Te-aștept de-un veac și o clipă,
Te-aștept aici la locul nost' secret,
Știu cât de înfometat și năpăstuit ți-e veacul,
Din sufletul tău de când m-ai scos.
Iată, ți-am tras și apă din fântână,
Că îți arde inima în piept,
Și glasul îți trmură de sete,
Ale iubirii vorbe ce le-ai scos.
Ești șters, o umbră și tristețe,
N-ai scop și liniște deloc,
Mi-ai dus dorul și-ai plâns în palma rece,
N-ai reușit să mă mai uiți deloc.
De ce te chinui și mă chinui și pe mine,
Oare nu știi că eu aici te-aștept,
La umbra amintirilor pribege,
La răscrucea iubirii ce a fost.
