Poşta nocturnă.

3. "Oh, dragii mei prieteni..."

   Lăsând amintirile la o parte, pentru un tip, mi-am făcut curaj şi am deschis jurnalul ce aştepta în mâna mea. Nu am putut să mă duc direct la prima pagină sau la ultima. Am zis că, acolo unde-l deschid, acolo voi citi, pentru început. L-am deschis şi am putut observa, înainte de toate, un scris micuţ, caligrafic, într-o parte, cu litere de tipar, dar într-un fel personalizate. Am putut sesiza şi un titlu scris, parcă în grabă..."Mincinoasă sau după gratii". Mi-a stârnit puţin curiozitatea. Nu ar fi trebuit, pentru că lucrurile care au urmat citite, mi-au dăunat. Enorm. Jurnalul deschis îmi tremura în mâini, în timp ce ochii mei parcă ardeau. Începusem...În timp ce citeam, parcă îi auzeam vocea lui Grace...

„Cu toate că scriu asta aici, acum, nu va schimba nimic. Nu are ce. Nici dacă aş fi spus-o la timp, nu cred că ar fi avut ce să schimbe. Regret însă că nu am avut puterea să îi spun lui Jason adevărul, la timp. Dacă nu lui, măcar prietenilor mei, familiei mele, altora în afară de Juice, care nici ea nu ar fi aflat dacă nu ar fi fost acolo. Poate m-ar fi ajutat cu asta. Poate nu m-ar fi privit în felul ăla...Eram pe cale să fiu acuzată de tentativă de omucidere. Nu meritam asta, dar cu toate astea, s-a întâmplat. Nu meritam nici ceea ce a urmat, săptămânile care au urmat, în care nu puteam dormi de frica faptului că mâine s-ar putea să adorm într-o celulă. Eram naivă şi nu ştiam că nimic din astea nu s-ar fi întâmplat, că de fapt, era doar un şantaj ieftin. Eram atât de speriată încât nu aveam timp să gândesc şi nici să ascult de Juice, care îmi spunea că nu avea ce să îmi facă. Cine să îmi facă? Păi, îl cheamă Fields. Mă ameninţa că va depune o declaraţie împotriva mea, că va mărturisi că am încercat să-l omor. Şi adevărul e că, avea dovezi, pentru că a fost vătămat corporal...Faptul că nu a fost cu intenţie, îmi spunea că nu ar fi interesat pe cineva. Mă ameninţa zilnic că, dacă nu fac ce spune el, îşi va duce planul la capăt, că voi fi mâncată de gândaci, într-o puşcărie mizeră, că o dată ce începe, va câştiga cazul, cu toate că Juice, singura care a văzut scena, ar fi fost martora mea şi ar fi susţinut povestea mea. Încă mă bântuie. Totul mă bântuie, când îmi imaginez faţa lui, vocea lui, parcă simt cum inima îmi cade în stomac , cum toate organele îmi cad în stomac şi sucul gastric le dizolvă. E mai greu decât credeam să povestesc totul, dar voi încerca.

   Eram cu Juice, la un balconaş de aproximativ 2-3m. Jos erau nişte chestii sparte, nu îmi amintesc exact ce, presupun că nişte aparate. Ea îl sunase pe Fields, să vină şi el. Am rugat-o să nu facă asta, dar nu m-a ascultat. Evitam să îl văd, pentru că, deşi se purta drăguţ cu mine, îmi făcea propuneri. Ştia că iubeam pe altcineva, dar se făcea că nu ştie. După scurt timp, a venit. S-a urcat. Stăteam acolo şi fumam. S-a apropiat de mine şi a încercat de mai multe ori să mă sărute. I-am spus că nu vreau, dar a continuat. I-am dat câţiva pumni, în glumă, ca să înceteze şi i-am aruncat o privire urâtă lui Juice, care râdea. La un moment dat, m-a strâns foarte tare de mâini. L-am lovit cu piciorul în punctul sensibil şi sunt convinsă că l-a durut, dar nu suficient încât să-mi dea drumul. Mă zbăteam, dar continua să încerce să mă sărute. Juice credea că e o joacă, până am început să ţip. El s-a dat la o parte. Când m-a eliberat, nu ştiu ce a fost cu mine. În momentul în care mi-am văzut mâinile învineţite, am simţit o furie extraordinară. Mi-am folosit toată puterea şi l-am împins de la balcon. Îl credeam mai stabil, credeam că va cădea în picioare, dar nu a fost aşa. A căzut în spărturi. Probabil a făcut-o intenţionat, pentru că plănuia să-mi cauzeze probleme. M-am panicat. Mi s-au înmuiat picioarele, mi se făcuse rău. Credeam că l-am omorât. S-a ridicat, dar...era... nu vreau să-mi amintesc. După, Juice s-a dus cu el la spital. Nu puteam vorbi cu el după asta, nu puteam să-l privesc în ochi sau să fac orice altceva ce avea legătură cu el. Mă simţeam vinovată, evident, dar pe de altă parte, era acea repulsie. După un timp, când şi-a revenit, m-a căutat. Am evitat să-i răspund, să dau de el, dar m-a găsit într-o zi, când mă întorceam acasă . Mi-a spus că libertatea mea e limitată, iar în cazul în care nu îi permit să stea cu mine pretutindeni, în timpul meu liber, să mă atingă, să mă ţină de mână, şi alte lucruri de genul, ştiu ce mă aşteaptă. A spus că, a răspândit zvonul că s-a împedicat, însă în cazul în care eu fac contrarul cerinţelor lui, le va spune tuturor că am vrut să îl omor, se va duce şi la poliţie, iar nimeni nu mă va crede pe mine sau pe Juice, că lumea o va crede şi pe ea o mincinoasă care mă acoperă. L-am crezut. Am fost atât de proastă încât l-am crezut. Nu ştiam cum să ies din asta. Trăiam un coşmar. Pentru câteva zile, nu m-am dus la liceu, m-am prefăcut bolnavă în faţa alor mei, şi nu ieşeam din casă, doar Juice venea pe la mine, îi evitam pe toţi ceilalţi, gândindu-mă că aşa poate voi rezolva ceva, însă Fields îmi trimitea mesaje în care îmi spunea că, dacă mă ascund de el e echivalent ca şi cum aş face contrarul vorbelor lui, prin urmare, dacă nu termin cu acest teatru, nu mă voi mai bucura nici de propriul pat.