O lumină puternică îmi atinge fața. Întredeschid încet ochii și observ cum soarele palid de ianuarie îmi bate în geam. Mă ridic din pat și mă uit la ceas.
08:21
Ohhh... Oare când o fi trecut atât de repede timpul ăsta?? E destul de târziu...
Mă încalț cu papucii de cameră și mă duc la baie. Când ajung în fața oglinzii, dau să mă privesc în aceasta. Observ că am ochii roșii, cearcăne subtile și părul foarte ciufulit. Într-adevăr, nu am dormit prea bine. Mă spăl pe față cu apă rece. Simt cum mă ia un fior la atingerea pielii mele cu apa. Temperatura scăzută a acesteia mă face din nou să tresar. Am cursuri de la 9:00.
Repede mă îmbrac cu o pereche de blugi ușor mulați și cu o bluză albă cu inimioare, îmi iau caiete din dulap și le înghesui într-o geantă, îmi iau telefonul și portofelul. Încui apartamentul și plec la facultate.
Ora 14:00
Mă îndrept cu pași grăbiți spre casă. Îmi e foame, sete, sunt obosită, nu am chef de nimic. La facultate a fost plictisitor... Noi anecdote, noi cuvinte așteaptă să fie deslușite. Acasă am liniște și pace, tot ce mi-aș putea dori!
Ajung în fața blocului. Deschid ușa de la intrare. Mai merg câțiva pași pe coridor și ajung la ușa mea. O descui ușor, ca să nu fac gălăgie. Intru în apartament. Normal... toate-s la fel. Nimeni nu a făcut ordine în urma mea, pfff cine ar fi putut să o facă? Doar am încuiat ușa... Și dacă venea cineva, cu siguranță nu mi-ar fi făcut mie ordine pe aici.
Dimineață am plecat val-vârtej și am lăsat totul vraiște. Mă dezbrac de geacă și o agăț în cuier. Fac patul și îmi așez lucrurile de pe masa de scris. Dau să mă uit spre bucătărie și văd același lucru. În câteva minute toate erau puse la locul lor.
Ohhh... ce obosită mă simt... Îmi fac niște sandwich-uri și le mănânc cu poftă. După ce le termin mă așez în pat. Am zis să stau pentru câteva minute, dar... când mă trezesc observ că e întuneric afară.
Mă uit la ecranul telefonului să văd ce oră este.
18:49
Sar din pat. Îmi iau caietele și mă uit să văd ce teme am. Vai de mine!!! Două probleme la geometrie... Iar la info un algoritm de vreo 100 de linii așteaptă să fie testat.
După ce îmi fac temele, răsuflu ușurată. M-am speriat degeaba. Chiar a fost ușor!
20:53
Îmi e foame. În timp ce îmi pregătesc cina, primesc un mesaj. Hmmm oare de la cine? Nu așteptam niciun mesaj. Îmi deschid telefonul, tastez codul. Deschid mesajul. E de la vecinul meu, Gilbert.
Rămân mască.
Citesc mesajul:
"Bună, vecina. Ce faci?"
Roșesc imediat. Dar ce îi pasă unui stăin ce fac eu?? Ehhh lasă-l, nu-i răspunde!
Da' de unde: degetele încep să tasteze, inima să bată mai tare, iar rațiunea să se certe cu inima.
"Bine, merci. Tu?"
Știu despre Gilbert că are iubită, pe Eliza. De doi ani de zile!! Numai gândul la acești doi ani mă face să amețesc. Eu nu am putut să fiu cu un băiat nici o jumătate de an, d'apoi doi. E mult!! Cred că țin foarte mult unul la celălalt.
El e mai mare decât mine cu un an. Are un job destul de bun. E băiat de treabă. Nu îl cunosc decât foarte, foarte puțin. Poate pe viitor....
După câteva momente primesc iar un mesaj, tot de la el.
"Bine și eu. Am o problemă și mi-aș dori să mă ajuți, dacă se poate."
Wow.. Ce? Eu să te ajut??
"Ce problemă?"
Deja presimt ceva nefast...
"Ehhh am nevoie de o cremă... Știi... lucrez în frig și aș avea nevoie de o cremă pentru mâini. Le am foarte crăpate și mă ustură. Eu când termin munca, farmaciile sunt închise... Deci, ai putea sa mă ajuți, te rog?"
Nu! Clar spunei nu! Ce faci???
"Sigur. Mâine o să-ți cumpăr una."
Conștiința mă bate nemiloasă la cap. Ohh, de ar fi atât de ușor să accepte unele decizii? În capul meu e o adevărată luptă...
Apăs butonul trimite. În câteva secunde mesajul a ajuns la el. De ce mă simt așa? De ce parcă simt că inima îmi bate tare, tare de tot și nu o mai pot face să se oprească? Ok, înțeleg. Nu a mai iubit de un an și jumătate, dar ceea ce a fost atunci a fost doar o amiciție, nimic mai mult.
Brusc mă trezesc din starea mea de visare. Un nou mesaj își face simțită prezența.
"Merci, vecina. Să mă anunți când pot să vin să iau crema de la tine. Noapte bună! Vise plăcute!"
Simt un nod în gât. Încerc să înghit în sec. Oare ce-i cu mine? Heei! O să-i cumperi băiatului crema aia, o să i-o dai și gata. Nimic altceva nu se va întâmpla. Nici nu vrem, nu?
Mă așez în pat. Simt cum liniștea mă apasă și îmi uit gândurile. Somnul mă îmbie. Închid pleoapele lent. Adorm cu un mic zâmbet pe buze.
