Întâlnire cu destinul (Finalizată)

Capitolul 6

Deși mă aflam destul de aproape de Composed, am reușit recordul de a ajunge acasă în mai mult de 30 de minute. Avusesem cea mai proasta noapte și cea mai groaznică dimineață.

Când am ajuns la ușa apartamentului și am introdus cheia, aproape că-mi venea să răsuflu ușurată. Am intrat cu rapiditate în comoditatea căsuței mele și închizând ușa m-am sprijinit cu spatele de ea, permițându-mi un moment de respiro. Nu putea să cred că tot ce mi s-a întâmplat era real. Cum m-am putut comporta așa? Ce-a fost în capul meu? M-am purtat ca o desfrânată față de un bărbat pe care nu-l mai văzusem niciodată, nu-i cunoșteam nici măcar numele. Era logic ca el să profite de faptul că cedasem atât de ușor în fața lui. Ba mai mult, chiar eu îl căutam, puteam doar să refuz când el mi-a cerut cu atâta ardoare lucrul ăsta. El avusese totuși o oarecare luciditate și control, eu în schimb mă purtasem ca o posedată. Ca o nebună. Doamne! Nu-mi puteam ierta și nici scuza în nici un fel atitudinea. Parcă nu eram eu, mă transformase într-o nerușinată. Cel puțin mă liniștea faptul că nu aveam să-l mai vad niciodată. Toate aveau să fie uitate și ceea ce s-a întâmplat în noaptea asta va rămâne doar un vis. Un vis incredibil de tentant. Ah!

Pașii care se îndreptau alene spre ușă m-au făcut să tresar speriată, ducându-mi instinctiv o mână la inimă.

- Ells, unde naiba umbli? se răsti Amanda la mine, având o față obosită și o dispoziție destul de proastă.

- La naiba, Mandy, m-ai speriat de moarte. Ce faci aici?

- Tu ești normală? De unde naiba vii? continuă ea nervoasă. Știi bine că trebuia să ieșim aseară. Te-am sunat ca o nebună, te-ai uitat măcar la telefonul ăla, sau ai decis să mă ignori pur și simplu?

- Mandy... am șoptit neputincioasă în timp ce m-am îndreptat spre canapeaua din living. M-am aruncat ușurată în ea, trântind în același timp poșeta și mi-am scos pantofii din picioare aruncându-i în scârbă prin cameră.

- Nici o Mandy! mi-o tăie nervoasă și se îndreptă spre mine amenințătoare. Știi câte griji mi-am făcut pentru tine? Am stat trează toată noaptea să te aștept. Nu știam pe cine să sun și unde să te găsesc. Unde naiba ai umblat și de ce nu te-ai sinchisit măcar să mă anunți că nu vii acasa? S-a așezat pe fotoliul din fața mea și aștepta nerăbdătoare răspunsul meu.

- Ah, Mandy, dacă ai știi câte mi s-au întâmplat în noaptea asta... În primul rând, draga mea prietenă, nu am putut să te sun, nu că nu am vrut. În al doilea, nu știu dacă o să crezi, sau nu, dar am rămas blocată într-unul din lifturile de la Composed și cam așa mi-am petrecut toată noaptea. Am încercat chiar să te sun, dar nu am avut semnal la idiotul ăla de telefon. Ți-am zis de atâtea ori că sunt inutile. Vorbeam greoi simțindu-mă obosită și sleită de puteri.

Prietena mea părea că regretă acum toate reproșurile făcute. S-a așezat mai bine în fotoliu trăgându-și picioarele sub ea.

- Ells, cum naiba s-a întâmplat? Niciodată nu m-aș fi gândit la așa ceva.

Am zâmbit cu înțelegere.

- Da, exact asta spuneam și eu când mă aflam acolo. Și asta nu e tot, ironia sorții a fost că nu eram singură. M-am blocat cu cel mai viril tip din univers. Am fost într-o situație imposibilă, Mandy, nici nu-ți imaginezi... am încheiat sfârșită.

- Ce? se aplecă ea curioasă către mine. Cu ce tip, cum? Spune-mi tot. Cine era? Ce s-a întâmplat? Arăta bine? Punea întrebările aproape pe nerăsuflate și mă amuza curiozitatea ei, la care mă și așteptam de fapt.