Crimă, Iubire și Pedeapsă

Cină cu scântei!

Pe la ora 19:30 Alex, intră la mine în cameră și mă întreabă dacă sunt pregătită pentru a coborâ la cină. Dau afirmativ din cap și ieșim împreună din cameră. Intrăm în lift și Alex, apasă butonul pentru parter.

-Să știi că îți stă foarte bine în rochie! -spune el cu gura până la urechi. Hihihi!

Eram îmbrăcată într-o rochie neagră lungă, cu decolteul nu foarte mare și cu spatele gol. Îmi venea ca o mănușă. Purtam o pereche de pantofi aurii cu toc subțire și platformă, o pereche de cercei cu inițiala numelui meu și o brățară din aur, -aceasta am primit-o de la părinți când am împlinit 14 ani.

Alex, purta costum negru, cămașa albă, papion negru și pantofii de asemenea negrii și o freză de parcă atunci s-a trezit, tipic lui. Era foarte elegant, ceva surprinzător, fiindcă nu-l vezi foarte des îmbrăcat la patru ace. Deși, mai mult seamănă cu un ospătar, bine măcar că nu-mi aude gândurile... Chiar arată bine.

-Îți bați joc de mine? -sar eu ca arsă și opresc liftul.

-Nu, de ce crezi asta? Îți făceam și eu un compliment.

-Puteai foarte bine și să taci, doar știi că urăsc să mă îmbrac așa! -spun eu bosumflată.

-Și eu care credeam că adori să te îmbraci așa! -zice el râzând.

Nu mai stau pe gânduri și-i trag un cot în stomac zicând:

-Și eu credeam că ești un sac de box, dar se pare că m-am înșelat.

-Tot arogantă ai rămas! -zice el dându-și ochii peste cap.

-Bine, deci zi sincer, cum arăt?

-Ți-am zis. Arăți OK.

-Mulțumesc! -zic eu zâmbind și pornind liftul. Aaa și te rog să stai pe lângă mine pentru că nu mă descurc prea bine cu tocurile și chiar nu vreau să mușc din pardoseală. -spun extrem de serioasă.

-Eu te-am pus să-ți iei tocuri de 50?! -întreabă el râzând.

- Taci! -zic eu trăgându-i una peste umăr. Sunt doar de 11,5 dacă te interesează. Cine știe? Poate o să dorești să-ți cumperi cândva vreo pereche. -zic eu în hohote. Hehehehe!

-Haha... foarte amuzant! Uneori mă întreb dacă nu cumva a făcut mama schimb la maternitate de m-am ales cu o așa soră pe cap. Și oricum tot mică ești și cu tocuri. Hihihihihi!

-Bine că ești tu mai mare! Știi cum se zice, nuu?

-Ce? -întreabă el mirat.

-'Nalt ca bradu', prost ca ... -și pufnesc în râs.

-Taci odată și mișcă! -în acel moment s-au deschis ușile liftului.

-Stai aici! Unde te grăbești?! Doar ți-am zis că nu vreau să cad, ce nu înțelegi?

-Bine prințesă, hai, sau vrei să te iau în brațe?!

-Dacă insiști...! -zic eu amuzată de situație.

Ne îndreptam spre sala de mese, și eu încercam din răsputeri să mă calmez fiindcă în momentul în care trebuie să mă întâlnesc cu persoane importante pe care încă nu le cunosc am niște emoții de mama focului. Alex, observă agitația mea și-mi zice:

-Hei, liniștește-te, eu sunt aici, cu tine.

- Merci! Cred că ești un frate bun. -spun ușor zâmbind, simt o fericire în suflet că e lângă mine.

-Crezi?? Sau ești sigură??? Hai că mă dezamăgești, și eu care credeam că sunt un frate model. Hehe!

-Prea repede să mă pronunț. -zic zâmbind, dar privind în față, îmi piere zâmbetul. Îmi retrag mâna de la brațul lui Alex, și aproape alerg până la masa din centrul încăperii unde sunt părinții noștri, Sonia, încă două persoane necunoscute, cred că sunt soții Manolescu și încă un băiat cam de o vârstă cu mine. Ghici cine era?! Nici mai mult, nici mai puțin, decât obraznicul de pe plajă, care m-a ajutat să iau o mică gustare din nisip! Asta-i șansa mea. Îl fac țăndări!