Apa rece a râului,
Ce curge printre pietrele colorate,
Și verzimea pajiștii,
Cu înălțimea munților.
Nisipul fin de sub picioare,
Și sunetul zgomotos al valurilor,
Se combină cu cerul albastru,
Și cu pescărușii care țipă.
O bibliotecă tăcută,
Cu rafturi înalte și lumină caldă,
Unde îți auzi inima cum bate,
Și mintea cum se umple de cuvinte.
Un parc aglomerat,
Și copii care se dau în leagăne,
Câinii aleargă agitați,
Și oamenii discută.
O casă liniștită,
Cu o bunicuță care se uită pe fereastră,
Și o cană de ceai aburindă,
O piesă veche cântând în surdină.
Și tot așa, lumea e plină,
De scenarii și povești,
Ca să știi că nu ești singur,
Ca să știi să mai trăiești.
