Două lumi despărțite de timp și spațiu.
Un singur suflet prins între ele.
Un haos care naște magie.
Aceasta este povestea Lunei - o femeie între lumină și întuneric, între ură și iubire, între cine este și cine trebuie să devină.
Într-o lume în care...
~ ... "— După ce era să mor ca sa-l salvez pe el, am decis ca este vremea să iau o pauză.
O pauza de la tot. De la haos, de la el, de la toata lumea aceea. Am fost la limită! Nu mă mai pot întoarce înapoi oricum. M-am aruncat in fata sortii pentru doua batai de inima, am riscat destul de mult. Acum... mi-ajunge."
— Hao! Oprește-te! Credeam ca am depășit această etapă. De câte ori ne vedem ne scoatem ochii... parca suntem, doua pisici intr-un sac!
— Dacă nu ai fi atât de vicleană, poate te-as înțelege. Dar nu pot să te suport!
— Viața ta si viața mea sunt doua lumi complet diferite. Nu pot sa pretind ca sunt altcineva si să îți ofer ceea ce dorești doar pentru ca tu esti un demon sau print in lumea ta si crezi ca o meriti. Respectul se castiga! Eu cred in egalitate! Putere, influenta, bani, status... toate acestea nu inseamna nimic pentru mine daca nu este nici un pic de respect.
— Ești o fetiță mare care se joaca de-a pisica, cu gheare prea ascuțite. Spune Hao în timp ce-si scoate mainile prinse în părul meu .
— Și tu ești o fantezie gotica sau un poster ambulant pentru o drama medievală, uitat într-o epocă greșită! Nu ma intimideaza sabia ta, si nici moaca aia perfect simetrica.
— Nu știu din ce lume crezi ca vii tu , dar aici esti pe taramul meu. Se respecta monarhia, femeie vicleană !
— Nu ma sperii! Si cu siguranta nu am nevoie de permisiunea ta ca sa fiu aici. Nici nu-mi doresc să te am prin preajma.... oricum, în plus nu am motiv pentru care să te respect! Răspund eu nervoasă , încercând să-mi scot unghiile din gâtul lui. Probabil va rămâne cu amintiri sangeroase din răfuială noastra.
Ne certăm de fiecare dată când ne vedem. Poate din cauza chimiei. Sau poate pentru că, atunci când un prinț demon arată ca el, te cam enervează realitatea. Are părul negru și perfect, de parcă i-l coafează niște îngeri. Ochii lui? Mari, negri, înconjurați de gene lungi pe care și le-ar dori orice fată. Maxilar proeminent, buze care... măi, Luna, concentrează-te!
Corpul lui pare sculptat în piatră. Probabil de la toate luptele sau, cine știe, poate lumea asta are vreun antrenament special „demoni și pătrățele". Dar nu mă interesează. Nu. Sigur că nu. Bine... poate puțin. Mi-a cam luat-o inima la goană prima dată când ne-am încăierat, l-am luat la palme și i-am simțit mușchii prin straiele sale regale. Ca să-mi pot concentra nervi, mi-am închis palmele transformându-le în pumni doar pentru a mă focusa. Caci m-a enervat. Din motive serioase. Dar, oricum pe mine nu mă interesează aceste lucruri . Mie mi se pare ca este mai mult un demon ucigas aratos, cu probleme de autoritate.
Am ajuns aici printr-o minune, sau destin, sau... am visat? Cert e că locul ăsta e superb. Nu ma asteptam sa existe asa ceva. Mult peste lumea mea reală, plină de betoane, presiuni constante și mâncare la cuptor cu microunde. Poate m-am teleportat în timp, sau într-o altă dimensiune. Poate că trebuie să fiu aici. Ca să-i pun la punct.
Aceasta noua lume are reguli diferite. Nu mă voi lăsa până nu voi schimba totul. ~
Ups! Gambar ini tidak mengikuti Pedoman Konten kami. Untuk melanjutkan publikasi, hapuslah gambar ini atau unggah gambar lain.
