Jurnalul Elei

Prolog

Jurnalul Elei

18 septembrie 2000

M-am mutat de câteva zile la noul cămin.
E total diferit față de cum este al nostru.
Aud pe coridoare, fară să vreau ,cum băeții îmi strigă numele, ei au impresia că eu nu-i aud , iar asta mă amuză. Chiar si atunci când ies undeva, mă privesc insistent. Poate din cauză că sunt nouă pe aici prin colegiu.
Ela

20 septembrie 2000

Primesc tot felul de bilețele de la diverși băieți din cămin pe care nu-i cunosc, dar mă amuză când le citesc. Nu le acord prea mare importanță.

Aici, în noul cămin e prea mare dezordine, gălăgie prea tare, colegele vorbesc despre orice, mai puțin despre scoală.
Mi-e dor de căminul meu.
Ela

23 septembrie 2000

Azi, în timp ce mergeam spre școală, l-am văzut din nou pe X , îl notez așa fiindcă nu știu deocamdată cum se numește. Mi-e rușine să par indiscretă,
să întreb vreo colegă despre el.

Era așa drăguț, nu știu dacă și el m-a observat pe mine, are un farmec aparte.
E singurul dintre băieții de aici care pare interesant si educat.
Ela

30 septembrie 2000

Azi am fost din nou pe la bibliotecă. A fost, din nou, foarte dragăța cu mine d-na Rodica.

Cred că era si X pe acolo însă nu m-a văzut. Simțeam deja emoții.
Am aflat si cum se numeste. Eliam: ce nume frumos!
Sunt bucuroasă că am aflat ce frecventează si cum se numește.

Ela

Naratorul:

Într-o după-amiază de octombrie, când toți studenții se pregăteau să plece la școală, Ela, împreună cu colegele ei, coboara scările de la etajul întâi spre parterul căminului, ținându-și geanta la piept. De pe ultimele trepte îl vede pe Eliam cum iesise din bibliotecă, cu o carte în mână. Nu apucase să observe prea bine ce titlu avea, fiindcă inima îi tresare cu putere. Simte un ușor tremur al mâinilor ei ,pe care încearca să și-l controleze. Ea, dorită de toți, ajunsese în situația atâtor băieți pe care îi fermecase prin naturalețea ei.

El pășea calm, în aceeași direcție cu ea, urmând să urce scările spre camera lui, ca apoi să plece la cursuri.

Se privesc în ochi pentru prima dată, pentru câteva secunde, își zâmbesc unul altuia, în timp ce el o salută pe ea de parcă o cunoaște de mai mult timp. Ea își continua drumul, însă ceva o forța să-și întoarcă privirea spre el și, uimită, îl vede oprit în același loc, ca și cum și-ar fi pierdut ceva. Se privesc din nou cu același zâmbet ca înainte.

Privirea lui o fermecase, atitudinea lui naturală o impresionase prin simplitatea gesturilor lui.
Îi analizase atent mimica si expresivitatea feței pentru că era obișnuită ca băieții să fie intimidati în prezența ei.

Jurnal

19 mai 2001
De câteva zile trec în fiecare zi pe la biblioteca dar el nu mai vine deloc.
Situația în care mă aflu nu-mi priește deloc. Am fost înțeleasă greși și n-am cum să-i explic. Asta mă doare mai mult.
Îmi vine să plâng din nou.

Mi-e dor de zilele când ne vedeam aproape în fiecare zi la bibliotecă, cum el îmi citea din autorii lui preferați, iar eu îl sâcâiam. Mi-e dor si de zilele când mă îmbrățisa atunci când simțea că am eu mai multa nevoie..
De ce nu mă lasă să-i explic măcar ce s-a întâmplat. Poate a fost si vina mea că n-am fost mai fermă, dar nu pot să fiu altfel.
Aici în jurnal simt că pot să ma fac auzită cândva.
Ela