Wendy

Capitolul doi

                                                                                              

,,Bene diagnoscitur, bene curatur."

,,Cine dă un diagnostic bun, se curăţă mai bine"

Trecură două ore, iar mirosul căldurii din încăpere începe să aibă efect asupra trupului înghețat al fetei. Olga suflă din ceaiul fierbinte ce îi pregătise, ca apoi să se așeze pe parchetul de lemn. Serioja o ajută ridicându-i capul. Blondina apropie ceainicul încetișor de buzele acesteia, ca apoi să toarne încetișor. Privirea ei este asemănătoare unei femei fiind pentru prima oară mamă, care se teme să facă vreo mișcare ca să rănească propriul ei copil. Nu este pentru prima oară când tratează pe cineva involuntar. Când era mai mică, ea avusese grijă de surorile sale mai mici, fiindu-le un fel de doică. Din această datorie atribuită primului născut, a devenit o activitate de timp liber ca apoi să dorească să meargă spre domeniul medicinii și să fie asistentă medicală. Nu era o problemă pentru ea dacă era un copil, dar nu era cea ce îi se părea un pic ciudat. Clipește tulburată din ochi, ca apoi să se mire.

Nici nu își deschise ochii și că străina începe să soarbă încetișor din ceaiul de fructe de pădure. Serioja devine uimit de acest lucru. Cu o mână ține capul și cu cealaltă pipăie pieptul până spre inima nevăzută. Simte cum îi bate normal, fără nicio presiune prea mare. Scutură din cap ca semn de aprobare. Blondina se oprește din a mai turna și se îndepărtă ușurel de ea. Brunetul așeză capul la loc, ca apoi să se ridice în picioare, scârțâind parchetul de lemn.

Chipul fetei se încruntă la auzul acestui sunet ascuțit își împreună buzele, ca apoi să își deschidă ochii. Se uită în stânga și în dreapta după să își ridice capul. Din privire cercetă locul unde se afla de parcă s-ar afla pentru prima oară. Nu știe unde se află și cum a ajuns aici.Tot ce știe este ca de ce nu a murit până acuma.

— Este în regulă, draga mea, spune Olga rupând liniștea de mormânt, te afli aici în această casă.

— Te-am găsit înghețată în fața ușii, se implică Serioja, dacă nu ciocăneai până mâine nu mai erai vie.

— Cât am adormit? întreabă aceasta.

— Aproximativ două ore,spune blondina zâmbind.

Fata privi cuplul cu suspiciune. Zâmbetul blondinei ascundea ceva. Își întoarce privirea spre geam în cazul în care cei doi vor suna, aceasta era pregătită să sară și să fugă din nou luând de la capăt. Într-un moment în interior o umbră, dar cu o imagine clară. În mintea ei apare o înșiruire de patru cuvinte, care amestecând formează un nume cunoscut ei. În interiorul ei parcă începea să strige: „Zero!'', „Zero!", „Zero!". Aceste strigăte și suspine din marea disperării sunt așa de puternice încât fata răcnește și își ridică capul de pernă și își pune ambele mâini la tâmpla capului de durere. Aceste gânduri devin o durere de cap cumplită.

— Nu! Nu! Oprește-te, te rog!  Nu-l răni pe Zero!

— Este totul în regulă? întreabă Serioja mirat.

— Da sunt în regulă, doar nu mă atinge! spune străină pe un ton încet,dar suficient cât să-l fii auzit pe acesta.

— Nu ești în regulă te doare capul? spune Olga cercetând-o cu atenție. Serioja adu prosopul cu apă rece!

— S-a făcut! spune acesta îndepărtându-se de cele două.

— Lasă-mă! striga fata aplecându-și capul mai adânc, numele acestuia devenise din ce în ce mai puternic în interiorul ei încât nici nu mai poate lua contactul cu realitatea. Nu mă atinge! Argh, oprește-te Zero!

— Cum să te las când te doare capul, spune blondina cu calm. Și cine este Zero?

— Nici nu trebuie să știi!

— Uite el o să-ți aducă ceva ca să-ți treacă, după o să ne spui totul, spune aceasta pe parchetul de lemn. Acesta se îndepărtă șocat de reacția ei, neștiind ce să facă.

— Dă-mi drumul... spune străina agitându-se. Pleacă... Nu... Oprește-te...

Blondina șocată de agitația ei nu mai scoate niciun cuvânt. Serioja răstoarnă ligheanul cu apă caldă, ca apoi să-l umplă cu cea rece în același timp scoate din dulap un alt prosop. Oprește chiuveta și alergă spre ea. Scutură din nou prosopul cu apă, dar aceasta lovește ligheanul cu piciorul împrăștiind toată apa pe parchetul de lemn. Acesta se îndepărtă șocat de reacția ei, neștiind ce să facă.

Olga se miră de agitația ei. Cercetează cu atenție maxilarele încleștate ale străinei, mușchii încordați iar printre degetele sale sunt mici picături de sudoare. Simte imediat că ceva este neregulă și continuă să amplifice dacă mai continuă să-i pună întrebări fără răspunsuri. Aceasta își face deja planuri în mintea sa, analizează ușurel problema și încearcă tot feluri de soluții posibile până când o găsește una mai potrivită. Găsind încetișor rezolvarea decide până la urmă cu inima în dinți să încerce.

— La ce te gândești acuma? întreabă aceasta pe un ton suav apropiindu-se încetișor de dânsa. Pari că nu te simți deloc în apele tale.

— Vă rog nu mă trimiteți înapoi în acel loc, spune străina pe același ton agitat.

— Despre ce vorbești? se miră blondina păstrând în continuare calmul. Nu o să te trimitem nicăieri! Afară este extrem de frig, stai liniștită! Nici un om cu o minte limpedă nu s-ar duce pe o vreme ca aceasta.

Aceasta se apropie în continuare iar cu o mână începe să pipăie șuvițele până când îl trage subțirel ca un pieptăne. Străina desface palmele de pe față întorcând capul la blondina. Privirea devine luminoasă, dar obrazii plini de lacrimi. În sinea ei îi admiră trăsăturile frumoase observând rapid genele lungi. Olga este o femeie tânără cu forme perfecte, dar este deplin conștientă că nu numai că frumusețea exterioară nu este infinită, dar le considera pe celelalte fete care erau mai frumoase decât ea ca niște zeițe venite pe pământ, chiar dacă și ea făcea parte din această categorie.

Străina auzi aceste cuvinte liniștite și se controlă. Blondina observă că avea efect continuă să o mângâie. Aceasta nu mai simte nimic straniu care să-i provoace dureri de cap și se întinde înapoi în saltea ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Olga o ajută ținând bine capul și așezând-o încetișor pe pernă. Serioja care a privit de la distanță toată întâmplarea, mut de uimire cum iubita sa a rezolvat problema. Acesta observă cum străina își închide ochii încetișor. Cât îi mai are deschiși ochii, blondina se gândește să îi mai pună o singură întrebare:

— Cum te cheamă, drăguță?

Străina auzind această propoziție rămâne mută pentru un moment. În sinea ei considera o întrebare destul de simplă decide să răspundă.

— Wendy..., spune aceasta pe un ton încet dar sigur că i-a fost auzit închizând până la urmă ochii lăsând o liniște de mormânt.