Capitolul 4

7.6K 348 4
                                    

Perspectiva Sofiei

După ce i-am mulțumit lui Jacob, am intrat grăbită. Verișoara mea mi-a sărit în brațe și m-a pupat dulce și apăsat pe frunte. Mama vine și ea în grabă, îmi plasează un sărut pe obraz și părăsește casa.

-Mi-a fost dor de tine! Credeam că nu te mai văd niciodată! Trebuia să mă trezești aseară când ai ajuns. Spune Annabelle cu zâmbetul pe buze și accentul ei de rârâită. 

-Cum să nu mă mai vezi, doar ți-am promis că mă întorc și tu știi că Sofia se ține de promisiuni.

Sincer, Annabelle era mai mult ca o sora pentru mine, îmi petreceam mult timp cu ea și aveam o relație specială. Mi-a fost greu când am plecat în Franța, știam că urmează alte trei luni departe de ea, însă era șansa mea de a-l convinge pe tata se întoarce acasă, și șansa Annabellei de a petrece puțin timp în compania tatălui ei. 

-Sofi, vrei să ieșim cu Lord la plimbare?

-Sigur, dar Lord unde e? Spun începând să îl strig.

-L-am închis în cameră , nu voiam să fugă.

-Ann, ți-am spus de atâtea ori să nu îl mai ții închis, nu îi place. Spun în timp ce deschid ușa camerei mele.

-Nu vreau să îl pierd așa cum l-ai pierdut tu în Paris.

-Asta nu se va întâmpla, hai ia gecuța pe tine și să mergem. Îi pun lesa lui Lord, o iau pe Annabelle în brațe și ieșim, îndreptându-ne spre cel mai apropiat parc. 

O las jos, ia lesa din mâna mea și începe să fugă odată cu Lord. Îmi plăcea să o văd fericită. Mama ei, adică sora mamei a murit acum 2 ani într-un accident de mașină și a fost destul de greu să o facem să înțeleagă că Dana, de acolo de sus are grijă de noi și ne iubește. Săraca Annabelle plângea în fiecare seară și avea mai mereu coșmaruri. De atunci stă la noi, cât am fost plecată și-a petrecut, după cum am mai spus, și ea vacanța cu tatăl ei. El nu a fost niciodată implicat în viața lor de familie nici măcar pe cât a fost tata implicat în viața noastră, însă de această dată chiar a stat cu ea de drag, a înțeles într-un final că a trecut prin niște momente prea grele pentru o fetiță de vârsta ei. Eram pierdută în gândurile mele și nu am auzit că cineva m-a strigat, și simt deodată o mână pe umăr și m-am întors brusc. 

-Hei, și aici dau de tine? Era Jacob care după îmbrăcăminte pot spune că a ieșit la alergat.

-Ah, nu știam că veți fi aici, am ieșit doar la o plimbare. Alergați?

-Da, îmi place să fac sport în puținul timp liber pe care îl mai am, te plimbi singură ?

-Nu, verișoara mea este mai în față, plimbă cățelul, spun și deja o văd pe Ann cum alergă plângând spre mine.

-Annabelle, ce ai pățit? Întreb strângând-o în brațe .

-Am..am căzut când alergam cu Lord și mi-am lupt colanții și am făcut buba .

-Oh, arată-mi ce ai pățit! Annabelle își ia mâna de pe rană și observ că într-adevăr era lovită. Jacob se apleacă și varsă apa pe care o avea în sticlă pe rana micuței, se uită la ea și o întreabă:

-Mergem și punem un bandaj, vrei? Verișoara mea doar dă din cap, încercând să se ridice. Jacob o ia în brațe, eu îl iau pe Lord de lesă și ieșim pe poarta parcului. S-a dus și cu plimbarea de relaxare. Ce-i drept m-a speriat puțin Ann când am văzut-o plângând, credeam că și-a amintit iar de mama ei. Ar fi fost mai greu să o calmez, iar spre surprinderea mea Jacob a liniștit-o destul de repede. Ajungem în dreptul mașinii lui Jacob, deschide portiera și o așează pe verișoara mea pe bancheta din spate, apoi repezit îmi deschide și mie. Era chiar drăguț, se comporta cu Annabelle ca și când ar fi fost fetița lui, și era îngrijorat de starea ei. Nu pot să înțeleg totuși de ce a făcut asta, dar ceea ce știu sigur e că îmi place tot mai mult noul profesor de Engleză. În drum spre casă primesc mesaj de la un număr necunoscut.

Joc cu dragostea la riscWhere stories live. Discover now