Eloise

Probleme

Fata se întoarce și ia cartea in ghiozdan și iese din cabana abandonată alergând după prietenul ei spre cărarea din pădure.
- Bine! M-am răzgândit nu mai vreau sa dorm acolo!
- Asteapta-ma!
-Dar hai odată! Ce tot zăbovești acolo?
-Am luat un suvenir!
-Ești nebună? Daca spiritele o sa te urmărească pentru ăla?
-Sa îndrăznească doar.
Răspunde cu entuziasm, verificandu-si ghiozdanul sa nu fi pierdut ceva.
-In fine, hai sa plecam acasă.
-Bine..domnule mi-e frica vreau acasa! Râse Eloise.
Cei doi continuaseră sa se ciondănească tot drumul spre casa.

Seara după cină, fata se chinuie sa facă petele de iarbă să dispară de pe bluza ei preferată.
-De ce nu iese?!
- Eloise!
- Da, mama?
- Maine ai școala, gata cu vacanța de vară si statul până târziu!
-Dar am...
-La somn!
Îi poruncește fiicei sale iar tânăra bate din picior țâfnoasă protestand.
-Nu vreau!
-Nu mai ești în orfelinatul ăla ca să te porți așa!
Se strâmbă la mama ei apoi îi închide ușa camerei ei, in nas.
- Exact! Nu mai sunt mica sa ascult de cineva! Nici măcar nu ești mama mea! Îmi doresc sa dispari ca vrăjitoarea aia țicnită!
Țipă prin ușă, apoi se rezemă cu spetele în ea, alunecând încet pe podeaua rece începând să plângă.
- Aș vrea sa dispar eu! Țipa nervoasă, trângând genuchii la piept și își îngroapă fața în mâini, lacrimile îi răceau obraji fierbinți iar părul îi alunecă peste chip. -As vrea sa fie Nath aici. șopti tristă

După ceva timp, de plâns singurică in prag, tânăra adoarme pe podeaua rece, cu ochii roșii și obrajii brăzdați de lacrimi, Eloise se afundă în vise, care mai de care mai frumoase, se gândi la tot ce o făcea fericită.
Pășește pe iarba moale ajungând în vârful dealului dând cu privirea de un peisaj ireal, iarba era deasă si înaltă iar vântul ce sufla cu putere dădea un efect de valuri ierbii, nori erau atât de albi ca spuma mării. Razele soarelui străpungeau nori ce se mișcau lin pe cerul albastru, totul părea uimitor pentru ochii fetei, era un peisaj..de vis.
-Wow! Spuse Eloise, eliberandu-si părul din împletituri lăsându-l sa zboare liber, strălucea în lumina soarelui, că niște fire de aur, se învârti in iarba, privind cu extaz totul, părea ce-a mai perfecta zi pe care o avusese vreodată, aproape perfecta, ar fi vrut să îl aibă și pe Nathan alaturi.
Niște foșnete ce veneau dinspre copacul din spatele ei îi tulbură liniștea, tresare la auzul unei voci:
-Ce cauți in visul meu?!
Întreba vocea răstită ce se îndreptă spre ea ieșind din umbră.
-Dar tu in al meu? Se apără tânăra încruntăndu-se, miji ochii încercând să distingă silueta, când își dă seama cine e își dădu ochii peste cap nevrând să își arate fericirea pe fața.
-Eu am întrebat primul!
- Un gentleman dă întâietate unei doamne!
Îi spune fata plictisita.
-Nu înțeleg, ce se întâmplă... visam împreună in același timp? Cum e posibil? Întrebă Nathan oprindu-se lângă ea și privind câmpia cu iarbă ce dansa cu vântul.
-Dar oare chiar visam?
-Mi-aș fi amintit daca as fi mers aici nu crezi?
Spuse Nathan dând cu piciorul în pământ.
Eloise stătea sa se gândească dar toate gândurile se blocau.
-Trebuie sa testez!
Veni Nathan cu o idee, se urca in copac apucând o creangă groasa, se trage in sus ajungând cu picioarele pe creanga.
-Daca ating pământul înainte să mă trezesc înseamnă că nu dorm!
După ce îi explică își eliberă mâinile de crengi si se lasă să cadă, impactul cu pământul îl făcu sa se icnească de durere.
-Ah...
-Esti bine?
Întreabă îngrijorată, se apleacă asupra lui și îi întinde mâna vrând să îl ajute însă Nathan o ignoră, puse o mână în pământ împingandu-se în sus cu toată forța, impulsul îl rostogoli cu burta in sus gata să cadă de pe deal.
-N-am nimic. Spune cu glasul răgușit. Se pare că nu visam...ah!
- Ba da!
-Daca visam m-aș fi trezit înainte sa ating pământul!
- Poate nu te-ai urcat destul de sus!
-De ce simt atunci durerea?! Vezi nu visam!
-E imposibil! Avem oare amnezie?
-Hai nu serios! Amnezie? Am avut accident și nu știu? Începe să râdă.
-Sau somnambuli! Daca am venit aici când dormeam?!
-Serios, Eli? Încetează cu teoriile astea! Se răstește enervat. Sigur ne-a adus cineva aici! Am fost răpiți poate.
Se ridică în picioare aruncând o privire in jur așteptând să vadă o mașină.
-Sa ne aducă cineva? Pe bune? Și mai zici că eu am teorii absurde! Își dădu ochii peste cap. Cine sa ne aducă aici, Nate?
Băiatul rămase pe gânduri, era prea ciudată situația.
-Sa ne amintim ce am făcut ieșit din comun că sa ajungem aici!
-Noi facem totul ieșit din comun!
-Asta așa e. Aprobă tânărul.
Rămân amândoi tăcuți minute bune gândindu-se la ce au făcut ziua trecută apoi când își dau seama ridică instant privirea unul celuilalt.
-Cartea! Strigă la unison.
-Da ea e de vina!
-N-aș spune de vină în sens rău, fiindcă mi-se pare super tare ca visam amândoi! Și...suntem în mintea celuilalt! Spune Nathan pe un ton entuziasmat, zâmbind.
-Parca ai spus că nu visăm!
-Alta explicație nu vad...plus că..in carte zicea ceva de vise..și...copii.
-Dar daca nu ne mai trezim... niciodată? Nu vreau sa dorm toată viața...
-Nici eu ...
Îngrijorarea punea stăpânire pe el, dându-si seama că nu ar mai putea reveni la realitate și ar pierde nenumărate evenimente din viața lui, provocări venite de la prieteni, ogrămadă de mâncăruri combinate de testat, dar era clar că un lucru nu ar regreta daca ar rămâne aici pe veci, Eloise.
-Trebuie sa luăm cartea aia! Spune Eloise, Nathan se trezi din gânduri.
-Da!
Strigă făcând-o pe Eloise sa tresară.
-Si sa facem ce? Nu mai era nimic de citit in ea! Pagina era rupta!
-Ma gândesc! Nu mă mai grăbi atât!
Strigă stresat înaintând spre câmpie.
-Unde pleci?
-Să-mi limpezesc mintea!
-Vin și eu!
-Nu! Vreau sa fiu singur.
-Bine!
Strigă în urma lui îmbufnată, motivul pentru care Nathan vroia sa fie singur era că în prezența ei, se emoțional si nu mai putea gândi limpede. Eloise pe de altă parte credea că este arogant și o credea prea copilăroasă ca sa poată lua parte la planuri, se întoarce spre direcția opusă din care o luase Nathan și coborâ valea abruptă.
-Mai bine nu găseam cartea aia..
Se certă singura, in josul văii observă o clădire veche in care se găseau stand cu spatele un grup de copii.
-Ce fac ei acolo?
continuând să înainteze, pantofi îi alunecă pe iarba umeda de la rouă, căzu pe spate și alunecă până ajunge pe o partea fina a unei stânci.

