Domnișoara Moore Vol. I |FINALIZATĂ|

Capitolul 10

-Este posibil? îl intreb  ghemuindu-mă la pieptul său.

-Nu vreau să te descurajez, dar știi și tu că în zilele noastre imposibilul devine posibil și în afară de asta ar cam trebuie să le spui și părinților tăi.

-Stiu, dar totuși Luke. Cum ar trebui să le spun. Să iau o cutie de bomboane și niste flori? zic sperând că acesta va găsi o soluție mai repede ca mine și mai bună.

-Lasă-mă să merg cu tine și va fi bine.

   O aprobare din cap, ăsta-i răspunsul meu, iar Luke se pare că a înțeles. Pentru următoarea oră nu am făcut nimic altceva decât să odihnesc capul pe pieptul acestuia în timp mâna sa se plimba de-a lungul spatelui meu, dar când momentul plecării a sosit l-am privit cu o oarecare îndoială. Nici unul dintre noi nu știe ce va urmează...

-De ce nu ești supărat pe mine? imi ridic privirea spre el când am ajuns in fața casei.

- Pentru că te cunosc și chiar dacă știam tot ce te ducea capul făceai. M-am obișnuit, îmi răspunde.

   Pășesc pragul casei împreună cu Luke. Părinții mei poposesc  pe canapea alături de un bol cu floricele.

-Trebuie să vorbim, le spun în timp ce cel de lângă mine îmi ia mâna strângând-o ca să-mi dea de înțeles că este aici pentru mine.

-Suntem de acord cu relația voastră. Stați calmi,  ne-o ia tata înainte râzând.

-Nu asta. Mă rog și asta, dar nu acum. Avem altceva și este destul de urgent, îl urmez apropiindu-mă de ei.

-Ce s-a întâmplat, dovlecel? mă întreabă mama derutată.

-Sunt adoptată sau nu? îi întreb la rândul meu, iar femeia care se presupune că mi-a dat naștere se albește la față.

-Nu, răspunde tata înaintea blondei. De unde ai scos-o pe asta?

-Atunci de ce Septimius Fabian mi-ar spune asta?

     La auzul numelui tata se face mai roșu decât un taur la o coridă, iar mama devine mai palidă ca niciodată cerându-i iubitului meu un pahar cu apă.

-Îmi spune și mie cineva ce se întâmplă? țip cât mă țin plămâni.

- Dragule, îl trage femeia de mânecă pe tata. Trebuie să-i povestim...

     Stau și îi privesc pe cei doi cum se fâstâcesc câteva clipe, apoi îmi intorc cu greu fața spre Luke care privea la fel de confuz ca și mine şcena.

- Eu și mama ta ne-am cunoscut în ultimul an de facultate prin intermediu lui Septimius. Ea pe atunci era logodnica lui, dat cu toate că era a lui, mama ta s-a îndrăgostit de mine.

-Poftim? întrerup uimită.

-Taci și ascultă, îmi șoptește Luke la ureche.

- Într-o noapte m-am trezit mahmur după o beție rea, iar  mama ta era la ușa frăției din care făceam parte spunându-mi că Septimius a înșelat-o cu colega ei de cameră Becca, iar eu ca un tânăr educat ce eram am invitat-o în camera mea, povestește tata mândru privind-o pe femeia de lângă el cu compasiune.  Am consolat-o și am sprijinit-o cu am puput mai bine ca mai târziu peste patru săptămâni  să o cer de soție o dată cu aflarea sarcini.

-Fabian era distrus și cum prindea ocazia spunea tare și răspicat că eram însărcinată cu el, preia mama firul epic.

-Păi si era? intervin pentru a doua oară curioasă.

-Nu puiule. Nu era adevărat pentru că noi am mers la control și tu aveai numai două săptămâni în condițiile în care ei erau despărțiți de o lună, îmi răspunde sigură pe ea.

-Cât de drăguț, murmură şatenul.

-Luke, avem alte probleme. Fii atent, îl atenționez. Și acum ce tot vrea de la mine?

     Întrebarea am pus-o, dar răspunsul nu se grăbește să apară.

-Nu știm. Vom aștepta și vom vedem, oftează mama în cele din urmă.

     Dacă ăsta se presupune a fi planul lor, după părerea mea e unul cât se poate de jalnic.

-Ce mai plan?! spun dându-mi ochii peste cap.

     După un schimb acerb ce priviri am cedat toți. L-am apucat de braț pe uriaş pentru a-l trage către dormitorul meu.

      Să-l las să plece ar fi ultimul lucru pe care aș vrea să-l fac într-un moment ca ăsta.

-O să fie bine. Orice s-ar întâmpla, îmi șoptește infăşurându-și mai bine mâna în jurul meu.

   Dimineață...

Cobor cu grijă scările în căutarea lui Luke care când m-am trezit nu se mai afla în spatele meu.

-Ce  cauți aici? M-ai urmărit ieri, ciudatule? îl atac pe individ cu priviri usturătoare.

    Surâde dezlegând nodul slab al paltonului pe care îl poartă.

- Am venit să vorbesc cu Linda și Jhon.  Nu te mai ambala așa, îmi spune el pe un ton plictisit.

  Se întoarce cu spatele revenind la părinții mei, care îl lasă să trăncănească fără probleme.

-Unde rămăsesem?! Astea sunt pentru voi, adaugă trântind pe masă un dosar. Vă dau în judecată pentru că nu m-ați primit în viața ficei mele, Jhon.

   Amuțesc. Îmi plimb privirea speriată când  la mama, când la tata.

-Ieși afară, țip cât mă țin plămâni. Ieși acum, a doua oară arunc cu ce nimeresc după tine.

      Mă privește intrigat, dar se supune părăsind casa. Dosarul stă pe masă neclintit până când bărbatul îl apucă.

-Proces de paternitate. Asta ne trebuia, spune ironic.