Solara

Capitolul 5- Îngerul din vis

     Gândurile îmi fuseseră întrerupte de strigătul ascuțit al șoimului alb, strigăt ce se auzea venind chiar din apropiere.

Mi-am întors capul, amintindu-mi că stăteam cu spatele la statuia îngerului ce se afla la doar câțiva pași de mine, iar într-un copac am zărit frumosul răpitor înaripat. Părea că ar fi vrut să-mi atragă atenția, sau era acolo pentru a mă avertiza, la fel cum dăduse semnalul de alarmă înainte de a se auzi acel răget infernal. Șoimul avea privirea ațintită asupra statuii, ceea ce mă făcu să mă uit și eu la ea.

Deși părea ciudat, aveam impresia că statuia emana o căldură pe care corpul meu o percepea intens. Mă simțeam din nou atrasă de acea formă, la fel ca și prima dată când o văzusem. Fără ca măcar să mă gândesc, m-am trezit cum îmi duc mâna spre statuie, într-un mod inconștient.

- Ce faci? mă întrebă Saphira mirată, apoi își încleștă pumnul pe încheietura mea.

- Trebuie să o ating! i-am spus cu o convingere ce mă uimi și pe mine.

- Nu! Ăsta este doar efectul pe care îl are Teran asupra pământului. Sunt sigură că este doar o vrajă, spuse ea încă strângându-mă de încheietură.

- Ai încredere în mine, i-am cerut pe un ton plin de certitudine, deși nici eu nu știam de ce eram așa de sigură.

Poate Saphira avea dreptate și nu trebuia să ating statuia, dar am privit-o hotărâtă în ochi. Atunci ea își privi mâna, după care îmi dădu încet drumul.

Am atins cu palma statuia fix în locul unde se afla inima îngerului. În acel moment am simțit cum corpul îmi lua foc. Simțeam că ard. Am închis ochii, lăsând căldura să mă învăluie.

Apoi am auzit. Am auzit o bătaie de inima. Am deschis imediat ochii și am văzut o crăpătură pornind de sub palma mea, extinzându-se pe toată suprafața statuii. Mi-am retras palma și am făcut câțiva pași în spate. Fiecare frunză de iedera ce acoperea statuia se transformase într-o libelulă superb colorată, iar roiul de insecte își luase zborul chiar deasupra mea.

Statuia se sparse cu totul, iar acum în locul ei stătea un om. Era un tânăr înalt, brunet, îmbrăcat în niște haine negre. De îndată ce și-a întors privirea spre mine, am împietrit. L-am recunoscut imediat- demonul cu chip de înger. Ochii săi aveau culoarea chihlimbarului auriu.

- Ce cauți aici?! mă întrebă el pe un ton acuzator, plin de repulsie.

Vocea sa era atât de pătrunzătoare, încât o simțisem cum îmi străfulgera corpul. Am înghițit în sec, uitându-mă șocată la el. Era pentru prima oară când îl auzisem vorbind.

Nu am apucat să-i răspund, deși nici nu știam ce i-aș fi putut zice, când am auzit-o pe Saphira avertizându-mă să mă feresc. Până măcar să-mi dau seama despre ce vorbea, m-am trezit doborâtă la pământ sub greutatea unui lup de granit.

Nici nu am apucat să reacționez în vreun fel, uitându-mă doar în ochii împietriți ai fiorosului animal, care părea gata să își înfigă colții în mine. Mi-am dus mâinile deasupra capului dintr-un reflex de apărare, așteptându-mă la ce era mai rău, însă, în clipa următoare lupul se transformă în pulbere, fiind spart de lovitura tipului ce ieșise din statuie.

Tânărul cu ochi de chihlimbar îmi întinse mâna, însă am refuzat ajutorul său și m-am ridicat singură în picioare. El mă privi încruntat, apoi se uită în jur, observând ceilalți lupi de granit apropiindu-se amenințător.

Fără să zică nimic, și-a încleștat maxilarele și a mijit ochii. Din senin pământul a început să se cutremure sub noi, pe măsură ce privea animalele de piatră asemeni unui prădător.