Rămâne nemișcată câteva clipe, respirând sacadat, stătea cu picioarele suspendate deasupra hăului întunecos care abea aștepta să o înghită, inima îi bubuie in piept, picături de sudoare îi alunecau pe frunte, mișcă o mână în jurul ei căutând ceva de care sa se prindă, îi era prea frica sa întoarcă capul. Apuca inconștient câteva fire de iarbă care se rup imediat, înfige degetele în pământ încercând să se tragă înapoi, trage aer in piept și cu cealaltă mână se împinge de pe piatră în sus spre deal, dar mâna umeda de transpirație alunecă din nou înspre gol și de data asta jumătate din corpul ei era suspendat în aer.
-Nu,nu, nu vreau sa mor! Nate! Îl strigă în zadar, băiatul era prea departe sa o audă.
Își trage mâneca bluzei peste palme sa nu mai alunece și încercă iar sa se împingă cu mâinile în sus foarte încet, când ajunge pe pământ se ridică ușor în picioare, tremura din toate încheieturile. Pășește puțin spre marginea plăcii și privește în jos cu teamă, nu mai vedea nicio clădire, niciun copil, nici solul, era doar o prăpastie întunecată.
-Hă? Unde au dispărut? Am avut vedenii? Se freca la ochi dar mai alunecă un comentariu.
-Ah! trebuie sa urc neapărat daca nu mai rezista mult piatra asta?
Se întoarce spre deal înfigându-și teniși în pământ urcând lent până ajunge la un nuc, se prinde de el cu o mână și încearcă să se ridice mai mult în sus dar, creanga era putredă și începe să se rupă încet, când ajunge la un metru de prăpastie creanga se rupe rămânând cu ea in mână, o aruncă dar, îi vine ideea sa o folosească drept baston să urce mai mult în sus însă când se apleacă după ea alunecă înapoi.
-Aaa!
Strigă disperata apăsând cu picioarele în pământ să se oprească, se prinde in ultimă clipă de o creangă subțire cat o sfoară ce atârna deasupra ei.
Se lasă pe spate speriară de moarte.
-Vreau acasă...vreau să mă trezesc in patul meu..
Își șoptește începând să plângă.
-Nimeni nu ar ști că am murit...nimeni nu m-ar căuta aici... nimeni! Nici măcar...Nath.
Când îi rostii numele își aminti că și el e aici, in visul ăsta și ar puteau ajuta, începe să-l strige:
- Nath! strigă atât de tare că o ustura gâtul. Nathan! Te rog...ajuta mă..
Glasul îi răguși, lacrimile i-se prelingeau pe obraji.