Switch

Capitolul 2

Irem Cenk

Mă trezesc cu o durere infernală de cap și încerc să-mi amintesc ce tocmai s-a întâmplat cu mine. Mă uit în jurul meu și observ cum sunt într-o cameră de spital, ceea ce înseamnă ca toate lucrurile ce speram să fie doar un coșmar, sunt de fapt realitate.

Ma ridic ușor, acum încercând să mă susțin cu ajutoru brațelor însă întreg corpul mă doare într-un mare hal.

Mă întreb dacă tipul din cauza căruia mă aflu în această stare a fugit sau cu ajutorul lui am ajuns aici. Deși nu cred că ăsta ar trebui să fie motivul meu de îngrijorare cât ar trebui să mă gândesc la bagajele mele? Oare au rămas acolo pe șosea? Oare le-a luat cineva și mi le-a adus? Acolo aveam toate lucrurile mele importante...

Încerc să mă ridic cu totul și într-un final reușesc să mă pun turcește în pat. Simt cum fiecare membru îmi trosnește, semn că am stat ceva în poziția asta încât amorțisem.

Îmi îndrept privirea spre ușă când cineva intră în salonul meu. Un tip blond la costum care cu siguranță nu are treaba cu medicina, intră și mă fixează cu privirea. Observ că este urmat de încă cineva. Un baiat brunet îmbrăcat într-un costum de piele și cu o cască de motociclist în mână.

Deci el este cel care a dat peste mine. A venit cu avocatul lui încercând cumva să mă reducă la tăcere? Oho, nici vorbă. Nici nu se discută. Daca au impresia că eu sunt aici vreo fraieră, s-au înșelat amarnic.

Observ că blondul vrea să pornească o discuție însă îl întrerup înainte de a putea scoate un cuvânt.

- Dacă ai impresia că o să îmi poți cumpăra tăcerea, să știi că nu am de gând să fac acest lucru. Prefer să înfunde pușcăria pentru fapta pe care a săvârșit-o!

Spun aceste lucruri pe un ton ridicat însă răspunsul pe care îl primesc sunt două expresii faciale total diferite.
Cea a blondului care habar nu are ce am spus, semn că nu înțelege engleza și cea a brunetului care a devenit și mai panicat decât era când a intrat aici, semn ca e singurul care înțelege ce-i spun.

Observ cum blonul îi șoptește ceva brunetului urmând ca mai apoi în sfârșit să mi se și răspundă.

- Îmi cer scuze pentru prietenul meu. Nu te poate înțelege din cauza dificultății pe care o are la limba engleză. Într-adevăr, este greșeala mea și sunt foarte asumat, iar acum nu am venit să-ți oferim bani în schimbul tăcerii tale despre accident.

- Embesiller... Gândesc cu voce tare și abia acum realizez că am vorbit în turcă.

- Stai, știi turcă? Mă întreabă brunetul aproape entuziasmat.

- Normal că știu turcă pentru că sunt turcoaică. Am zburat nouă ore de la Istanbul până aici ca să ajung și prima noapte să o petrec în spital din cauza unor imbecili.

- İsterseniz Türkçe konuşabiliriz.  Îmi răspunde brunetul în turcă, ceea ce mă șocheaza preț de câteva minute însă îmi revin rapid cu picioarele pe pământ.

- Nu, e ok să conversăm în engleză. Și poate îi traduci si prietenului tău cele întâmplate.

- De asta este aici....ar fi vrut să vorbească cu tine despre marea prostie pe care am făcut-o și că ar vrea să se ocupe el de tot ce mai ai nevoie ca o datorie față de tine.