Capitolul V

325 19 0
                                    

 Mă trezesc cu o durere insuportabilă în corp care mă făcea să strig de durere dar mi-am abţinut acest impuls. Încerc să pa ridic în şezut dar nu pot deoarece ceva mă ţine legat. Mă uit împrejurul meu şi văd că nu mai sunt în cabana Anastasiei şi într-o cameră de tortură. Eram legat de o masă fiind pe jumătate dezbrăcat. Oare ce s-a întâmplat? Cum am ajuns aici? Oare Ana este bine? Dacă i-a făcut cineva ceva or să plătească cu viaţa. Aud cum o uşă se deschide iar pe urma nişte paşi care se auzeau din ce în ce mai tare.

 

- Se pare că ne reîntâlnim din nou lipitoare.

 

- Scuză-mă câine dar habar nu am cine eşti.

 

- Lipitorile au memorie scurtă.

 

- Iar câini sunt nişte nesimţiţi de când s-au născut.

 

O palmă puternică îmi este dată peste obraz.

 

- Acum eşti om, lipitoareo aşa că pot să te omor cât ai clipi.

 

- Atunci de ce nu mă omori?

 

- Fiindcă nişte întrebări apoi îi las pe ei să se distreze cu tine, spune apoi arătă către celulele în care erau închişi nişte mici mostri foarte hidoşi.

 

- Acum, spune-mi ce i-ai oferit surioarei mele Ana în schimbul leacurilor?

 

- Îţi pierzi vremea deoarece nu o să îţi răspund la nicio întrebare.

 

- O să îmi răspunzi sau vei muri în chinuri foarte mari, spune el şi îi apăr ghearele şi ochi roşi de alfa.

 

- Să şti că nu mă speri deloc cu ochi tăi roşi şi ghearele.

 

El rânjeşte apoi îmi spune:

 

- Puştiule nu mă enerva!

 

- Nu sunt un puşti şi sunt mai mare decât tine.

 

- Adevărat dar mintea îţi este a unui copil.

 

- Cum spui tu.

 

- Răspunde-mi la întrebare!

 

- Nu, dacă nu îmi răspunzi tu primul la întrebări.

 

- Spune!

 

- Ce s-a întâmplat cu Ana?

Cand imposibilul devine posibilWhere stories live. Discover now