Iubesc. Între miliardele de secunde ce definesc întreaga noastră existență se află acel fior care atârnă că pânza unui păianjen peste corola de vise.
Se desprinde de realitate și devine o certitudine absolută a existenței noastre.
Și astfel, cu profundă beatitudine, își creează loc în inima noastră, numindu-se "iubire". Apare ca un licăr de speranță care ne face să visăm, să sperăm și să credem. Se topește în cuvinte ca fulgii de zăpadă care își dansează viața după ritmicitatea sonoră a timpului.
Prinde contur că voalul unei nopți de iarnă și se fixează în imaginea vie a realității. Ne face să tresărim la fiecare adiere de vânt, la fiecare murmur de cuvinte; ne transformă în sonoritatea unui cântec de primăvară, ecoul căruia se răsfrânge peste cerul albastru.
VOUS LISEZ
Dilemă
Fiction généraleInima-mi spune să te iubesc Mintea mă obligă să te uit; Dar Iubirea e atât de fragilă Încât e și cel mai puternic sentiment în același timp. E fragilă ca surâsul unui prunc care abia învață să zâmbească Și puternică ca libertatea unui vis zglobiu ce...
