Purtând o pereche de pantaloni de trening și un tricou bleu Jimin aștepta la rândul format în fața rulotei cu burgeri din apropierea locuinței sale, și-a mutat greutatea de pe un picior pe altul și a oftat lung văzând cât de greu se mișca băiatul care îi pregătea. Jungkook plecase în aceea dimineață în cantonamentul de baschet pe când părinții lor erau plecați într-un city break în Amsterdam, se simțea obosit, în seara precedentă stătuse treaz până târziu pentru a termina de a parcurge un capitol de la biologie, plănuia să dea la medicină și deja începuse să se pregătească pentru asta. Nu obișnuia să mănânce fast-food dar acum era o excepție, era genul de băiat care ținea foarte mult la felul în care arăta, voia să arate cât mai bine. În școala gimnazială trecuse printr-o perioadă destul de grea, fusese victima bullyingului, nu putea să uite aceea perioadă—suferise mult. Kilogramele pe care le avea îl făcuseră să sufere foarte mult, nu era obez, nu cântărea mai mult decât un adolescent de vârsta sa ci simplul fapt că acesta era mai scund îl făcea ținta tuturor răutăților. Jungkook observase asta prea târziu, chiar dacă erau în aceeași clasă fusese repartizați separat, nu observase niciodată tristețea din privirea fratelui său mai mare, la sfârșitul clasei a șaptea îl găsise plângând pe scările de serviciu, dacă până atunci încercase să-și țină în frâu lacrimile și probleme departe de el, numai reușise în acel moment, izbucnise în lacrimi și-și îmbrățișase fratele tremurând.
— Un burger de vită cu bacon, fără cartofi, te rog.
— Imediat.
A dat din cap și și-a mutat greutatea de pe un picior pe altul așteptând, ziua era caldă și asta îl făcea să se simtă bine. Locuiau în apropierea unui parc care mai tot timpul era animat de râsetele copiilor, avea în geantă manualul de biologie și două markere, plănuia să învețe în parc.
— Comanda ta.
— Mulțumesc, i-a zâmbit și i-a întins banii.
— Te mai aștept, i-a făcut cu ochiul și el nu a putut decât să aprobe ușor din cap, păstrându-și același zâmbet larg pe buze—îi plăcea tipul care vindea burgeri. A traversat aleea principală și a ajuns într-o zonă mai retrasă, între doi copaci, s-a așezat pe bancă și și-a lăsat geantă lângă el.
— Jimin?
A tresărit când umărul i-a fost atins și a privit peste umăr.
— Domnule Min, a rostit recăpătându-și suflul. M-ați speriat.
— Îmi pare rău, s-a scuzat. Nu știam dacă ești tu sau nu. Pot să mă așez?
— Sigur.
— Mersi, i-a zâmbit bărbatul și s-a așezat pe bancă lângă el, și-a desfăcut doza de cola pe care o avea și a luat o gură.
— Ce vă aduce aici?
Yoongi l-a privit.
— Mă plictiseam acasă, a recunoscut. Spune-mi Yoongi, te rog.
— Dar...
— Dar nimic, l-a întrerupt și și-a lăsat doza de suc pe bancă, și-a lăsat capul pe spate și a privit cerul printre crengi.
— Nu pari bine, a rostit înainte de a mușca din burgerul său și acesta a scos un sunet de uimire.
— Nu par?
— Da, a aprobat.
Nu era bine, știa asta, ăsta era motivul pentru care se afla în parc la ora aceea sâmbăta. Cei drept, nu se așteptase ca acesta să observe asta, trecuseră trei săptămâni de când începuse să predea și nu-l văzuse niciodată la școală în restul orelor pe care le avea la clasa lui. În general nu ieșea din casă fără un motiv foarte serios dar astăzi chiar simțise nevoie să iasă, purta haine obișnuite, foarte diferite de cele cu care mergea la ore. Purta o pereche de blugi albaștrii, un tricou alb și o cămașă cu mânecă scurtă peste.
