Întâlnire cu destinul (Finalizată)

Capitolul 19

L-am sunat pe Elias și mi-am cerut scuze pentru că uitasem de atâtea ori să o fac mai devreme. Acesta m-a mustrat, dar simțeam în glasul lui că nu era cu adevărat supărat pe mine.

- Frățioare, mâine călătoresc spre San Francisco, l-am anunțat.

- Cu ce ocazie? m-a întrebat el curios și oarecum preocupat.

- Am primit o invitație, se dau premii pentru cei mai buni scriitori ai anului și...

- Felicitari, Ella! a izbucnit el nelâsându-mă să-mi termin explicația.

- Mulțumesc. Am vrut să te anunț ca să știi de ce nu vei putea da de mine dacă mă vei suna aici. Și cu ocazia asta să-ți spun că acesta este noul meu număr temporar. Dacă e ceva, mă poți suna oricând. Chiar dacă nu vorbeam noi în fiecare zi, voiam ca familia mea să fie conștientă că eu voi fi mereu disponibilă pentru ea.

L-am întrebat ce mai e pe acasă și mi-a răspuns evaziv. Speram doar să nu îmi ascundă ceva. Știa foarte bine că nu l-aș fi iertat pentru asta.

După convorbirea cu Elias, m-am apucat fără prea mare tragere de inimă să-mi fac bagajul. Nu aveam de gând să iau prea multe lucruri cu mine, dar nici nu voiam să mă prindă nepregătită vreo ocazie care se putea ivi pe parcurs.

Spre seară am sunat-o pe Sarah ca să mă asigur că ne vom vedea mâine, fiind conștientă că aveam locuri vecine în avion. Aceasta m-a asigurat că e deja pregătită și că ne vom întâlni dimineață la predarea bagajelor.

Aveam un nod în stomac când mă gândeam la posibilele lucruri care aveau să mi se întâmple. Și chiar dacă nu primeam nimic, eram destul de fericită că fusesem cel puțin nominalizată. Asta semnifica enorm pentru mine. Însemna că o categorie substanțială de persoane considerau că eu făceam parte dintre cele mai bune scriitoare de gen ale anului. Și eram măgulită. Ego-ul și încrederea față de propria persoană crescuseră o dată cu asta.

Noaptea a trecut greu din cauza entuziasmului. Nu prea reușisem să adorm și când totuși o făcusem, fusese pe o perioadă foarte scurtă. Dimineața m-am trezit oarecum frustrată și obosită. Avea să fie o călătorie dată naibii.

Am chemat un taxi și am plecat în grabă spre aeroport, având impresia că urma să întârzii. Mai lipsea să pierd avionul și totul era perfect. Șoferul făcuse cumva să ajungem în cel mai scurt timp și chiar i-am mulțumit pentru asta.

Eram la bagaje de câteva minute bune, așteptând în rând și Sarah nu se ivea. Oare se întâmplase ceva cu ea? Ciudat era că nici nu mă anunțase. Poate că era și ea în întârziere.

După ce am predat echipajul de cală am decis să sun. Începeam să mă îngrijorez pentru faptul că mai era puțin până la închiderea chek-in-ului și ea nu mai ajungea. Și mai ciudat era faptul că nici nu răspundea la telefon. Cu siguranță ceva nu era în regulă. A trebuit să mă îndrept spre poarta de îmbarcare și să urc în avion, sperând în continuare că aceasta va ajunge curând.

Când totuși am ajuns la locul meu și lângă mine s-a așezat un bărbat în locul Sarei, a fost destul de clar pentru mine că ceva era putred.

- Mă scuzați, am bâiguit eu, când omul tocmai se dezbrăca de haină și dădea să se așeze, acesta e locul dumneavoastră de pe bilet?

Acesta se uită la mine descumpănit. I-a luat un moment să înțeleagă despre ce vorbeam, apoi cu o mină veselă mi-a răspuns zâmbitor:

- Da, domnișoară, acesta este, uitați, a adăugat și mi-a arătat binevoitor biletul. L-am privit cu atenție, continuând să cred că poate totuși se înșelase el. Dar nu, avusese dreptate, acela era locul lui. Și asta ce însemna, că Sarah mă mințise? Și ea? Dar de ce?