Susurul cerului, vuietul vântului

Al unsprezecelea vuiet

-Pune-ți o dorință atunci. Îmi zise el, așezând pizza pe masa.

-De ce? L-am întrebat nedumerita, iar el zâmbi.

-Se zice ca asa trebuie sa faci când mănânci ceva pentru prima oara.

-Nu cred în chestii din astea. I-am zis, deschizând cutia de unde venea un miros delicios de mâncare.

El dădu doar din umeri după ce auzi răspunsul meu și astfel ne-am apucat de mâncat. Pizza era delicioasa, dar parca ceva nu era în regula. Aveam sentimentul ca ceva avea sa se întâmple curând... Si nu avea sa fie de bine. Durerea de stomac și presentimentul asta ciudat mă obligară sa mă opresc din mâncat. Daniel observă imediat ca nu ma simțeam bine.

-S-a întâmplat ceva? Mă întreba acesta aparent îngrijorat.

-Nimic... Doar ca nu ma simt prea bine. Cred ca ma duc sa dorm. Poți sa ramai peste noapte dacă vrei dar nu garantez ca vei fi în siguranță pe aici. I-am zis ridicându-mă.

-Voi sta, nu-ți fa griji pentru mine. Îmi răspunse acesta prompt în timp ce strângea resturile ramase.

-Pune cutia pe bufet, o arunc eu de dimineață. L-am anunțat iar el aproba.

I-am zis noapte buna și fără sa mai aștept un răspuns m-am dus în camera mea și m-am culcat. Sau cel puțin am încercat, fiindcă nu-mi era somn. Deși sentimentul acela ciudat încă persista am decis sa îl ignor. Nu știam ce aveam sa fac în continuare. Sa încerc sa dorm? Probabil ar fi fost cea mai buna idee. Nu as fi vrut sa stau treaza și sa dau ochii cu cine știe ce fantoma ciudata.

***

De dimineața m-am trezit destul de odihnita. M-am dus în sufragerie sa vad ce face Daniel. Acesta încă dormea se pare. Cred ca ziua de ieri l-a obosit și pe el, nu numai pe mine. M-am îndreptat spre bucătărie sa-mi iau un pahar cu apa și mi-am amintit mai apoi de cutia de pizza. Decisesem sa o arunc eu, dar când m-am uitat după aceasta nu mai era pe bufet cum stabilisem. Probabil ca Daniel a aruncat-o pana la urma. Îmi părea puțin rău, as fi vrut sa dau resturile vreunei pisici sau unui câine vagabond.

-Neața. L-am auzit pe Daniel din sufragerie.

-Buna. Cum ai dormit? L-am întrebat așezându-mă la masa.

-Bine. Îmi răspunse sec.

Nu tu ce mai faci, nu tu te simți mai bine? Eu care mă așteptam la întrebări din astea. Probabil ca era încă obosit băiatul. Am oftat atunci când blondul decisese sa se îndrepte spre baie. Chiar voiam sa vorbesc cu el în aceasta dimineața frumoasa. Aveam acel chef de bârfă ca sa zic asa. Poate nu chiar bârfă, orice ar fi fost bine, chiar și o discuție banala despre ce a visat azi-noapte. Probabil nu eram încă asa apropiați sa ne zicem ofurile unul altuia. Nu eram apropiați? Dar a dormit la mine!

Eram confuză. Am decis sa nu ma mai gândesc atât la detaliile neimportante. Dar erau totuși importante pentru mine! M-a trezit el la realitate, atunci când îmi puse mana la umăr.

-E a treia oara când te întreb și nu vreau sa te stresez cu asta, dar ai mai văzut fantome aseară? Mă întrebă Daniel vizibil stresat.

-Scuze, eram prinsa în... gânduri. Am replicat nesigură. Nu am mai văzut nimic. I-am mai spus iar el își relaxa sprâncenele care fuseseră încruntate acum câteva secunde.

-Atunci e bine... cred. Eu ar cam trebui sa plec. Îmi zise cu părere de rău.

-In regula. Mă găsești pe acasă în caz ca se întâmplă ceva.

Acesta încuviință și pleca. Greșisem cu ceva? Poate îl supărasem cumva ieri. Poate l-am ignorat fără să vreau și de asta se comporta asa?