Mi-am disecat sufletul pe o bancă din parcul din centru. Frunzele râdeau singuratic şi haotic pe crengi.
Amintirea ta atârna greu de mine. Cum bătea vântul, ea aducea a sunetul corzilor de chitară prost acordată. Ceva n-a mai mers.
Treceau oamenii şi priveau doar cu coada ochiului spectacolul macabru. Se cutremurau la vederea colecției mele de răni. Se cutremurau mai ales când recunoşteau câte-o rană. Îmi recunoşteau durerea, căci a fost cândva şi-a lor.
Eu eram surprinzător de împăcată. Până-aici mi-a fost, iar de-aici îmi va mai fi, dar niciodată la fel. Niciodată nu e la fel. "La fel" e cea mai amăgire dintre amăgiri. Nimic nu e "la fel". Fiecare moment trece aşa cum vine şi nu mai revine.
Au.
Au.
Au.
Au...
Au trecut ani şi au trecut luni şi au trecut zile, iar eu te tot caut.
Câte vieți mai am până te găsesc?
CITEȘTI
Poveşti (2016)
Short Story// aici nimic n-are sens. şi poate că aşa totul are. // update 2022: de dragul nostalgiei, las aici această colecție de tentative/scrieri mărunte, rămasă în drafts de prin 2016, cât să nu uit cum vedeam lumea odată. mai exact, când aveam 16 ani, rea...
