de la Charlotte.

-Nu prea cred, o să îi ai si tu pe ai tăi! Zice ea, simțind cum un zâmbet ia naștere pe chipul ei.

-Slabe șanse... Acum, a fost, adică a facut-o... Mă fastacesc eu, simțind "ghearele" surorii mele în scalpul meu.

-Doamne, da! Doar de un copil as mai avea nevoie, ce s-ar face un suflet mic si nevinovat cu o tarfa ca mine... Zice ea, strambandu-se din cauza ca mi-am dat seama că își abținea lacrimile... Trebuia să tac...

-Șoricelul meu mic si nevinovat, să nu mai aud niciodată acel cuvânt când vine vorba de tine! Zic oftând încet atunci când a pufnit în plans strambandu-ma în disperare în brațe.

-De ce nu, asta sunt, o... Spurcată! Zice eu strangandu-i trupul mic în brațe... Sunt un idiot...

-Șoricel... Oftez iarăși, frecandu-i spatele mic cu palma.

-A fost oribil! A durut atât de tare! S-a comportat exact ca un animal turbat, la un moment dat am crezut că mă rup în două... A venit acasă furios, si numai m-am trezit cu el la mine în cameră, peste mine, rupând fiecare haina cade mă apropia. Zice ea sughitand deja din cauza plânsului, eu strângând din ochii și simtindu-ma vinovat că nu am fost acasă să opresc dezastrul. M-a legat si a...

-Șșș, a trecut, o să dispară de mâine, si vei trece peste, ești puternică, stiu ca poți să o faci! Ii șoptesc reușind să o fac să se calmeze cât de cât.

-Dacă se întoarce..? Șoptește ea când era aproape adormita, simțind cum se rupe sufletul în mine, îmi vine să mă ridic si sa îmi las micuța singura, doar că sa pot sa ii înfig un glonț în inima aia neagra lui Conor, doar pentru că a reușit să îi distrugă sufletul șoricelului meu. Am reușit și eu să adorm la câteva secunde, ca să mă trezesc în mijlocul nopții din cauză că Charley plângea în somn, am reușit să o fac să e calmeze, ajungând să mă gândesc ce va face cât timp voi fi plecat, da, ar fi doar două su trei zile, însă o vreau vie la întoarcere.. Nu intr-un sicru... Mă ridic din pat, din cauza ca nu imi mai venea somnul înapoi, coborand jos, auzind niste voci din bucătărie, mă apropii, vazandu-i prin ușa întredeschisă pe Eliot si Ash vorbind.