Capitolul 3 - Dimas

65 4 1
                                    


În urmă cu trei luni, la concertul New Pheonix.

Calea pe care am ales să merg este îmbibată în reminiscențele unui trecut degradant, iar determinarea de a continua pe acest drum este redată de dorința împuțită a răzbunării. Pe toți cei care au ucis părți vitale din mine și m-au creionat într-un om puternic, dar cu frici ucigătoare.

Și acum îmi doresc cu atât mai mult să-i distrug, când frica mi se înfiripă în vene, dominând dorința pe care o simt pulsată în întreg trupul. Îmi e frică să mă apropii de singura femeie pe care mi-o doresc. Sunt îngrozit de respingere. Sunt căcat pe mine de frica pierderii. Astfel încât, după episodul de pe acoperișul clădirii de birouri, am fugit de Nysaa ca de cea mai periculoasă spaimă a mea. Și chiar este astfel. Sentimentele pe care le-a trezit în mine m-au determinat să mă ascund de ea.

Trei interacțiuni și deja avea putere asupra mea. Părea că mă cunoaște, că știa fiecare cotlon dezgustător din mine și totodată nu se îndepărta, din contră. Ea se apropia de mine în fiecare secundă și mă dezarma cu o replică, cu un zâmbet și o doză nebună de curaj.

O privesc acum în loja regală cum dansează alături de cele două teresiene venite recent în Universitatea Atrana, iar misterul din jurul celor două brunete nu-mi acaparează mintea aşa cum o face prezența Nysei.

Membrii Ordinului R4 au aflat despre turneul de Tromph imediat ce numele ei a apărut ca parte din acționari. Niciun membru nu a primit acțiuni, iar asta i-a intrigat și au cerut să afle ce s-a întâmplat. Le-am spus doar pe jumătate adevărul, fiindcă ei nu trebuie să știe că Nysaa deține informații esențiale despre Agnar și Aelius. Unele secrete e bine să rămână îngropate. Faptul că ea a reușit să ne învingă pe toți patru la propriul joc i-a intrigat pe toți. Mulți o privesc invidioși de pe margine, prea slabi pentru a-i aprecia inteligența, curajul și puterea. Aceia sunt bărbații nesiguri, care se tem de o femeie adevărată. Și sunt destui dintr-aceștia.

Aparent, și eu mă număr printre ei, întrucât am tot fugit de ea ca să ajung constant să o port în gânduri.

Nysaa, muza mea.

Însă o altă parte din membrii Ordinului sunt intrigați de ea și îi apreciază toate calitățile, aceștia sunt cei care o privesc cu dorință în privire, determinați să ajungă la ea. Și observ toate aceste lucruri în timp ce vorbesc ușor neatent cu Agnar.

Și de data asta dorința pentru Nysaa învinge teama de a fi respins. Nu-mi mai pasă de nimic atunci când mă ridic de pe canapea, determinat să alung orice personaj ce tinde să fie bărbat și să se dea la Nysaa. Strâng din dinți și îmi reglez respirația, ajuns pe marginea prăpastiei. Locul în care mintea mea derulează scena cu micul sărut din acea dimineață pură. Singurul lucru de acest fel din trecutul meu.

O amintire purtată ca pe o icoană.

Mă observă cu coada ochiului, dar continuă să mă ignore, vorbind cu Morana. Mă provoacă și mă enervează reacția ei în egală măsură.

E femeia care ne-a determinat să o provocăm la un turneu de Tromph, atrăgându-ne atenţia prin cea mai ingenioasă metodă. Și presupun că a avut mult de muncă și a riscat chiar mai mult de atât când a plasat informațiile despre cei doi prieteni ai mei. Însă a făcut toate acestea pentru a-mi atrage mie atenția. A muncit să iasă din tiparul femeilor din jurul nostru doar pentru mine. Și e un lucru pe care nimeni, niciodată, nu l-a făcut pentru mine.

Iar asta mă sperie și mă atrage deopotrivă.

Ajung în dreptul ei și îmi dau seama că eu chiar trebuie să muncesc pentru femeia asta superbă, fiindcă nu mi se așază în brațe ca oricare alta.

You've reached the end of published parts.

⏰ Last updated: Sep 28, 2023 ⏰

Add this story to your Library to get notified about new parts!

Asasinul de treflă #2 Seria R4Where stories live. Discover now