Cand imposibilul devine posibil

Capitolul II

"Dragă jurnalule,

Dorul pentru ea devine pe zi ce trece mai puternic. Inima îmi spune să merg la locul nostru pentru că o să o găsesc acolo. Încă mai îmi amintesc ziua în care am găsit acel loc şi am reîntâlnit-o pe femeia care mi-a cucerit inima. Ziua în care am revăzut-o a început atât de prost dar s-a sfârşit atât de bine. Tocmai avusesem o ceartă cu părinţi care se sfârşise destul urât. Nu mai vroiam să mă întorc înapoi la castel. Aveam de gând să fug. Îmi luasem câteva haine şi nişte pungi cu sânge într-un rucsac apoi am luat-o la fugă prin pădure. Trecusem de mult de teritoriul vampirilor dar nu îmi pasă, vroiam să plec din acesta lume supranaturală şi să merg în lumea oamenilor. Acolo credeam că voi scăpa de toate îndatoririle şi să fiu liber. Începea să se întunece iar eu nu îmi găsisem un adăpost pentru a înnopta.

Mergând în continuare am găsit o cabană. Era a vârcolacilor. Fără să mai mă gândesc am intrat înăuntru ei. Era frumos amenajata iar focul era făcut în şemineu, semn că cineva locuieşte aici. Merg spre patul care se afla în cameră şi dau perdele albe din mătase. Un chip frumos feminin mi se aşterne în faţa ochilor. Este aceea fata care am întâlnit-o în pădure, ce căuta aceea plantă medicinală. Ce aş vrea să-i mai sărut încă o dată buzele. De ce nu o fac? Oricum nu o să ştie că am sărutato. Îmi apropii buzele de ale ai şi depun mici săruturi peste el. Fata îşi deschide deodată ochi şi mă împinge. Mă dau în spate şi îi zâmbesc.

- Cine eşti şi ce cauţi în casa mea? Dar întrebarea ceea mai bună este că de ce m-ai sărutat?

- Cine sunt, nu contează, ce caut în casa ta, încurând se va întuneca şi îmi căutam un adăpost iar de ce te-am sărutat, pentru că aşa am vrut.

- Ieşi afară lipitoare că de nu pun vârcolaci pe tine.

- Lasă-mă să stau peste noapte iar mâine la prima oră voi pleca şi nu vei mai auzi de mine iar dacă nu vrei să plec, eu nu mă opun frumoaso.

- Şi eu ce câştig din asta?

- Faci o faptă bună.

- Nu aş ajuta o lipitoare niciodată.

- Dar acesta "lipitoare" te-a ajutat pe tine.

- Când m-ai ajutat tu pe mine?

- În pădure, când ai încălcat teritoriul şi căutai aceea plantă, nu mai îţi aduci aminte de mine, scumpo?

- Cum să te uit, eşti lipitoarea care mi-a furat un sărut.

- Hai să ne respectăm din moment ce o să petrecem noaptea împreună. Numele meu este Gabriel, al tău care este dulceaţă?

- Anastasia.

- Ai un nume foarte frumos, Anastasia.