Capul mafiei - Prima parte

20

- Știu exact cât de puternica ești! Nu ma duc sa-l văd pentru asta...ci pentru ce a spus Octav seara trecut. Legat de mama!

Fata ei se lumina si un zâmbet larg ii apăru pe fata in timp ce-si plesnea fruntea cu palma.

- Am uitat complet de asta...Pf! Hai, cu mine! Se ridica atât de repede încât prosopul cazu de pe ea. Rase scurt si-l înfășura înapoi.

- Unde?

- Jurnalele mamei tale! Am deschis unul dar e in italiana si nu știu ce spune...dar e scrisoarea asta, de la un anume "L". Poate e vorba de acel Liviu...

- Vorbești serios!? Am exclamat si întrebat in același Timp.

- Nu , Cris! Fac misto! Hai!

Mi-am ridicat fermoarul pantalonilor si am insfacat bluza neagră îmbracandu-ma din mers. Deschise usa si scoase capul pe hol verificând dacă este cineva care sa o vada apoi sprinta pe vârfuri pe holul gol. Era un deliciu sa o privești așa. Doar cu prosopul pe ea si comportandu-se ca o copila.

Imediat cE intraram in camera mamei merse la unul dintre rafturi apuca un jurnal si Mi-l întinse nerăbdătoare.

Am luat mica agenta cu coperta neagră de catifea si mi-am plimbat degetele pe suprafața fina. Nu îndrăznisem pana acum sa le deschid. Mi se prea ca n-as face altceva decât sa ma comport ca un copil râzgâiat ce-si bagă nasul unde nu e treaba lui.

Oftând din greu am deschis admirând scrisul frumos al mamei. Am răsfoit paginile lăsând mirosul de cerneala sa ma atragă. Mama folosea doar stilou iar acesta își pastra mirosul specific ca si când abea au fost scrise.

M-am oprit aleatoriu, la o zi de Octombrie, un an înainte sa moara si am început sa citesc.

" Tot ce mai sper acum este ca măcar fratele meu sa înțeleagă ca nu mai rezist aici. Îmi e atât de greu sa respir între pereții ăștia. M-am gândit de multe ori sa-mi iau viața dar un lucru mi-a lăsat Dumnezeu. O singura persoana pentru care as face orice, chiar si sa rezist chinului de a sta lângă monstrul asta.
Cris e lumina mea! Cris e sufletul si inima mea si as da orice , as face orice doar sa nu ajungă unul dintre monștrii ăștia!"

- Ce spune ? Ma Intreba Alexa strângând prosopul in jurul ei zgribulită.

- Hm...îl vedea pe tata ca pe un monstru. Ți-e frig! Am spus închizând jurnalul.

- Sunt Ok, citește! Ma indemna ea însă nu ma simteam deloc in stare sa o fac.

- E prea mult...am recunoscut oftând.

- Poate afli ceva, ma gândesc ca nu o sa vrea sa-ți spună mare lucru.

Avea dreptate, tata nu-mi spunea oricum nimic legat de mama. Totuși, aveam nevoie de Timp sa trec prin ceea ce ea scrisese.

Am pus jurnalul la loc pe raft apoi am tras aer in piept.

- Vorbim când ma întorc, Ok?

- Ok...

M-am întors pe călcâie si am ieșit din încăpere.

***
Doua ore mai târziu eram deja in biroul tatălui meu.

- Ma bucur ca am scăpat de Octav. O sa fie o lecție pentru toți cei care cred ca pot fura de la noi.

- Octav a menționat ca nu avea nici o datorie la noi. Am spus încercând sa par plictisit.

- Prostii!

- Ești sigur?

Îmi făcusem deja o teorie. Faptul ca Octav a avut curajul sa ma privească in ochi atunci când mi-a spus asta ma făcea sa cred ca spunea adevarul. Motiv pentru care am mai întrebat si alte persoane in drum spre casa tatălui meu.

- Absolut! Știi ca s-au vândut niște mașini in perioada aia, el a vândut-o pe ultima si mi-a cerut sa oprească banii . Trebuia sa-i dea înapoi intr-o luna dar a dispărut. Îmi explica el.

"Îmi explica!" Subliniez. El nu explica niciodată , nimic. Fiind sigur ca l-am prins cu minciuna era clar ca Octav știa ceva ce tata nu voia ca eu sa aflu.

- Ți-a mai spus si altceva? Veni întrebarea lui inevitabila.

Mi-am împreunat degetele lăsându-ma pe spate in fotoliul de piele.

- Cine este Liviu?

Întrebate mea îl făcu sa oprească trabucul la jumate-jumate drumului către buzele lui. Ma măsura din priviri apoi raspunse plictisit.

- Un fost angajat.

- Doar atât, un fost angajat? Eu nu-l cunosc! Am presat eu deșii știam după expresia lui ca nu-mi va spune ceea ce voiam sa aflu.

- Da! Erai prea mic sa-ți amintești. De ce ma intrebi?

Am ridicat nonșalant din umeri.

- Octav mi-a spus sa te întreb.

- Aha...pai e mort acum, sa-i fie țărână ușoară! Apropo! Cu fata ce faci?

- O sa se întoarcă la viața ei.

- Cris...

- Tata! L-am intrerupt eu ridicat in deget. Am asta sub control, te asigur.

Ridica din umeri .

- Cum am spus fiule! Dacă ceva se va întâmpla va fi din vina ta!

Nu spusese asta, ceea ce spusese el a fost un advertisment clar ca nu va lasa lucrurile așa. Oricum, nu avea de gând sa-i las ocazia sa se apropie de ea.

- Cum de nu ma intrebi de Vlad? Am cerut eu cu interes.

- Ce e cu Vlad?

- Vlad nu mai e, dar bănuiesc ca știi asta...

- A! Da! As fi preferat sa ma intrebi ce sa faci cu el dar cum tu ești la conducere acum...

Deci nu era Vlad singurul care-i ducea informații...treaba asta miroase mai urat decât îmi închipuiam. Ce ascundea tatăl meu? Ce plănuia...?

M-am ridicat de la locul meu si l-am informat ca o sa plec.

- Credeam ca rămâi la cina.

- Nu, ma grăbesc!

- Atunci o sa te vizitez eu mâine. Mai stam de vorba...

- Cum vrei!

Am ieșit închizând usa in urma mea si hotărât sa trec prin jurnalele mamei. Sigur acolo era tot ce aveam nevoie sa știu.