TRIPLU "H" vol.1 (publicată)

Capitolul 10

     

     Taxiul lui Mike a dispărut de mult din raza mea vizuală și eu încă stau, la fel de încremenită, în același loc. Tot ceea ce s-a întâmplat și mi-a spus de când ne-am întors azi dimineață e încă în ceață și mă simt ca lovită de un tanc.

     Mă sfâşie pe interior durerea cu care mi-a vorbit Mike și știu că l-am rănit chiar dacă nu mi-am dorit nici o clipă să o fac. Sunt însă și extrem de surprinsă de faptul că sentimentele mele zăpăcite și ameţite sunt atât de evidente! Oare Mike are dreptate? Chiar asta fac, încerc să mă hotărăsc asupra cuiva anume? Sau m-am hotărât deja?

     Cu pași mici și cu privirea în pământ, mă întorc în căminul liniștit la ora asta matinală și mă îndrept spre camera mea, pierdută în gânduri contradictorii.

     - Hei! Se pare că ăsta a devenit un obicei! îmi spune o voce cunoscută când mă izbesc de cineva și două brațe mă susțin să nu cad de pe picioarele moi ca de gelatină.

     Privirea mi se ridică din examinatul podelei, doar ca să întâlnească ochii verzi ai lui Holden.

     - Ai plâns! constată mirat. Ce s-a întâmplat? Ţi-a făcut ăla ceva? și vocea îi devine atât de îngrijorată că lacrimile îmi apar din nou în ochi.

     Apariția lor pare să îl contrarieze și mai mult și îmi ia obrajii în palme, aplecându-se spre fața mea.

     - Spune-mi, Kim, ţi-a făcut Mike ceva?

     În ciuda gestului liniştitor, vocea îi este acum aproape poruncitoare, ca și cum ar dori să mă oblige să îi răspund, dar eu mă mulţumesc doar să clatin din cap.

     - Atunci... plângi pentru că nu ţi-a făcut?! pare derutat.

     De data asta, în ciuda stării deplorabile în care mă simt, îmi scapă un chicotit la auzul căruia Holden oftează uşurat.

     - Mai bine aşa, decât să trebuiască să merg după el ca să-l omor!

     Ce au băieții ăştia tot timpul cu omorâtul?!

     Mă retrag din braţele lui și îmi şterg ochii cu podul palmelor, ca un copil, dar am un zâmbet pe buze datorită cuvintelor lui. A spus totul atât de hotărât de parcă chiar ar fi plecat după Mike să îl omoare dacă mi-ar fi făcut ceva!

     - Tu ce cauţi aici la ora asta? întreb când îmi dau seama că e surprinzător faptul că dau de el aici atât de devreme.

     - Am umblat toată noaptea prin oraş și am condus câteva colege la cămin, explică ridicând din umeri.

     Mă priveşte câteva clipe încruntat și observă că nu sunt în apele mele.

     - Vrei să îmi povesteşti? mă întreabă uşor, fixându-mă în ochi. La o cafea? adaugă când îmi vede ezitarea. Haide, știu cât tânjeşti după o cafea după o noapte de nesomn, am mai trecut prin asta!

     Ochii mi se măresc când îmi aduc aminte de faptul că m-a sărutat ca plată pentru cafeaua de dată trecută. Mă rog, doar un pupic și a fost furat, dar a fost considerat drept costul cafelei. Însă are dreptate, tânjesc după o cană cu cafea!

     - Accept cu o condiţie! îi spun cât pot de serioasă.

     - Fac orice! îmi repeta el, rânjind, cuvântul spus de mine atunci.

     - Să mă laşi să o plătesc cu bani, nu în natură!

     - Și eu care speram să mă săruţi tu de data aceasta! oftează el teatral. Dar fie! Accept și aşa!