Crimă, Iubire și Pedeapsă

Final sau Început?!

-Da!

-Hehe, se pare că ai răspuns! -zice o voce groasă.

-Cine e la telefon? -întreb amenințător.

-Păpușă, gura mică și ascultă!

-Păpușă-i mă-ta! -tun și fulger de nervi.

-Să taci! -zice persoana de la telefon enervată de reacția mea. Nu te afli în măsura în care să poți da ordine!

-Nici nu te prezinți și îmi mai și vorbești așa?! Cum îndrăznești?!

-Dacă vrei să fie bine cu iubita ta familie, te aștept la „ Calea Lipovei", ai la dispoziție exact jumătate de oră începând de acum! A, și încă ceva, nici măcar să nu te gândești să amesteci poliția, că altfel o să iasă urât rău de tot! - nu mai pot să zic nimic. Închid telefonul și constat că am început să tremur.

Asta nu e a bună! Asta pățesc atunci când intru în panică și sinceră să fiu acum chiar nu e momentul! Îmi adun forțele și mă îndrept spre cutie. În interiorul ei se vede o hârtie albă care este împăturită. O iau în mână și încep s-o despăturesc. Pe hârtie era scris un nume! Nici prin cap nu mi-ar fi trecut așa ceva, este numele tatălui lui Andy! Ce naiba e asta?! De unde până unde numele lui, în această cutie? Ce legătură are el cu moartea băieților?! În timp ce încerc să găsesc o explicație, iarăşi îmi sună telefonul și fără a mai verifica cine sună răspund:

-Da!

-Nicoleta, am reușit să aflu cine a scris acea scrisoare.  -răsună vocea puternică a lui Dumitru. Oricum, nu știu ce jocuri ați jucat voi, cu atât mai mult cu cât vestitul om de afaceri Manolescu, a fost cel care a scris scrisoarea.

-Nu mai era nevoie să îmi spui, am aflat deja!

-De unde?

-Poveste lungă! Nu pot să spun la telefon nimic!

-Vin la voi acasă!

-Nu! Nu e o idee bună!

-Bine! Atunci vin-o în centru peste jumătate de oră, o să fiu acolo.

-Nu am jumătate de oră la dispoziție! E...

-Bun! Vin la voi acasă! Nici să nu te aud! -și închide telefonul.

Ce om! Doamne, ce mă fac? Cum o s-o mai scot și pe asta la capăt? Urc în camera mea, scotocesc prin dulap și găsesc pistolul mamei, abia reușesc să-l arunc în geantă, pentru că domnul polițist și bate la ușă. Cobor jos, îi deschid și în timp record reușesc să îi spun întreaga poveste. Rămâne șocat, după care se mobilizează și începe să îmi dea instrucțiuni cum să acționez. Îmi pune un GPS pe spatele medalionului primit de la Andy, pe care din secunda în care l-am primit nu l-am mai dat jos. Îmi spune să fiu atentă și că după 5 minute de la găsirea locației va fi și el acolo cu întăriri. Mai am 10 minute și trebuie să ajung în Calea Lipovei. Cum Doamne să ajung în așa puțin timp? Frate! Chem un taxi și ca prin urechile acului reușesc să ajung la timp. Când ajung în Calea Lipovei, primesc un apel cu număr ascuns. Răspund fără să mai stau pe gânduri și imediat încep să primesc instrucțiuni cum să ajung pe o străduță îngustă, pe care nici măcar nu îmi amintesc cum o cheamă. Acolo mă întâlnesc cu doi bărbaţi bine făcuți, care mă privesc amuzați.

-Știi, pentru o țicnită pari foarte calmă!

-Vreau doar să-mi găsesc familia! -spun rece.

Ne mai pierzând vremea, intrăm în mașină și după aproximativ 3 ore de rotit prin oraș, ajungem la destinație. Mai târziu am înțeles toate acele rotiri. Voiau să mă amețească bine, astfel încât să nu îmi dau seama unde sunt ascunși Alex și restul familiei. Sinceră să fiu cred că era mai eficientă o eșarfă.