Întâlnire cu destinul (Finalizată)

Capitolul 20

Am închis ochii și am tras puternic aer în piept ca să prind curaj. Mi-am strâns degetele în pumni și mi-am tras hotărâtă mâna dintr-a lui Davis. Acesta mi-a dat drumul și nu a mai încercat să mă atingă. M-am întors ca o furtună spre el pregătită să-l înfrunt, când el m-a luat din nou prin surprindere cu o replică enervantă.

- Cine e tipul? a mârâit. Am făcut ochii mari de indignare. Cine dracu se credea să-mi tot ceară explicații?!

- Nu te interesează! aproape că am țipat.

- Nu fii convinsă de asta, mi-a tăiat-o ferm. I-am observat mușchii feței contractându-se. Te sfătuiesc să eviți o scenă neplăcută și să-mi spui cine e, a insistat pe același ton dur, care m-a făcut să realizez că nu glumește.

- E... l-am cunoscut în avion, i-am explicat continuând să mă enervez.

- Și crezi că e prudent să legi prietenii cu necunoscuții?

- Acum nu mai e un necunoscut, nu-i așa? l-am ironizat schimbând tonul. Știam că se va înfuria, și chiar pe asta mizam.

- Te previn să stai departe de el, a tunat din nou.

- Și cine ești tu să-mi spui ce trebuie să fac și ce nu? Discuția noastră atingea note mult prea înalte și încăperea în care ne aflam nu era potrivită pentru așa ceva. Lumea începuse să se uite la noi curioasă. A observat și el.

- Haide sus. Vom discuta în camera ta, a spus, prinzându-mă din nou și trăgându-mă spre lifturi.

- Cred că glumești! m-am răstit din nou la el. Nu merg nicăieri cu tine! Am încercat să mă trag deși știam că nu voi avea nici o șansă de izbândă. Puterea mea fizică era infimă comparată cu a lui.

A reușit cumva să ia bagajele și pe mine, în același timp. Liftul a ajuns mai repede decât îmi doream, și el m-a împins ușor de la spate, înăuntru. Îl uram pentru faptul că decidea mereu în locul meu. A apăsat butonul cu numărul trei. Bineînțeles că era deja informat la ce etaj sunt cazată. A tras bagajele într-un colț și eu am făcut același lucru. Mi-am căutat locul din lift cel mai îndepărtat de el.

După ce ușile s-au închis, Han Davis s-a dezlănțuit în toată splendoarea lui. Dintr-un pas a fost lângă mine și m-a cuprins cu brațele lui puternice. Și-a frecat obrazul de al meu și mi-a șoptit suav la ureche:

- Nici nu știi ce dor mi-a fost de tine, Elle! șoapta lui a fost mai mult un geamăt. Ca și cum îl durea să recunoască. Mâinile mele au continuat să rămână moi, pe lângă corp. Aveam un nod în gât și mă simțeam pe punctul de a izbucni în plans. Probabil că aș fi făcut-o dacă nu aș fi fost atât de nervoasă pe el.

- Davis, am protestat eu fără vlagă.

- Nu, Elle, te rog, nu vreau să ne mai certăm. Trebuie să mă asculți. Dar înainte de toate trebuie să știi că aproape am înnebunit zilele astea. În timp ce vorbea continua să mă sărute, pe ureche, față și apoi a coborât pe gât. Capul mi s-a ridicat instinctiv oferindu-i spațiu pentru a se desfășura. Sărutările lui fierbinți mă tulburau, mă goleau de orice strop de rațiune. El reușea mereu să aibă acest efect asupra mea.

- Am vrut să te sun, să insist până aveai să mă asculți, dar mă temeam că doar aveam să agravez lucrurile. M-am convins pe mine însumi că era mai bine să-ți dau timp, să reflectezi și apoi să discutam cu calm lucrurile. Palmele lui îmi explorau toată porțiunea spatelui și dintr-o dată mi-am simțit picioarele de gelatină. Aș fi vrut să-mi îngrop mâinile la ceafa lui, să mi le trec prin părul lui îmbietor, să-l simt cu tot corpul, să-mi potolesc dorul de el, care mă chinuise în tot acest timp.