Never Again

Capitolul 12

Observ cu coada ochiului că își dă ochii peste cap. Din nou. Probabil e un obicei. Un obicei prost și agasant.

Un telefon începe să vibreze. E al ei.
Ea și-l scoate din poșetă și răspunde.

— Da, tata! Spuse ea voioasă.

Oh, Dumnezeule! Vorbește cu tatăl ei.Și normal că aud doar ce spune ea.

— Bine, tu? Spuse ea. Sunt în drum spre Mall. Ești acasă? Ava ce face? Mama e bine?

Mhm... ce plictisitor. Bine că nu mă plictisesc niciodată când conduc. 

Oare ce o să fac eu cu Robert și Rosalie? Dar... acel „Tatăl tău nu e cine crezi tu că e" îmi cam dă de gândit. Eu nu cred în astfel de vize dar astea două motive îmi dă de gândit extrem de mult.

Bryan! Ești dus cu pluta? Fii atent la drum și lasă-i pe ăștia pe mai târziu.

Observ că Natasha a terminat convorbirea cu tatăl ei. Acum privește pe geam.

— Te simt frustrată, am dreptate? O întreb fără să-mi iau ochii de la drum.

Ea își drege vocea.

— Poate. răspunde sec.

— Și... vrei să-mi spui de ce?

— Nu. se fâstâcește ea.

— De ce? 

— Fiindcă nu e treaba ta.

Ridic scurt din sprâncene.

— Sigur nu vrei să-mi spui? mă joc eu cu nervii ei.

— Nu! spuse ea exasperată accentuând u-ul.

— Urât din partea ta...

— Îți bagi joc de mine!? rostește ea ridicând glasul.

— Poate... 

Rânjesc amuzat de situație.

— Ugh, face ea dându-și ochii peste cap, ești enervant!

Chicotesc.

• • •

— Pe unde ai fost de ai dispărut așa fără urmă? o întreb pe Natasha în timp ce mușc dintr-un cartof.

Noi doi suntem așezați la o masă mâncând fast-food. După pungile pe care le are lângă ea se pare că a fost la câteva magazine. Eu am fost doar la unul de firmă pentru a-mi lua un costum. Nimic mai mult. Dar ce pot spune? Femeile astea sunt tare risipitoare.

— Am fost la câteva magazine... răspunde ea și după mușcă din hamburger-ul ei.

— Se observă... la câte pungi ai lângă tine.

Nu spune nimic, doar îmi arată o privire scurtă.

— Dar de unde până unde ai făcut tu aceaste decizii? spuse ea.

— Ce decizii? mă adresez și eu cu o întrebare stupefiat în timp ce bag un cartof în sos.

— Adică tocmai ce i-ai cumpărat secretarei tale un penthouse și după ai invitat-o la mall seara. Din ce motiv?întreabă pe un ton cinic.

Aproape că mă înec cu cartoful ăla.

— Îmi ești dragă, atâta tot, și te aparent venerez. răspund eu șovăind puțin păstrându-mi o expresie cât mai impenetrabilă.

— Mhm... ți-am fost dragă chiar și atunci când aproape că mi-ai tras-o?

Glasul ei este suav și ușor sfidător. Eu mă fâstăcesc în fața ei încercând să găsesc o replică cât de cât convențională. 

Oftez și închid ochi scurt și după o privesc în ochi sprijinându-mi spatele de speteaza scaunului.

— Din ce motive l-ai rănit pe fostul secretarei tale? adresează ea o nouă întrebare.

Încerb să fierb pe interior. Oftez din nou dar de data asta profund și îndelungat. 

— Încetează cu întrebările astea necontenite și abominabile...

Penibil.

Ea pufnește.

— De ce? Fugi de adevăr?

Starea mea furibundă se amplifică și mai mult. Parcă simt cum mă înroșesc la față.

Nu spun nimic. Nu-mi vine nici o replică pentru a-i închide gura.

Ea chicotește în timp ce clatină din cap.

— Mda... se pare că asta faci! Fugi de adevăr.

Oftez profund.

— Taci. Nu mai vreau să te mai aud.

Spun păstrându-mi glasul calm.

— Mhm... atunci fă-mă!

Colțurile gurii mele se arcuiesc într-un zâmbet viclean.

Și-o cere.