povestiri de ieri de azi ...

câmpul cu flori

"Să fii atent nu înseamnă să cauți să afli un lucru precis. Totul, chiar şi ce-i irelevant, poate să-ți prindă bine într-o bună zi. Important e să ştii ceea ce alții nu ştiu că îl ştii." "Cimitirul din Praga" de Um. ECO

Câmpul cu flori e o proiecție mai veche a minții mele, de când totul se făcea gri în mintea mea, de la un gând, cel mai adesea precipitat de o temere. Şi câmpul se făcea gri, asemenea...

Norii grei vin, iar eu nu mai observ florile. Mă uit sus, spre cer, şi nu mă tem de ploi, cât de fulgere. Dar după o mică ploaie cu tunete şi fulgere -bine, bine, furtună se numeşte- soarele vine iar, şi poate şi un curcubeu.. legământul fidel, că nici o tristețe nu e veşnică, şi chiar nu există disperare, ci doar himerele noastre...

Apropo, începusem să mă aprofundez, sper, cu efect durabil şi cu adevărat schimbător, în mitologia grecească. Iată aşa.. eu îi spun greek yoga, căci yoga e.. (https://www.greekmyths-interpretation.com/en/) Unire cu Divinul.. La un anumit punct se spune de Chymera, cum că ea e fiica, fiica cui e Himera?... Anws, şi sunt mai multe acolo, încă nu le descurc pe toate, sunt mai lipsită de energie, şi mă întreb ce efecte biochimice stranii am în creierul meu, că sunt din nou şi iar şi iar, adesea, deşi mai rar, în acele moodswings...

Azi plouă, eu ar trebui să fiu, liniştită, citind, şi aşa... dar nu mă prea atrage să mai citesc atât de mult, deşi simt că îmi tre, din cartea lui Eco, din care am citat, despre atenție, spre atenție...

Creierul meu e cumva vraişte, deşi încerc să mă liniştesc, şi îs mai bine nițel...

Aşa, unde eram? Ah, da.. Câmpul cu flori, îl văd mai bine când e senin afară.. Dar când nu? Atunci... -acelaşi câmp cu flori minunate, dar eu îl văd gri... mai gri zi de zi, căci îmi e trist...

Apoi realizez că deşi e furtună ṣi, deşi la adăpost, nu pot vedea, eu sunt, mai sunt, cumva, parte din câmpul cu flori..
Câmpul cu flori sălbatice a lăsat ceva în mine.. ori o romaniță, ori o păpădie, ori o violetă, ori o brânduşă, ori ce mai e... ce mai poate fi? Şi firele-i de iarbă dese, lungi, coamă a pământului, covor al dorurilor mele... e pământul deja super ud, dar ca să crească mai bine florile. Şi dimineața cu roua de pe iarbă ochii îmi voi stropi şi mă voi spăla mai bine pe față, pentru a vedea pe soare mai bine, ce prin nori nu puteam.. Dar azi tot plouă, dar natura nu ne uită. Mama doarme, iar noi medităm. Mâine ea v-a înflori mai frumoasă, iar noi, vom fi mai curați la față... Doar azi să nu cedăm!