Mișcare Fatală

Capitolul 6

-Iti place ce vezi? Ma întreaba fara sa-si ia ochii de la manecile lui aproape sufulcate. Credeam ca nu m-a observat.Un zâmbet mi-a aparut in coltul gurii masurandu-l înca o data din cap pana in picioare.

-Eh, am vazut eu si mai ok, zâmbesc punându-mi mana sub barbie si mi-am îndreptat spatele cautandu-i acum ochii.

Cand mi-a auzit raspunsul, a pufnit amuzat ridicandu-si privirea intalnind-o pe a mea. Si-a mentinut privirea intr-a mea si si-a ridicat o spranceana capatând o expresie obraznică. Cred ca stiam amândoi ca am mint.

-Ei bine, înca nu ai vazut nimic, zice sprijinindu-si palmele de spatarul scaunului. Am zâmbit pe sub mustati si ma pregateam sa-i dau o replica inteligenta, dar chiar atunci am auzit un ciocanit in usa si am vazut cum un barbat mai in vârst isi face aparitia in clasa.

-Intrerup ceva? se uita sceptic la noi parca ce mare regula am fi încalcat, cu toate ca intre noi era o distanta considerabila.

-Nu, tocami ii explicam domnisoarei Harrison cate gesturi va avea de invatat, zice si se uita cu coada ochiului la mine. Si ce sunete va scoate, adauga afisand un zâmbet nevinovat. Ei, nevinovat pe naiba.
Domnul in vârsta imbracat la patru ace isi întoarce
privirea spre mine analizandu-ma timp de cateva secunde parca încercând sa vada in privirea mea minciuna. Ce apropouri subtile... ce sa zic!

-Mda, ma rog. Domnule Drawn, aveti de completat aceste formulare, ii zice punând pe catedra din fata lui cateva foi. Si mi s-a adus la cunostintã cã aveti ceva probleme cu metodele mele de organizare, asa sa fie? intreaba si expresia lui Ethan se schimba in una serioasa.

-Nu, domnule. A fost doar o eroare de programare, zice calm dar totusi hotarât.

-Cred ca a fost mai mult de atât, domnule Drawn. Metodele mele de a organiza grupele niciodată nu au dat gres. Aveti grija ce faceti in legatura cu asta, zice batandu-l prieteneste pe umar.

-O zi buna, domnisoara Harrison, zice fara sa ma priveasca si iese din clasa.

L-am urmarit in liniste pe Ethan cum isi trece o mana agitat peste fata rămânând cateva clipe fara sa zica nimic, privind intr-un punct fix probabil gandindu-se la problema de care i-a zis domnul ce tocmai a plecat.

[...]

Ora a trecut destul de repede, mai ales pentru ca de data asta profesorul cu care trebuia sa dăm examenul la sfarsitul semestrului si-a facut aparitia la ora, in loc de indrumatorii nostri, deci Ethan a stat cu noi doar pana cand a venit profesorul. Iar in tot acest timp era oricum destul de agitat și nervos.

Am iesit din clasa luand-o spre cantina pe coridorul plin de studenti ocupati cu ale lor. Christine nu si-a miscat fundul azi la curs, dar macar mi-a trimis un mesaj pe la jumatatea orei in care mi-a zis ca ma asteapta la cantina dupa ce termin. Am intrat pe usile mari din sticla ale cantinei cautand din priviri masa unde se afla bruneta.

-Neata, le zic încet baietilor, fetei acelea Jessica si lui Christine in timp ce ma asez la masa rotunda.
Christine era cu capul pe banca motaind.

-Neata, imi raspund Collins si Mark la unisol somnorosi.

-Deci nu doar eu m-am trezit asa, rad vazând cheful nul de viata a prietenilor mei.

Am privit in dreapta mea peretele facut in totalitate din geamuri uriase urmarind cum picturile de ploaie de preling pe suprafata lucioasa a geamului. Norii negri intunecau mai mult atmosfera si parca ma simteam intr-o poezie depresiva de-a lui Bacovia.
Peste masa noastra s-a asternut linistea pana cand
Ethan s-a asezat la masa noastra. Atunci Collins si-a marit ochii instantaneu si un zâmbet urias s-a asternut pe fata lui. Toti ne-am uitat confuzi la el.