Virusul

Singur..

Cand de odată am văzut nişte trepte , am alergat cat de repede am putut spre ele şi am blocat calea de acces spre mine cu un dulap , între timp am dat de un geam care era blocat de niște gratii metalice dar aveam o vedere bună asupra prietenilor mei.

-Plecaţi eu o să încerc să scap și să vă urmez! Strigam eu cât mă ţineau plămâni.

-Nu te lăsăm aici ! Exclama Cătălina.

Dar eu îi fac semn lui Octavian să o urce repede în mașină, să blocheze uşa şi să plece cât poate de reped.
Zis şi făcut aceștia au plecat eu rămânând singur cu şatra de zombie şi un dulap ce-mi era ultimul "zid de apărare"

-Bravo eroule , mai scapa tu din asta dacă poți , îmi spuneam în sinea mea.

Trecuse jumătate de oră de când eram singurvsi auzeam doar sunetele acelor însetați de creier.

-Linişte! Nu aud nici ce gândesc idioți fără minte! Spun eu răstindu-mă către acei zombie.

-Haide Einstein, gândeșt...cum scapi tu acum de aici?!

La care îmi veni strălucita idee să împing dulapul pe scări care va spulbera mare parte din ei şi pe restul o să îmi folosesc noua sabie și antrenamentele de kendo.

Pac şi am rezolvat tot în mai puţin de 3 minute nu era niciun zombie în preajma mea.

-Puteam să fac asta mai devreme dar cine mai gândește limpede în ziua de azi, îmi reproşam eu.

Aveam ghiozdanul în spate şi am găsit o sticlă de apă pe jos , era comoara pierdută la vremea aceea , odată sticla pusă în ghiozdan am plecat la drum , pe jos singur prin pădurea deasă, urmam planul stabilit odată cu ceilalți.

După 4 ore obositoare de mers pe jos prin noroaiele pădurii a început să se întunece, cea mai mare problemă a mea eu fiind fără adăpost și extenuat de drumul cel greu.
După o scurtă căutare a aşa zisului adăpost am găsit un cort abandonat, evident nu am dormit în el ci l-am strâns și am căutat un copac cu crengile rezistente.

Odată găsit copacul m-am cățărat la o înălțime care să mă ferească de un eventual atac.
Am început să taibdin cort făcându-mibun mic hamac în care să dorm , din materialul rămas mi-am făcut un mic "acoperiş" să mă feresc de ploaie.

După noaptea lungă și friguroasă mi-am strâns"jucăriile" şi din noubla drum.

După nici o oră de mers am ieșit din pădurea care mi-a dat bătăi de cap.
Eram puțin înfometat pentru că nu aveam nimic de mâncare dar gasisem o amărâtă pungă de pufuleți pe jos şi un baton de ciocolată, astea fiind porția mea de mâncare pe azi.

M-am tolănit de trunchiul unui stejar uriaș savurându-mi liniștit ciocolata când am auzit pași în tufișurile din faţa mea , mă simțeam privit dar nu ştiam ce e.
Cu inima în dinți m-am dus să verific.

Dar după primii pași făcuți eram la pământ și totul se întunecase, , când mi -am deschis ochii am zărit....

Sper să ghiciți ce dacă nu aștepți până la următorul capitol. Atenție la tufișuri nu știi ce se poate ascunde acolo. :D