Tatăl meu orfan crescuse,
Mama i-a murit în casă,
Peste patru ani pierduse,
Și pe tata, lângă masă!
Tatăl meu crescu orfan,
Pe un plai întunecat,
De la doisprezece ani,
A rămas străin în sat!
Norii negri ca o ciumă,
I-au furat copilăria,
Prigonit mereu de turmă,
A gustat ce-i penuria!
Dar, pe tărâmul celor vii,
Nu și-a căutat confortul,
Crescu unsprezece fii,
Și-a disprețuit avortul,
Nu l-am înțeles pe tata,
Dar sunt sigur că nu-s apt,
Să port hainele ce soarta,
De copil l-a îmbrăcat!
Tată, scriu, azi ești plecat,
Ca o ploaie care tace,
Iartă-mă, eu te-am iertat,
Odihnește-te în pace!
Gaiceanu Vitalie
