Alia

Capitolul 1

Capitolul 1

Râd ca o nebună când văd că Jerry îl păcălește a nu știu câta oară pe neobositul Tom. Desenele astea mă distrează fantastic.

           — Alia! Se aude vocea bunici.

           — Știu, știu, sonorul la tv mai încet. Țip  din cameră.

Cobor plictisită îmbrăcată în niște pijamale cu oi sau capre nu știu exact ce model au, și când ajung la ultima treaptă alunec aproape să îmi rup gâtu'. Scot un schelălăit și mă târăsc până la ușa bucătăriei unde bunica făcea mâncare.

            — Îmi este foame. Spun răgușit și mă arunc pe scaun.

            — Ce vrei să mănânci? Întreabă și pune mâinile în șold.

Fac o față ca și cum mă gândesc, dar de fapt știu ce vreau. O văd pe bunica cum dă ochii peste cap și mă pufnește râsul.

            — Plăcintă cu mere, sau cu brânză, sau cu amândouă.

Mă privește nedumerită și scoate o listă de un metru din buzunar, se așază pe scaunul din fața mea apoi oftează.

            — A avut loc în buzunar? Întreb ironic.

O ador pe bunica Maria este cea mai tare bunică din univers, deși mă comport ca un copil de trei ani niciodata nu îmi ține morală, din contră se antrenează cu mine în discuții de tot felul.

            — Vrei plăcintă?

Își bate joc de mine cu întrebarea asta, tocmai i-am mărturisit ce aș mânca. Dau din cap în semn că da.

            — Vezi lista asta?

            — Serios?!

Scot limba și începe să zâmbească.

            — Prima dată te duci la farmacie, după la magazin. Iei tot de pe listă, apoi direcția acasă.

Mă enervează că ia atâtea pastile după ureche, îi este atât de teamă de doctori că atunci când mergem mai că nu se pune pe plâns.

Lista aia este enormă, mă sperie.

            — Cu ce aduc tot magazinul acasă? Sunt plăpândă, spun și fac o față de copil al strazi.

            — Cu taxi. Zice bunica și se întoarce la ce făcea înainte să îi invadez eu spatiul.

Mă îmbrac mai ceva ca la polul nord, îmi încălț ghetele și brusc beculețul din capul meu se aprinde. Bag capul din nou în bucătărie și o întreb pe bunica dacă l-a văzut pe Max.

             — Cine e, Max? Mă întreabă ea mirată.

Am uitat să îi spun că Dog a devenit Max. Când vreau să îi explic ce și cum, pufoșenia băloasă își face prezența pe la picioarele mele.

             — Max, ticălosule, spune-mi că ai ars toate cațelele din cartier. Îmi dau seama de prostia spusă și imediat fac o față ca și cum nu am zis nimic.

             — Bine ca nu îi mai spui câine are si el săracul în sfârșit un nume.

Dacă stau bine și mă gândesc Jacob a lăsat pe aici pe undeva o sanie.

             — Max, ar fi bun să mă tragă cu sania până la magazin? Întreb serioasă .

În încăpere răsună râsul colorat al bunici de parcă am zis cea mai buna glumă. Mă încrunt și ațintesc cu privirea pufoșenia ce era cu limba scoasă de un metru pe afară.