Suflete Pierdute

2

Dintr-o dată, expresia facială a lui Grace se schimbă. Se uită în spatele meu și mărește ochii de parcă ar fi văzut o fantomă. Nu a trebuit să mă întorc, îi simțeam deja prezența, știam ca la el se uită, știam ca e în spatele meu. Doar apropierea de el îmi dădea fiori. Cu cat îl simțeam mai aproape, cu atât mai tare simțeam că pământul fuge de sub picioarele mele. Nu mi-a fost dor de aceste sentimente, ba chiar speram că nu voi mai avea parte de ele. Dintr-o dată, îl văd lângă mine. Mă uit la el, îl analizez. Arată mai matur, s-a mai înălțat. Și-a lăsat barba, lucru care îl face să arate de 100 de ori mai bine, mai sexi. Părul creț îi îmbrățișează frumos detaliile feței, iar corpul său lucrat trezește în mine senzații pe care nu le-am mai trăit de 10 ani. Ochii lui însă, au rămas la fel de pătrunzători. Îl văd cum se uită la mine cu acei ochi negri și mă analizează din cap până în picioare. Acei ochi negri care acum 5 ani mă făceau să tânjesc după el, să vreau să îl am lângă mine în fiecare minut din fiecare zi, acei ochi care acum tot ce provoacă în mine este dispreț. Chiar și așa, simpla lui privire îmi dă fiori, și oricât de mult aș vrea să neg asta, oricât de tare m-aș urâ pentru asta, mă face să îl doresc. Încerc să ascund acest lucru, dar zâmbetul lui îmi spune că m cunoaște la fel de bine cum o făcea acum 5 ani, știind exact ce simt.
-Casey, la fel de frumoasă ca întodeauna.
Mă cutremur când îi aud vocea. Acum 5 ani iubeam acea voce, era sunetul meu favorit. Era singurul lucru care mă putea liniștii în momentele grele, singura alinare pe care o avea sufletul meu. Acum însă, vocea aceea este doar o amintire a unui trecut frumos dar dureros. Este sunetul pe care vreau să îl uit, să îl scot din sufletul meu.
-Enzo, la fel de nedorit ca întotdeauna.
La auzul vorbelor mele, rade. Râsul său îmi provoacă furnicături în tot corpul. Îmi dau ochii peste cap, dar sunt luată prin surprindere când îl văd direct în fața mea, mult prea aproape pentru gustul meu, atât de aproape încât dacă m-aș mișca un centime tei buzele noastre s-ar atinge.
-Acum 5 ani nu ai fi spus asta, acum 5 ani m-ai fi implorat să te iau chiar aici, pe masa aceasta. Vorbele sale mă iau prin surprindere, însă nu spun nimic. Nu pot. Mirosul sau mă intoxică, folosește exact același parfum pe care îl folosea atunci. Mă uit la el, mă uit la buzele sale și mă gândesc cum ar fi dacă. Cum ar fi dacă, pentru 2 minute aș uita tot ce a făcut și l-aș săruta. Aș vrea să simt din nou gustul buzelor sale, senzația atingerilor sale, să simt din nou ca trăiesc. Nu știu cat timp am stat așa însă sunt trezită la realitate de vocea lui Grace.
-Casey? Îți sună telefonul. Mă simt de parcă o găleată de apă rece a fost aruncată pe mine. La auzul vorbelor ei mă dau doi pași în spate și mă uit la telefon. Mă sună Ethan.
-Da puiule, ce s-a întâmplat? De la celălalt capăt al telefonului îmi aud copilul plângând.
-Mami, când vii acasă? Sufletul mi se rupe la auzul vorbelor lui. I-am promis ca voi fi acasă devreme, ca îi voi citi o poveste înainte de culcare, însă am rămas prinsă aici.
-Vin acasă imediat puiule. Așteaptă-mă în pat, promit ca ajung repede.
După ce închid telefonul în văd pe Enzo încă în fața mea, însă este nervos. Și-a încleștat palmele în pumni și fără să zică nimic a plecat de lângă noi. Oare ce l-a apucat?
Aleg să nu îmi bat prea tare capul cu asta și mă întorc spre Grace.
-Trebuie să plec, Ethan plânge. I-am promis ca ajung mai repede acasă însă am uitat să mai verific ceasul.
-OK Casey, ne vedem mâine la muncă. Ai grijă de tine, și aștept o explicație pentru ceea ce s-a întâmplat acum 5 minute în fața mea.
Fac ochii mari uitându-mă la ea și încerc să mă explic, să îi spun ca nu a fost decât un alt joc de al lui și ca nu simt nimic, însă ea nu mă bagă în seamă și îmi repetă aceleași cuvinte
-Mâine aștept o explicație.
Merg și îmi iau lucrurile apoi fug la mașină. Încă sunt dată peste cap de tot ceea ce s-a întâmplat și nu îmi vine să cred ca aproape l-am sărutat. Și nu doar atât, îl doream. Voiam să îl simt din nou, să mă simt bine din nou. Mă urăsc pentru asta însă adevărul e ca nu voi putea trece peste el niciodată. În drum spre casă toate amintirile pe care le-am îngropat adânc în mintea mea mi-au acaparat creierul.