Domnișoara Moore Vol. I |FINALIZATĂ|

Capitolul 12

  Pleoapele îmi sunt grele, iar lumina puternică mă orbește.

-În sfârșit. Te-ai trezit, răsună o voce masculină.

Clipesc de câteva ori și mă uit în jur, dar șansele îmi scad treptat din cauza durerii amețitoare de cap.

-Unde-i tata? întreb confuză.

-Eu sunt tatăl tău.

    Propoziția bine cunoscută și tonul folosit îmi sunt întipărite în minte încă din momemtul întâlniri noastre.

    Mă ridic, cu greu ce-i drept, dar și cu speranța faptului că ceea ce urmează să văd este doar o iluzie sau vreun coșmar care este pe cale sa se sfârșească.

-Tu pentru mine ești un necunoscut, înțelegi? rostesc cât mai tare.

-Ești fica mea,  atât în acte, cât și fizic. Sângele meu îți curge prin vene! îmi taie creanga convins de cele spuse.

-Mă scuzați domnule, dar trebuie să așteptați afară, intervine o asistentă.

       Aprobă cu o inclinare ușoară a capului, apoi se retrage. Roșcata aruncă o privire în urma lui pentru a se asigura. Revine cu un zâmbet larg de parcă ar fi câștigat cine știe ce bătălie.

-E mai bine fără el acum?

-De unde ai știu? o întreb  râzând.

-S-a vazut pe fața ta că nu-l prea suporți, răspunde desfăcând cei doi nasturi ai halatului alb

-Să-l suport? Stai să vezi că e tatăl meu acum, bombăn scârbită.

-Ce s-a întâmplat, dulceață? mă întreabă  ciupindu-mă de nas.

-Ai timp?

-Şi încă cum. Nu prea am parte de cine știe ce acțiune într-un spital ca ăsta.

      Râde slab, apoi se face comodă pe primul scaun găsit lângă pat oferindu-mi șansa să o analizez, chiar și pentru puțin timp. Părul roșcat este prins într-un coc perfect de balerină, iar halatul alb dezvaluie o rochie de culoare sângerie identică cu cea a buzelor și a pantofilor pe care îi poartă. Având în vedere culoare de un verde crud a ochilor, ars putea spune că arată, pur și simplu, perfect.

- Rosa, întinde mâna etalându-și gropițele.

-Hope, surâd imitându-i gestul prietenesc.

      Mă poziționez în asa fel încât să mă rezem de speteaza patului, apoi încep să povestesc. De la început până la sfârșit. Cap-coadă, inclusiv recapitularea.
 
     Mă simt ca și cum aș oferi un interviu în exclusivitate unei reviste de scandal. Cu fiecare cuvânt rostit cred că sunt mai aproape de a-mi publica autobiografia.

-Cam asta e toată povestea, răsuflu obosită la final.

-Stai calmă puştoaico. Am auzit și mai rele. Acum vreau să-ți spun ceva și ai face bine să bagi la cap. Ceea ce mi-ai spus tu mie acum, ori e cusut cu ață alba, ori e cusut cu ață alba, din doua una trebuie să fie...

-Ai spus de doua...

-Exact. Am făcut dreptul înainte să fac medicina, așa că ascultă-mă și pune mâna pe actele alea. Nu am avut parte de prea multă practică, dar cu teoria mă descurc.

   Mă bate pe umăr ca mai apoi să-mi facă cu ochiul o dată cu deschiderea ușii. O altă asistentă a făcut verificarea de ultima oră.

-Multumesc Rosa. Ai idee cât timp voi mai sta în spital?