Furtuna Inimii

Capitolul 12

— Dean de ce ai rămas azi noapte la Alida? simt cum gura mi se usucă de uimire, nu îmi vine să cred că ne urmăresc, îmi așez ochelarii de soare mai bine pe față și aștept să se termine odată.

— Îmi pare rău, dar e viața noastră personală, pe care nici unul dintre noi doi nu vrem să o facem publică, răspunde Dean plin de nervi, chiar dacă pe chipul lui nu se putea citi nimic, îmi dau seama pentru că mă strângea din ce în ce mai tare de mână.

Fără să mai ținem cont de reportera, care ne vâna orice mișcare, trecem pe lângă ea și ajungem la faimosul iaht.

        Este atât de frumos încât îți taie respirația, când Dean mă ajută să urc și ultima scară rămân uimită de câte persoane sunt prezente, majoritatea îmi sunt necunoscute. Îi caut prin mulțime pe prietenii mei,  dar nu îi văd, probabil întârzie.

— În dreapta ta, îmi spune și când în sfârșit zăresc două fețe cunoscute în dreapta mea mai am puțin și o iau la fugă ca să ajung mai repede.

        Nu apuc să fac doi pași că pe lângă mine trece o brunetă, care îi sare fără nici o explicație în brațele lui Dean fericită. El îmi dă drumul la mână, o cuprinde cu brațele și o învârte fericit. Cine dracu o mai fi și asta?

În momentul ăla îmi venea să îi arunc pe amândoi peste bord. Fără să mai stau pe gânduri plec mai repede de lângă ei, blestemându-mă în gând că mă afectează atât de mult când îl văd apropiat de altă femeie.

        În fața mea sunt Patricia cu Andrew și Olivia cu Ryan, bineînțeles. Îmi întorc capul să văd ce se mai întâmplă cu cei doi și spre dezamăgirea mea ei încă vorbesc.

— În sfârșit ai ajuns, mă scoate din reverie Olivia, care vine la mine și mă îmbrățișează, apoi și Patricia care se uită atent la mine semn că a văzut toată scena din spatele meu.

Mă rezum la a schița un zâmbet, apoi îi ascult pe ceilalți ce vorbesc, dar gândul meu zboară la scena pe care am văzut-o mai devreme, dar în același timp știu că nu am nici un drept să îi cer vreo explicație, până la urmă ce suntem noi? Nici măcar eu nu știu să răspund la întrebarea asta.

— Eu mă duc să îmi iau ceva de băut, le zic celorlalți și plec spre bar unde comand un pahar mare de vin roșu sec.

Iahtul se pune în mișcare și barul fiind la provă am o priveliște incredibilă.

        Îmi iau paharul și mă duc în față, până la bara de protecție. Îmi aprind o țigară și mă concentrez numai pe sunetele valurilor, care se auzeau mai tare cu cât ne apropiam mai mult de larg. Apa era atât de cristalină că puteam să văd bancuri de pești care se plimbau nestingheriți.

Curenții, care se formau în larg îmi zbura părul în toate părțile, închid ochii pentru câteva secunde ca să memorez toate aceste lucruri minunate.

Tot acest peisaj era de vis, pe cer nu era nici un nor iar soarele nu mai avea mult până apunea.

—Frumos peisaj, nu? mă sperii când aud un bărbat vorbind lângă mine și sunt dezamăgită când nu îi aud vocea inconfundabilă a lui, dar când mă întorc îl văd pe Ryan, care vine cu un pahar tot de vin și se sprijină lângă bara de oțel.

—Da, e mirific și mă așez iar la locul meu, privind în larg, chiar dacă par nepoliticoasă nu am chef de vorbă.

Îmi scot pachetul de țigări din geantă, și din politețe îl întind spre Ryan, care spre surprinderea mea nu refuză.