Joc cu dragostea la risc

Capitolul 30

                    

Au trecut două luni de când împart acest trup cu îngerașul meu. Și a crescut atât de mult încât are impresia că locușorul din burtică este prea mică pentru el și se împinge și mă lovește, însă îl înțeleg. Este foarte nerăbdător să își cunoască părinții. La școală toți și-au dat seama de sarcină, îmi este și greu să ascund asta. Și mă întreabă normal cine este tatăl, dar evit bineînțeles că evit să discut despre asta. Mulți bănuiesc chiar că este Christian tatăl pentru că doar cu el știu toți că am avut o relație. Și că tot veni vorba de acesta, s-a dovedit  a fi un prieten bun atunci când mi s-a făcut rău la școală și nu puteam sub nicio formă să apelez la Jacob. Da, toți îmi erau alături și mă bucura enorm să văd entuziasmul cu care mă ajută, sprijină și iubesc. Însă trebuie să recunosc că nu mă simțeam foarte bine în ultima perioadă. Îmi era mai rău decât de obicei și nici de toată atenția lui Jacob nu beneficiam. Nu ne-a certat! Trebuie să se pregătească o inspecție importantă și nu îl prind prea mult pe acasă sau când îl prind ba este obosit, ba am eu prea mult de învățat, ba nu mă simt prea bine și mă odihnesc. Dar asta e, știam riscurile și trebuie să mi le asum acum!

                                 ***

Mă aflam pe holul spitalului și de jumătate de oră tot așteptam, nu să intru în cabinet, ci să ajungă Jacob. Știam cât este de ocupat, însă speram să nu întârzie la un moment atât de important.

-Domnișoara Moon, puteți intra acum?

-Va rog, doar 5 minute,iubitul meu încă nu a ajuns. Și-n timp ce doctorița dădeam din cap, eu dădeam nerăbdătoare și nervoasă din picioare. Și trecuse și cele 5 minute, și încă altele 2 și am decis să fac acest pas fără el. Bat la ușa cabinetului și pătrund la permisiunea doctoriței.

-A ajuns iubitul tău?

-Nu, este reținut probabil cu treburi importante, însă eu sunt încă foarte nerăbdătoare!

-Bun, atunci ia un loc.

Și deodată, intră în grabă și gâfâind de oboseală Jacob care ăți cere scuze  și se așează lângă mine, luându-mi mâna într-a lui. Mă privește și îmi șoptește un „Iartă-mă" și-l privesc dezamăgită, dar tresar când gelul rece îmi atinge burtica și ne întoarcem brusc amândoi privirea spre acel monitor. Eu cu zâmbetul până la urechi, Jacob parcă speriat. Mă strângea puternic de mână, însă zâmbea, și-i puteam auzea chiar și bătăile inimii, atât de accelerate încât puteam jura că se întrec să depășească linia de „Finish". 

-Felicitări, veți avea un băiețel! Și fericit Jacob își mută privirea spre mine și mă sărută scurt, continuând apoi să privească acel monitor, în care se vedea clar cum băiatul nostru își face de cap în locul devenit insuficient pentru el. 

Este sănătos, crește frumos, însă asta nu înseamnă că nu mai trebuie sa veniți la un control. Doctorița scoate ecografia și i-o înmânează lui Jacob care o ia vizibil emoționat și cu mâna tremurând. În aceste momente eram cu adevărat fericită și mă simțeam cât se poate de [...] de împlinită. Ies împreună cu Jacob din cabinet și ne îndreptăm spre mașină. Se îndreaptă spre locul lui, îmi prinde mâna și mi-o sărută și mă privește fără a spune cuvinte ce nu aveau oricum rost să fie spuse, se vedea deja cât este de fericit, cât este de mândru.

-Vom avea un băiețel Sofia, îți poți imagina cât de fericit sunt?

-Da, se vede și să fii sigur că sunt la fel de fericită ca și tine! Dar nu-mi manifest pe deplin fericirea pentru că ai întârziat la unul din cele mai fericite momente ale noastre, cum ai putut?